Tărâmul lui Andilandi

Trăiau odată, într-o pădure îndepărtată, trei purceluşi. Trei fraţi. Semănau atât de tare unul cu celălalt încât foarte greu îi puteai deosebi. Chiar şi numele erau asemănătoare: pe mezin îl chema Nif-Nif, pe mijlociu Nuf-Nuf, iar pe fratele mai mare Naf-Naf.

Cât a fost vara de lungă, purceluşii s-au zbenguit, jucându-se prin iarba verde şi bucurându-se de căldura soarelui. De o vreme încoace însă soarele începu să nu mai încălzească cu aceeaşi putere, iar la poalele copacilor se aşternu un covor de frunze îngălbenite. Venise toamna!

- E vremea să ne construim o căsuţă – spuse într-o zi Naf-Naf, când se treziră în zori.

Dar fraţii lui nu doreau să se apuce de muncă. Continuau să s-alerge prin pădure.

- Mai avem destul timp [...]

A fost odată ca niciodată o fetiţă cuminte şi drăgălaşă, pe care o iubea oricine de cum o vedea. Dar mai dragă decât oricui îi era ea bunicii, care nu ştia ce daruri să-i mai facă. Odată, bunica îi dărui o scufiţă din catifea roşie şi, pentru că îi stătea foarte bine, fetiţa nu mai dori să se despartă de scufiţa ei. Aşa că, de atunci, oamenii o numiră Scufiţa Roşie.

Era seara de Ajun. În familia Anei era forfotă mare. Mama trebăluia ca de obicei prin bucătărie, dând o ultimă tuşă de maestru delicioaselor mâncăruri ce urmau să stea a doua zi pe masă. Tata tocmai se întorsese de la cumpărături, încărcat ca un măgăruş, iar Ruxandra, sora mai mare a Anei, isprăvise curăţenia în camera ei. “Uau! Chiar că e o zi mare dacă Ruxi a pus mâna să facă şi altceva în afară de manichiură!” – îşi zise Ana în sinea ei, chicotind şi urmărindu-şi sora cum înfuleca o felie de pizza, drept recompensă că terminase curăţenia. Apoi, Ana îl căută şi pe frăţiorul lor, Mihai. Nu-l zări însă din prima clipă, pentru că Mihai era tare scump [...]