Croitoraşul cel viteaz

de Jacob şi Wilhelm Grimm

Într-o dimineaţă de vară, un croitoraș şedea plin de voioşie la masa lui de lucru de lângă fereastră. Cosea de zor, iar mâinile lui parcă alergau singure pe ţesătură. Tocmai atunci se întâmplă să treacă pe stradă o ţărancă, strigând cât o ţinea gura:

– Magiun! Magiun bun de vânzare! Magiun! Hai la magiun!

Cuvintele femeii îi plăcură croitorașului şi, scoţându-şi căpăţâna pe fereastră, îi zise:

– Ia vino sus la mine, mătuşică dragă! Presimt c-o să-ţi desfaci repede toată marfa…

Citește în continuare "Croitoraşul cel viteaz"

Muzicanţii din Bremen

de Jacob şi Wilhelm Grimm

A fost odată un om tare sărman, care avea un măgar ce de ani de zile îi tot căra la moară saci plini cu grăunţe. Dar, de la o vreme, bietului animal i se împuţinaseră puterile şi nu mai era bun de nicio ispravă. De aceea, stăpânul lui se hotărî să nu mai strice bunătate de nutreţ pe dânsul…

Măgarul pricepu de îndată că nu îl aşteaptă vremuri prea bune şi, fără să mai stea mult pe gânduri, îşi luă copitele la spinare şi plecă spre oraşul Bremen. Nu ştiu ce îi venise lui în gând că acolo s-ar putea face muzicantul oraşului. După ce merse el o bucată de vreme, iată că dădu peste un ogar care zăcea întins la marginea drumului, răsuflând din greu.

– Ce gâfâi aşa? îl întrebă măgarul.

Citește în continuare "Muzicanţii din Bremen"

Împăratul Cioc-de-Sturz

de Jacob şi Wilhelm Grimm

A fost odată ca niciodată un împărat care avea o fată nespus de frumoasă, dar atât de trufaşă, de nu putea să îi găsească niciun peţitor pe gustul ei. Pe cei care veniseră în peţit până atunci, fata reuşise să îi facă să îşi ia tălpăşiţa. Ba îi mai şi batjocorise pe deasupra! Dar iată că într-o bună zi, împăratul dădu un bal mare, la care îi pofti pe toţi flăcăii dornici de însurătoare. Şi de cum se înfăţişară aceştia, veniţi din toate părţile lumii, împăratul îi şi orândui după rang şi stare: în frunte veneau împăraţii, apoi prinţii, conţii şi baronii, iar la urmă, nobilii de mâna a doua.

Citește în continuare "Împăratul Cioc-de-Sturz"

Peştişorul de aur

de Jacob şi Wilhelm Grimm

A fost o dată ca niciodată un pescar bătrân, care locuia împreună cu soţia lui în apropierea ţărmului unei mări îndepărtate. Bordeiul lor era neîngrijit şi dărăpănat, iar bătrânul, slăbit de povara anilor, de abia îşi mai ţinea zilele. Nu mai ieşea pe mare, la pescuit, de teamă că n-ar putea face faţă valurilor mai puternice. Îndrăznea doar să se urce în barca lui veche, legată de o rădăcină uscăţivă de pe ţărm, de unde îşi arunca în apă undiţa. Prindea doar peştişori mai mici, cu care nu prea reuşeau să îşi astâmpere foamea.

Citește în continuare "Peştişorul de aur"

Păzitoarea de gâşte

de Jacob şi Wilhelm Grimm

Trăia odată, demult de tot, o mătuşică bătrână-bătrână care îşi ducea traiul tocmai în creierii munţilor, într-un loc necălcat de picior omenesc. Şi avea ea un bordei şi un cârd de gâşte, iar locul acela pustiu în care trăia era înconjurat de o pădure nemărginită.

Bătrânica însă nu şedea numai acasă, ci în fiecare dimineaţă îşi lua cârja şi-o pornea, şontâc-şontâc, în pădure. Acolo, se apuca de o mulţime de treburi, cum nu te-ai fi aşteptat de la o femeie pe care o gârboviseră anii: aduna iarba pentru gâşte, culegea poame sălbatice şi, încărcată cu toată această povară, o pornea spre casă.

Citește în continuare "Păzitoarea de gâşte"

Frumoasa din pădurea adormită

de Jacob şi Wilhelm Grimm

Trăiau odată, în vremuri uitate, un împărat şi o împărăteasă care nu mai erau demult tineri. Dar cu toate că soarta nu se îndurase să le hărăzească un urmaş, iar ei nu se mai aflau în putere, nu trecea zi lăsată de bunul Dumnezeu în care să nu se tânguie amândoi: „Oh, cât de gol ne e palatul şi ce fericiţi am fi de-am avea şi noi un copil!” Însă pruncul cel râvnit se lăsă aşteptat multă vreme…

Dar iată că într-o bună zi, pe când împărăteasa se scălda în apa unui pârâiaş de munte, o broască mare sari dintr-odată pe prundişul malului, şi îi grăi astfel:

– Află măria-ta că-ţi va fi îndeplinită dorinţa. Până nu se încheie anul, vei aduce pe lume o fetiţă!

Citește în continuare "Frumoasa din pădurea adormită"

Hansel şi Gretel

de Jacob şi Wilhelm Grimm

A fost odată ca niciodată un tăietor de lemne tare nevoiaş. Acesta trăia într-o căsuţă dărăpănată, la marginea codrului nesfârşit, împreună cu nevasta lui de-a doua şi cu copiii din prima căsnicie: un băieţel pe nume Hansel şi sora lui, Gretel.

De sărmani ce erau, nu prea aveau cu ce să îşi astâmpere foamea. Aşa că într-o bună zi, nu mai fură în stare să îşi agonisească nici măcar pâinea cea de toate zilele.

Seara, în pat, pe bietul om începuseră să îl muncească gândurile şi, zvârcolindu-se neliniştit în aşternut, se pomeni că oftează cu grea obidă şi îi zice nevestei lui:

– Ce o să ne facem femeie? Cu ce o să-i hrănim pe bieţii noştri copilaşi, când nici noi nu mai avem de nici unele?…

Citește în continuare "Hansel şi Gretel"

Cenuşăreasa

de Jacob şi Wilhelm Grimm

Trăia odată, într-un mic orăşel de provincie, un om putred de bogat, căruia se întâmplă să-i cadă nevasta grav bolnavă. Când simţi că i se apropie sfârşitul, femeia îşi chemă la căpătâi singurul copil, o fetiţă, şi-o povăţui aşa:

– Draga mamei, orice ţi s-ar întâmpla, cată să-ţi păstrezi mereu sufletul neîntinat!

Citește în continuare "Cenuşăreasa"

Prinţul fermecat

de Jacob şi Wilhelm Grimm

A fost odată ca niciodată un împărat care avea mai multe fete, toate frumoase ca nişte zâne. Cea mai mică dintre ele însă era atât de frumoasă că până şi soarele, care văzuse multe, se oprea în loc privind-o şi minunându-se de atâta frumuseţe.

Lângă palatul împărătesc se întindea o pădure adâncă şi întunecoasă, iar în pădure, la umbra unui copac bătrân, se putea zări o fântână. În zilele cu căldură mare, cea mai mică dintre fetele împăratului se ducea în pădure şi se aşeza lângă fântână, să se răcorească. Şi atunci când începea să se plictisească, scotea dintr-un buzunar o minge de aur, o arunca în sus şi o prindea din zbor, apoi o arunca iarăşi. Acesta era jocul ei de suflet!

Citește în continuare "Prinţul fermecat"

Albă ca Zăpada

de Jacob şi Wilhelm Grimm

A fost odată ca niciodată un împărat şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi. Într-o iarnă, pe când neaua cădea din înaltul nemărginit al cerului, cu fulgi mari şi pufoşi, se întâmplă ca împărăteasa să coasă lângă o fereastră cu pervaz negru, de abanos. Şi cum cosea ea aşa, privind din când în când la fulgii de zăpadă, se înţepă cu acul în deget.

Trei picături de sânge căzură atunci pe covorul de omăt. Roşul sângelui arăta atât de frumos pe albul imaculat al zăpezii, încât împărăteasa spuse în sinea ei: „Ce n-aş da să am o copilă cu faţa albă ca zăpada, cu buzele roşii ca sângele şi cu părul negru ca abanosul!”

Nu peste multă vreme, împărăteasa născu o fetiţă întocmai cum şi-o dorise: cu faţa albă ca zăpada, cu gura roşie ca sângele şi cu părul negru ca abanosul. Şi îi dădură numele de Albă-ca-Zăpada! Însă, după ce o aduse pe fetiţă pe lume, împărăteasa muri.

Citește în continuare "Albă ca Zăpada"