Privighetoarea

de Hans Christian Andersen

Demult, tare demult, tocmai în îndepărtata Chină, trăia un împărat nespus de bogat. Palatul lui, construit în întregime numai din porţelanuri fine, era considerat cel mai frumos din lume. Palatul era împrejmuit de grădini întinse, pline de flori rare care îi sporeau frumuseţea, iar de jur-împrejurul acestor grădini se întindea o pădure de pini ce adăpostea drumul până la mare. În acea frumoasă pădure de pini locuia o micuţă privighetoare care cânta atât de frumos, încât, dacă ţi se întâmpla s-o auzi, nu mai puteai să îi uiţi vreodată cântul. Pescarii care îşi aruncau…Citește în continuare „Privighetoarea”


Hainele cele noi ale Împăratului

de Hans Christian Andersen

A fost odată ca niciodată un împărat căruia îi plăceau atât de mult hainele, încât ar fi fost în stare să îşi dea întreaga avere numai pe îmbrăcăminte. Când mergea la o paradă ori când se ducea la teatru sau la plimbare, nu avea alt gând decât să îşi arate lumii întregi ultimele straie cumpărate. În fiecare ceas al zilei îşi schimba hainele, şi cum se zice de-un rege „E la sfat!”, astfel se spunea despre dânsul „E la dulapul cu haine!”.

Citește în continuare "Hainele cele noi ale Împăratului"

Fetiţa cu chibrituri

de Hans Christian Andersen

Era un ger grozav afară. Ningea mocnit şi începuse a se înnopta: era Ajunul Anului Nou. Pe frigul şi pe întunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul şi cu picioarele goale. Când plecase de-acasă, avusese nişte papucei de pâslă, dar nu-i fuseseră de prea mare ajutor. Papucii îi erau prea mari; mama ei aproape că îi rupsese de atâta purtat şi erau şi aşa prea largi pentru dânsa. Astfel că pe unul mititica îl pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde era cât pe ce să fie strivită între două trăsuri grăbite. Iar pe celălalt i-l luase un băiat, care zicea că vrea să îşi facă din el un leagăn pentru copilul lui, când o fi să aibă şi el unul.

Citește în continuare "Fetiţa cu chibrituri"

Mica sirenă

de Hans Christian Andersen

Departe, departe în largul nemărginit al mării, apa e albastră ca floarea albăstrelelor şi limpede precum cristalul. Şi e atât de adâncă, încât nicio ancoră n-o să-i poată atinge vreodată fundul!… Dacă ai vrea să-l atingi totuşi, ar trebui să pui nenumărate turnuri de biserici unele peste altele, de jos şi până la suprafaţa apei. Ei bine, acolo, în adâncuri locuieşte poporul mării! Să nu credeţi însă că în acel loc fermecat s-ar găsi numai nisip. Nicidecum. Acolo cresc nenumărate plante ciudate şi copaci atât de mlădioşi, încât cea mai mică mişcare din apă îi face să se îndoaie de parcă ar dansa în bătaia vântului. Şi toţi peştii, mari şi mici, se plimbă printre crengile lor tot aşa cum zboară păsările printre ramurile copacilor de la suprafaţă.

Citește în continuare "Mica sirenă"

Răţoiul cel urât

de Hans Christian Andersen

A fost odată ca niciodată un conac foarte vechi, înconjurat de şanţuri adânci. Şanţurile erau pline cu apă, iar pe marginea lor creşteau bălării mari şi stufoase. Şi erau atât de încâlcite încât te puteai rătăci printre ele ca printr-o pădure. Ei bine, în aceste bălării sta pitită o raţă care îşi clocea ouăle. Raţa se plictisea grozav pentru că nimeni nu venea să vadă ce mai face. Suratele ei mai degrabă se plimbau decât să stea de vorbă cu dânsa.

Dar iată că nu dură mult şi se crăpă primul ou. După puţin timp, urmă la rând altul, apoi încă unul. Şi tot aşa, până când crăpară toate!

– Chiu-chiu! se auzea din toate părţile, semn că răţuştele tocmai scoseseră capul din găoace.

Citește în continuare "Răţoiul cel urât"

Degeţica

de Hans Christian Andersen

A fost odată ca niciodată o femeie singură şi sărmană, care îşi dorea un copil mai mult decât orice pe lume. Într-o bună zi, femeia întâlni o zână căreia îi spuse păsul ei. Zâna îi dădu un bob de orz, povăţuind-o: – Acesta nu e orz adevărat, din cel care creşte pe câmp şi îl mănâncă găinile. Pune-l într-un ghiveci de flori şi ai răbdare. Vei vedea că dorinţa ta se va îndeplini în scurtă vreme. – Îţi multumesc din suflet! zise femeia şi de…Citește în continuare „Degeţica”