Pe drumul de costișe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
„Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…
Aș vrea să zbor, și rana din pulpă nu mă lasă!”
Și bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Și o cămașă ruptă bucăți pe dedesupt,
Pășea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui față
Zbura ca o lumină de glorie măreață,
Și-n ochii lui de vultur adânci, vioi și mari
Plecat-am nouă din Vaslui,
Și cu sergentul, zece,
Și nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece.
Voioși ca șoimul cel ușor
Ce zboară de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
Ș-aveam și pene-n frunte.
Sus pe culme bradul verde
Sub zăpada albicioasă
Printre negură se pierde
Ca o fantasmă geroasă,
Și privește cu-ntristare
Cum se primblă prin răstoace
Iarna pe un urs călare,
Iarna cu șapte cojoace.
Trei copile de-mpărat
Stau într-un măreț palat,
Înșirând la scumpe salbe
De mărgăritare albe.
Iar o pasăre măiastră
Vine vesel pe fereastră
Și, bătând din aripioare,
Zice, blând cuvântătoare:
„Bine, bine v-am găsit,
Dalbe flori din răsărit!”
„Bine-ai venit de la Rai,
Păsărea cu dulce grai!”
De-ar vrea bunul Dumnezeu
Să-mi asculte dorul meu!
De-aș avea un copilaș,
Dragul mamei îngeraș!
Cât e ziuă, cât e noapte,
I-aș șopti cu blânde șoapte.
Cât e noapte, cât e zi,
Tot la sânu-mi l-aș păzi!
Cine trece-n Valea-Seacă
Cu hangerul fără teacă
Și cu pieptul dezvelit?
Andrii-Popa cel vestit!
Șapte ani cu voinicie
Și-a bătut joc de domnie
Și tot pradă ne-ncetat,
Andrii-Popa, hoț bărbat!