Tărâmul lui Andilandi

Când jucăriile spun pa… vechiului sediu

După ce a aterizat într-un spaţiu nou, cel al fostului cinematograf Gloria, de lângă parcul I.O.R., trupa Teatrului Ion Creangă s-a pus din nou pe treabă. Nu ştiu cum s-au acomodat actorii cu noua lor sală ori cât de dor le este încă de cea veche, pentru că n-am apucat încă să-i întreb, dar vă pot asigura că prichindeii sectorului III i-au primit cu mare bucurie şi au dat năvală la spectacole, fericiţi că teatrul lor de suflet a venit acum mai aproape şi de căsuţele lor.

Cum să-ţi dresezi dragonul (să nu te pape)

Şi astăzi scriu tot despre un film de animaţie care nu a apărut încă, dar pe care îl aştept cu nerăbdare: How to train a dragon!, creat – conform genericului – de către realizatorii lui Shrek, Madagascar şi Kung Fu Panda. Adică de cei de la Dreamworks. Nu ştiu prea multe detalii despre film. Site-ul oficial e tăcut ca un peşte.

Heidi, "străbuna" lui Ponyo

O mai ţineţi minte pe Heidi? Nu, nu vorbesc de ciocolată! Nici de modelista omonimă, de care nu mai încape nimeni pe net când dai căutare după numele ăsta, ci de fetiţa aceea micuţă, cu gura mare, pe care am iubit-o cu toţii în copilărie. Am postat şi o poză în stânga, în caz că nu v-aţi dumirit încă despre cine vorbesc, deşi mă îndoiesc că aşa ceva ar putea să se întâmple.

"9", despre teribila luptă a creaturilor moi, pufoase şi fragile împotriva maşinilor…

În sfârşit am trăit să văd un film recent semnat de Tim Burton, dar fără Depp ori Bonham-Carter. Şi nu pare a fi unul de lepădat, ci, mai degrabă, unul care va scrie istorie. “9″ nu este un film de animaţie pentru copii, ci – surprize, surprize – pentru părinţii lor, aşa după cum îl prezintă chiar creatorii.

A Christmas Carrey

Deoarece sunt absolut convinsă că toată lumea va scrie despre “Disney’s A Christmas Carol” în noiembrie, când va să răsară, şi că ne vor intoxica de-a dreptul în decembrie, în aşa hal încât poate mulţi dintre voi nu-şi vor mai dori să-l vadă, eu vă recomand filmul acum.

Locul unde s-au ascuns bestiile…

Cautând filme pentru copii (unde altundeva decât pe YouTube?), am dat peste un trailer incitant şi deja am început să scotocesc cum pot face rost şi de cartea după care s-a făcut filmul.

Referinţe despre roman am găsit, evident, pe Wikipedia şi cred că voi găsi şi cartea de vânzare pe Amazon. N-am prins decât ideea ei şi deja a început să mă roadă curiozitatea. Sună promiţător, nu-i aşa?

No toy gets left behind! Vă sună cunoscut?

…sau altfel spus, “Când jucăriile spun pa!” varianta Disney. Nu, n-am scris eu scenariul, deşi tare mi-ar fi plăcut să scriu ceva, orice, pentru compania cu pricina, dar ideea filmuleţului e cam aceeaşi cu cea a piesei mele de teatru: copilul (Andy) creşte şi îşi donează vechile jucării unei grădiniţe, unde jucăriile lui vor fi dezmembrate, stricate de nişte copii peste măsură de “agitaţi”. Protagoniştii îşi vor lua lumea în cap, aşa cum era şi firesc de altfel, părăsind terenul dezastrului.

HalliHallå, cu Sara Myrberg şi Per Dahlström

Ieri am asistat la un regal teatral pentru micuţii de 2-4 anişori – spectacolul “HalliHallå”, prezentat de Teater TR3, din Stockholm, Suedia. Spun regal fiindcă, după părerea mea, a fost cel mai inspirat spectacol pentru copii mici pe care am reuşit să-l văd în acest festival. Povestea adusă în faţa “micilor critici” a fost una cât se poate de simplă – textul ne vorbea despre doi prieteni care aveau o singură minge cu care se puteau juca.

Un lup, o capra şi trei iezi – regia Cornel Todea

…spectacole de văzut în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti” din anul acesta: „HalliHalla”, prezentat de Teater Tr3, Stockholm, Suedia; „Pinocchio”, producţie a Teatrului „Ion Creangă”; „Călătorie fantastică (Aventurile celor doi clovni în lumea poveştilor) Ionuţ şi Măriuca”, susţinut de Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ şi „Un lup, o capră şi trei iezi”, prezentat tot de Teatrul „Ion Creangă”.

De la fetiţă la prinţesă şi retur

Duminică am aterizat la spectacolul “Prinţesa Kasja” care ne-a fost prezentat de către o companie de teatru belgiană, aşa cum anunţasem, şi cum era trecut de altfel şi în program. Dar nu erau belgieni francofoni, ci din aceia flamanzi, lucru care ne-a explicat întrucâtva şi numele ciudat al sus-numitei prinţese, dar şi limba în care s-a jucat – engleza, nu franceza, aşa cum ne aşteptam cu toţii.