Zapis de trecere către o altfel de copilărie
Era liniște în clasa de pe frunza de nufăr. În băncile din coji de alune stăteau micii cărăbuși, gărgărițe, albine, bondari și fluturi. Nimeni nu mișca o antenuță. În afară de Carla, un pui de libelulă care zbura zănatic printre bănci, mai-mai să le dărâme.
– Vrum, vrum, fâl! Zdrang!
Un pui de libelulă zboară de colo-colo, printre firele înalte de iarbă și păpădiile cu pălărie pufoasă. E Carla, cea cu ochii mari și aripioarele fine, fine, aproape transparente. O vezi?
Pe Carla o știu toți cei din Èšinutul Insectelor. Poți întreba pe oricine: cărăbuș, albină, lăcustă sau fluture. Îți vor spune ca ea e libelula care nu poate să zboare cum trebuie. Știe doar să țopăie prin aer, să se învârtă sau să o zbughească în zigzag printre copaci.
Carla are niște aripi cu totul speciale, de aceea zboară așa zănatic.
