Categorii Loja povestașilor

Cele patru pisici

de Tiana Elena Chirițescu

Era o dimineață frumoasă. Jennifer dormea liniștită în așternuturile ei de mătase de culoare lila, plutind departe de alarma enervantă a telefonului. Într-un sfârșit alarma își făcu treaba și anunță ultima și mult așteptata zi de școală.

După o oră de lenevit în pat, Jennifer se duse la baie, unde își aranjă cu grijă părul buclat și șaten. Îmbrăcă uniforma școlii – cămașă albă și fustă în carouri roz – și plecă grăbită spre școală.

Când ajunse în curtea școlii, le văzu pe Lia, Rachel și Skarlet așteptând-o lângă unul dintre coșurile terenului de baschet. Fetele chicoteau și îi priveau pe băieții din clasa a XII-a cum se antrenează. Dintre toți, Boris Brown părea să atragă mai toate privirile și asta din două motive: pentru că juca foarte bine, dar și pentru că era un băiat drăguț, cu plete negre și ochii albaștri.

Jennifer însă nu era deloc interesată de jocul băieților. Le făcu semn colegelor ei că sunt în întârziere și intrară în clasă.

La sfârșitul orelor, avură parte de o surpriză. Boris se apropie de cele patru prietene și le zise, foarte sigur pe el:

– Ați vrea să mergem la un suc diseară?

Fetele au rămas surprinse de invitația lui, fiind ferm convinse că sunt „invizibile” pentru băieții mai mari, dar și din pricina faptului că Boris nu-și mai lua ochii de la Jennifer.

– Da, răspunse Jennifer rușinată.

Ea răspunse da, dar nu avea habar ce grozăvie le aștepta!

– Ok, atunci vă aștept diseară la opt pe Aleea Magilor nr. 13, le mai aruncă el peste umăr, în timp ce se îndepărta.

Lia îl privi printre gene și își încrucișă brațele. Simțea că ceva nu era în regulă cu Boris. Dar oare ce anume?

– Hmmm, mormăi ea. Deci diseară avem întâlnire cu domnul perfecțiune?

– De ce vorbești așa? întrebă Skarlet supărată.

– Ceva nu-mi place la el! Pare prea scos ca dintr-o cutie de cadou! spuse Lia.

– Mie mi se pare simpatic, spuse îndrăgostită Jennifer.

– Și mie, chicoti Rachel.

Lia o privi plat pe Rachel, de parcă nici nu s-ar fi așteptat la altceva din partea ei, însă Jennifer interveni pe dată. Nu voia ca prietenele ei să se certe din pricina unui băiat, așa că le deturnă.

– N-ați vrea ca diseară să ne îmbrăcăm toate în aceeași culoare? Eu propun azuriul!

Fetele fură de acord să se îmbrace în aceeași culoare. Jennifer se îmbrăcă într-o rochie azurie cu adidași eleganți albi, iar părul și-l prinse la spate în două șuvițe cu o fundă de aceeași culoare cu rochia. Skarlet se îmbrăcă cu hanoracul ei azuriu, cu blugii albi și adidașii aurii, având părul prins într-o coadă împletită, iar Rachel, se îmbracă într-o rochie albă cu multe flori azurii, pantofi cu toc, iar părul îi era prins tot într-o coadă.

Lia stătu o vreme în cumpănă dacă să meargă sau nu la „ciudatul de Boris”, însă, până la urmă, fetele o convinseră și pe ea. Și Lia îmbrăcă o salopetă neagră, o geacă de blugi azurie cu adidași negri, iar părul și-l prinse într-un coc puțin ciufulit.

 

***

 

În tot acest timp, Boris avea o conversație interesantă cu tatăl său:

– Nu pot face asta, tată, zicea el. Jennifer nu merită așa ceva! E chiar drăguță!

– Fiule, înțelege că fata asta e specială! Are un talent rar! tună tatăl furios.

– Păi, ce legătură are talentul cu faptul că îi voi șterge memoria?

– Așa o vom putea manipula! O vom putea constrânge să-și folosească talentul pentru noi!

– Dar ce talent are?

Și chiar avea un talent! Un talent despre care nici ea și nici prietenele ei nu știau nimic: Jennifer putea controla forțele naturii!

 

***

 

La ora opt, fetele erau deja în fața casei nr. 13 de pe Aleea Magilor. Jennifer sună, dar nu le răspunse nimeni. Când erau cât pe ce să plece, ușa se deschise singură, cu un scârțâit supărător.

După câteva clipe de ezitare, fetele intrară și se așezară în jurul mesei din sufragerie. Priviră în jur. Nici urmă de Boris. Însă acolo le așteptau deja patru sucuri de piersică care miroseau îmbietor. Așa că fetele băură sucurile.

Deodată însă începură să amețească și să-și simtă corpul relaxat. Apoi își imaginară tot felul de fantezii. Jennifer visă că era pe un nor alb și pufos, Skarlet visă că stătea întinsă pe un pat de acadele delicioase, Lia visă că se afla într-un câmp de floarea soarelui, iar Rachel visă că plutea pe o apă foarte caldă.

Când se trezi, Jennifer privi în jur ca să-și caute prietenele. Dar ele nu erau nicăieri! Jennifer rămăsese singură în cameră, pe o canapea cu trei pisici.

– Skarlet! Lia! Rachel! începu ea să-și strige prietenele.

– De ce strigi așa? se trezi Lia. Suntem aici! Dar tu unde ești?

– Chiar aici, Lia, dar nu te văd! De ce mi se pare că una dintre pisici vorbește cu glasul tău?

Atunci făcură ochi și celelalte două fete și priviră la fel de nedumerite în jur. În fața canapelei era o oglindă și, instinctiv, privirile le fură atrase spre aceasta.

– Aaaaa! țipară toate într-un glas. Suntem pisici!

Și chiar așa era: Boris le transformase în pisici.

 

***

 

Când tatăl lui Boris intră în living, privi uluit, dar și nemulțumit deopotrivă spre canapeaua pe care stăteau în acele clipe patru pisicuțe pufoase.

– Ce s-a întâmplat aici?! Boris, cu tine vorbesc! strigă el nervos.

– Nu te supăra tată! Am greșit vraja! În loc să pun în suc praful verde, l-am pus pe cel albastru! se scuză Boris.

Dar el o făcuse intenționat. Spera ca așa să le salveze pe fete, mai ales pe Jennifer.

 

***

 

A doua zi, tatăl lui Boris luă trei dintre pisici – pe Skarlet, pe Lia și pe Rachel – și le duse până la o biserică, unde le părăsi pe treptele acesteia. O păstrase doar pe Jennifer în speranța că va putea folosi totuși talentul ei, chiar dacă fusese preschimbată într-o pisică. După aceea, reveni acasă unde începu să caute o cale pentru a se folosi de puterea fetei. Răsfoi îndelung cartea de vrăji intitulată „Cum să furi talentul cuiva”, dar nu găsi niciun răspuns. Era nervos, era super-nervos!

Între timp Boris, care se afla în camera lui, se străduia să o transforme pe Jennifer din nou în om pentru a o ajuta să-și descopere talentul și pentru a o învăța să-și folosească puterea.

 

***

 

– Lia, Rachel, unde suntem? întrebă Skarlet. Unde e Jennifer?

– A oprit-o Boris. Oare ce are de gând să-i facă? Trebuie să o găsim repede, spuse Lia.

– Da! Da! spuseră toate în cor.

– Dar cum ajungem de aici din nou la casa lui Boris? întrebă Skarlet. Suntem pisici și sunt multe pericole pe străzi. Ce ne facem?

– Fetelor, trebuie să ne calmăm și să ne gândim la o soluție! spuse Rachel.

– Ia gândiți-vă, care este cel mai dezvoltat simț al unei pisici? întrebă Lia.

Fetele se uitară toate uimite la Lia.

– Mirosul! Nu? Trebuie să ne folosim miros pentru a descoperi casa lui Boris!

– Ai dreptate! Mirosul ne va ajuta să o găsim pe Jennifer.

Așa că porniră toate trei în căutarea lui Jennifer.

 

***

 

Între timp, în casa lui Boris, Jennifer încerca să afle de ce a vrut Boris să le transforme în pisici și ce se întâmplase cu prietenele ei. Așa că urcă în camera lui și acolo îl găsi foarte supărat.

– De ce ești supărat, Boris? îl întrebă ea.

Băiatul tresări când o văzu și-și dădu seama că fata putea vorbi cu el în limba oamenilor.

– Iartă-mă, Jennifer! Nu am vrut să-ți fac rău! îi mărturisi el. Tatăl meu m-a obligat să o fac, pentru că tu ai un talent foarte rar și el vrea să se folosească de el!

– Eu… talent? Eram o fată obișnuită până când m-ai transformat într-o pisică!

– Am fost nevoit să o fac, pentru a te apăra. Tata voia să-ți șteargă memoria și să te facă să-ți folosești puterea în scopuri rele. Tu ești o prințesă care ai puterea de a controla forțele naturii și ai venit în lumea noastră fără să știi acest lucru.

– Wow, ce poveste ciudată! Și acum ce ar trebui să fac?

– Tocmai am găsit o poțiune care poate să te transforme din nou în om. Dar trebuie să facem ceva cu tata! De aceea, am nevoie de ajutorul tău.

– Te ascult!

– O să te dau pe blăniță cu acest praf care adoarme doar oamenii, iar tu va trebui să te dai pe lângă piciorele lui și astfel o să-l faci să doarmă patru ore.

Zis și făcut. Boris o dădu pe pisicuța Jennifer cu praful de adormit, iar ea reveni în living, unde tatăl lui Boris încă mai căuta o soluție pentru a folosi puterea lui Jennifer. Când o văzu, vrăjitorul cel rău dădu să o prindă, dar pisicuța se frecă rapid de picioarele lui, făcându-l să adoarmă. Apoi coborî și Boris, cu o poțiune magică proaspăt preparată, pe care i-o dădu lui Jennifer să o bea. Fata îl ascultă și, ca prin minune, se transformă la loc în om și îl îmbrățișă recunoscătoare.

– Trebuie să merg să-mi caut prietenele! îi zise ea mai apoi.

– Vin și eu cu tine! Știu exact unde le-a dus tata.

Însă, spre mare lor surprindere, de îndată ce deschiseră ușa pentru a pleca, pe aleea din fața casei zăriră cele trei pisici care alergau spre ei. Bucuroasă, Jennifer le ieși în întâmpinare cu poțiunea de transformare în mână. Fetele o băură pe dată și redeveniră oameni.

– Wow, ce aventură am avut! spuse încântată Lia.

– Și ce sperietură am tras! spuse Skarlet.

– Așa ne trebuie dacă mergem după băieți frumoși, cum a spus Lia „scoși din cutia de cadou”, adăugă și Rachel.

Atunci, atât fetele, cât și Boris începură să râdă în hohote și plecară împreună să servească un suc fără vrăji.


Povestire scrisă de Tiana Elena Chirițescu (10 ani) la ediția online a atelierului de scriere creativă cu Sînziana Popescu, martie-aprilie 2020, când #amstatacasă.

Portretul autorului

are zece ani și este o vrăjitoare a cuvintelor, dar și o mare iubitoare a cărților cu vrăjitori. Își dorește să extindă povestea "Cele patru pisici", lucrată în cadrul atelierului, până când se va transforma într-o carte comparabilă cu cea pe care o îndrăgește atât - "Școala pentru bine și rău" a lui Soman Chainani.

Alte pagini semnate de Tiana Elena Chirițescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Ți-a plăcut? Lasă-ne un comentariu.