Cristina Beatrice Preda

Primăvara se strecura vitează printre ciotul de gheață rămas după vizita iernii. Soarele își flutura pleoapele aurii, încălzind pământul aspru. Ioana privea renașterea naturii din camera liniștită, gândindu-se că ar fi fost fericită să împartă frumusețea peisajului cu mama. Doar că ea muncește zi și noapte și este obosită, plictisită și iar obosită. De obicei, când ajunge acasă, fetița are deja temele rezolvate, ghiozdanul pregătit și somnul pe gene. Abia dacă mai reușesc să își rostească două cuvinte.

Ați mai pomenit voi, dragi copii, în această lume un spiriduș care să nu-l fi întâlnit pe Moș Crăciun? „Cum așa? Spiridușii pregătesc jucăriile în atelierul din Laponia, hrănesc renii și, din când în când, netezesc calea saniei”, veți spune. Aveți dreptate. Doar că Spiriduș Sprintenuș este diferit. Trăiește sub brazii împodobiți ai prichindeilor, îi ajută să ducă scrisorile pentru ținutul înghețat la poștă, îi învelește și le promite că va sta la pândă să îl surprindă pe bătrânul cu barba de nea. Dar dă greș în cea din urmă misiune. Îmbrăcat în pijama pufoasă, cu aromă de scorțișoară și mere coapte, adoarme mereu înainte de vreme. Și plutește în vis… până dimineață.

A fost o vreme când Toamna avea un colorit diferit. Cenușiul anost, fără tonuri de lumină, umbrea până și cerul sufletului. Ploua fără întrerupere, iar pe străzi se înghesuiau oamenii cu mers posac și umbrelele prea mici pentru ciorchinii de apă îndrăzneți.