Categorii Anunțuri, Zi de zi

Întâlnire de suflet la „Artelier D”

de Sînziana Popescu
Club de lectură Artelier D

Duminică am fost invitată să particip la „Clubul de lectură Artelier D”, organizat de Daniela Miscov, pentru a le prezenta micilor cititori ultima mea năzbâtie: „Zborul lui Petru peste Tărâmul Balaurilor”, cel mai nou roman al seriei fantasy Andilandi. Am înțeles că prichindeii vor citi împreună din acestă carte la următoarea lor reuniune, în 29 ianuarie, așa că azi m-am străduit să le spun povestea din spatele poveștilor. Le-am pomenit că am început să scriu la seria Andilandi acum 15 ani, apoi că am publicat prima versiune a primului volum la Editura LiterNet, în 2005, și că după alți trei ani am mutat-o la Editura Mediamorphosis, unde în 2008, 2009, 2010 și 2013 au apărut cărțile și într-o formulă convențională, pe hârtie. Le-am atras atenția că seria include până în prezent patru romane (Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm, Aventura gemenilor dincolo de Poiana Vie, Drumul Anei prin Valea Plângerii și Zborul lui Petru peste Tărâmul Balaurilor) și un volum de povestiri (Istorioare cu cosițe), dar că distracția nu s-a terminat încă. Adică le-am dezvăluit câte ceva și despre planurile mele de viitor, mai precis, le-am pomenit de volumele aflate în pregătire pentru 2017, după care am mai stat de vorbă despre Zmei, Iele, Căpcâni, Balauri, Solomonari, Vâlve, Sfinte, Pitici, Uriași, Sânziene, Spiriduși, Licurici, Zâne-păsări, Zâne-pitice, Ursitoare, Cai Năzdrăvani și, desigur, despre Andilandi, Pasărea Măiastră, admirând ilustrațiile Cireșicăi Litinschi Cuciuc.

Una peste alta, a fost frumos, mai vreau! Și sper că le-am atras atenția asupra cărții „Zborul lui Petru peste Tărâmul Balaurilor”, că i-am convins să o citească (pe hârtie ori pe tabletă), măcar parțial, până la sfârșitul lunii ianuarie, când vor citi fragmente din ea și o vor comenta pe îndelete.

Mai jos aveți și câteva poze de la întâlnirea cu copiii, care s-a desfășurat la Ceainăria „Green Tea”- un loc dichisit, un adevărat paradis al ceaiurilor, prăjiturilor, tablourilor, cărților și al copiilor iubitori de lectură.

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *