Categorii Loja povestașilor

Marea aventură a unui puști

de Ax Silion

Partea întâi

Sunt acasă în camera mea și mă joc liniștit cu mașinuțele. Dar, deodată, îmi trece prin minte ceva neobișnuit: ce ar fi să fac o călătorie în jurul lumii?!
Mă uit la o hartă a lumii, cu toate cele șapte continente, apoi îmi fac rapid bagajele. În bagaje pun: un ursuleț de pluș pe nume Inimioară, un pistol cu apă, mâncare, douăzeci de sticle cu apă (îmi plac numerele pare!), o carte, telefonul (ca să vorbesc cu cei dragi), jurnalul, doar câteva jucării, un încărcător pentru telefon și un ghiozdan care are în el de toate. A, și era să uit! De călătorit voi călători cu „Ax-Mobilul”. Doar prietenii mei știu de el, pentru că îl ascund în garaj. Și acum știți și voi!

„Ax-Mobilul” se poate transforma în absolut orice. Deci are superputeri!
Dar un vânător care voia să nu mai existe animale pe lume cred că mi-a aflat planurile. O să vedeți de ce! Vânătorul, pe care îl chema Pușcă, era cel mai periculos vânător din toate timpurile.

Partea a doua

Călătoresc în Bulgaria. Acolo găsesc o gâscă cu gât roșu, care îmi spune că în curând o să dispară dacă nu va avea nimeni grijă de ea și de suratele ei.
— O să te iau în „Ax-Mobil”! i-am propus.
Chiar atunci apăru, ca din senin, și vânătorul.
— Dă-mi gâsca cu gât roșu! strigă el. E a mea! Vreau să fac o pernă roșie din penele ei, să-mi odihnesc oscioarele în fiecare după-amiază.
— Nu, nu o să ți-o dau! i-am ținut piept cu vitejie. Nu e a ta, e a apelor și a pământului!
Apoi am îmbrățișat cu putere gâsca cu gât roșu și amândoi am intrat în „Ax-Mobil”. În aceeași clipă, mașina mea cu super-puteri a căpătat o culoare roșie ca gâtul gâștei.
După excursia în Bulgaria, n-a durat mult și m-am întors în România, pentru că m-am gândit că și aici sunt animale pe cale de dispariție.
— Zimbrule, și tu ești pe cale de dispariție?
— Da, sunt, mi-a răspuns, cu blândețe, namila.
— Waw, ăsta e și mai mare! Poți păstra tu rața cu gât roșu, eu iau zimbrul! zise vânătorul Pușcă. Vreau să îmi decorez pereții din baie cu capul lui mare.
— Nu ți-l dau! i-am spus eu în timp ce închideam ușa indestructibilă a „Ax-Mobilului”. Zimbrul e al pădurilor!
Chiar atunci, roțile mașinii mele au căpătat protecție suplimentară, pentru că zimbrul le-a împrumutat blană groasă de zimbru puternic.
Acum sunt în Indonezia, unde găsesc tigrul indonezian și rinocerul negru.
— Suntem pe cale de dispariție, te rog, fă ceva! se tânguiră ei.
— Veniți în „Ax-mobil”!
Vânătorul cel neobosit era iar pe urmele noastre.
— Nu te grăbi! strigă el. Dă-mi tigrul indonezian și rinocerul negru! Vreau sângele, blana, pielea, colții și cornul lor pentru un experiment interesant la mine-acasă.
— Nu vei pune mâna pe ei, sunt ai junglei!
Ușile „Ax-Mobilul-ui” au devenit brusc portocalii cu pete negre, iar pe acoperișul mașinii a apărut un corn gigantic.
În China salvez leopardul de Amur.
„POC! POC!” se auziră în depărtare focurile de avertisment ale vânătorului Pușcă.
— Dă-mi leopardul pătat! țipă el. E ultimul exemplar de pe pământ și tare mult îmi lipsește un covor leopardat în sufrageria mea.
— Nu, el aparține savanei! i-am răspuns.
Apoi am fugit cu noul meu amic în mașina mea protectoare și, dintr-odată, capacele roților au devenit pătate, exact ca pielea leopardului de Amur.
În Australia salvez un pui de Koala. Îl iau în brațe ca pe un bebeluș și îl duc în „Ax-Mobil”.
— Nuuuuu! Dă-mi puiul de Koala, mai sunt doar puțini pe pământ și nu mai vreau să fie niciunul, strigă în urma mea vânătorul cel nebun. Vreau să-mi fac cea mai mare colecție de căciulițe gri. O să vând căciulițele și o să mă îmbogățesc!
— Nu… puiul de Koala aparține pădurii de eucalipt!
Și acestea fiind zise, „Ax-Mobilul” capătă niște mânuțe de Koala. Acum, mașinuța mea poate să apuce lucruri.
Din America de Sud, salvez crocodilul cubanez.
— O, mamă, ce crocodil, mereu am vrut să vânez unul! Dă-mi-l! îmi zise vânătorul Pușcă, încărcându-și cu nerăbdare arma. Vreau să-i fac o geantă verde din solzii lui, să-mi pun în ea banii, pistoalele și alte chestii importante pentru un vânător ca mine.
— Nu, crocodilul aparține mlaștinilor din Cuba! i-am replicat eu, fixându-l cu privirea.
Chiar atunci, „Ax-Mobilul” s-a înnoit cu o coadă de crocodil.

Partea a treia

După atâtea aventuri, m-am întors în țara mea dragă și animalele au fost salvate. Nu mai sunt pe cale de dispariție, pentru că am eu grijă de ele! Sunt la mine acasă. (Șșșșșșșșșt! E un secret!) Le-am îmblânzit!
Dar, totuși, parcă mai trebuia să îmblânzesc pe cineva…
— Vânătorule, de ce vrei să nu mai existe animale?
— Pentru că nu am găsit un alt serviciu ca să-mi ocup ziua.
— Bine, dar poți fi bucătar, polițist, pompier, i-am propus. Ție ce ți-ar plăcea să fii?
— Bine, o să încerc să fiu polițist, se învoi el. Am pușcă și am învățat de la TINE să fiu bun și să apăr lumea.
Și chiar a funcționat! Acum vânătorul Pușcă cel de temut a devenit un polițist de mare ajutor. Și toată lumea e fericită. Și am trăit fericiți până la adânci bătrâneți!


Povestire scrisă de Ax Alexandru Silion (9 ani), la ediția online a atelierului de scriere creativă cu Sînziana Popescu, mai-iunie 2020, când #amstatacasă.

Portretul autorului

are nouă ani și este povestaș-explorator, dar și un mare fan al cărților din seria „Jurnalul unui puști” de Jeff Kinney. Și-a dorit să scrie o istorioară amuzantă, dar și cu mesaj pozitiv, iar eu cred că a reușit. Voi ce părere aveți?

Alte pagini semnate de Ax Silion pe Tărâmul lui Andilandi.

Ți-a plăcut? Lasă-ne un comentariu.