Sper că, așa după cum v-am sfătuit la începutul lunii, ați fost cu ochii pe Advent De Basm, acest calendar magic care își propune să măsoare în povești drumul până la Crăciun, că ați ascultat cuminți istorioarele citite până acum și că – de ce nu? – veți fi alături de noi seară de seară, până-n Ajun.

Citește în continuare "Ce, când și unde le mai citim copiilor?"

Advent De Basm este un calendar care își propune să măsoare în povești drumul până la Crăciun. Este încercarea noastră, a scriitorilor pentru copii și adolescenți din Asociația De Basm, și a prietenilor noștri de a revărsa în această iarnă întunecată și grea, parcă mai apăsătoare decât cele de până acum, un strop de lumină și speranță.

Citește în continuare "Calendarul poveștilor De Basm"

Mașinuța Curcubeu – Lilla Regnbagsbilen a dat o raită azi și pe la Bookerini – Târgul de carte pentru copii, unde s-a cunoscut cu copii simpatici foc, cărora le-a spus povestea ei și a prietenului ei, Matei. Arina Stoenescu (pionier press – Suedia) și cu mine le-am citit această poveste copiilor prezenți, în limba română și în limba elfilor (a.k.a. suedeză), apoi le-am făcut cunoștință cu prietenii noștri, mascota Asociației Harap Alb (ilustrată de Vero Neacșu), dar și cu Șoricelul Poliglot #LittleLit, iar în final i-am îndemnat pe cei prezenți să scrie și să ilustreze povestea lor despre „cel mai bun prieten”.

Citește în continuare "Cu Mașinuța Curcubeu la BOOKerini"

Proiectul „Teatru radiofonic în culori”, inițiat de Teatrul Național Radiofonic în parteneriat cu librăria Cărturești Verona, continuă cu serialul radiofonic „ANDILANDI. Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm”, de Sînziana Popescu, adaptare radiofonică după primul volum al seriei fantasy Andilandi.

Citește în continuare "Premiera serialului radiofonic „Andilandi”"

ANDILANDI la Radio – Mărunțica (Annemary Ziegler) și Vlad Ionescu (Silviu Stănescu)

Luni au început înregistrările pentru serialul radiofonic după seria „Andilandi”, în regia lui Mihai Lungeanu și cu o distribuție de excepție. Le mulțumesc că m-au invitat și pe mine. Deși colaborez cu departamentul de Teatru Radiofonic din ”˜99, n-am mai stat niciodată atât de mult în studio, cred că de la înregistrările pentru „Viața ca o poveste”, dar a meritat.

Citește în continuare "Andilandi la Radio"

O zi cu soare

de Sînziana Popescu
Aici le prezentam copiilor volumul de „Teatru pentru prichindei mari, mici și mititei”, publicat la editura Mediamorphosis și disponibil în librăria Carturesti Verona.

De 1 iunie am avut o zi plină de bucurii. Mărunte, dar multe. N-am simțit zăpușeala de dimineață și nu m-a deranjat nici ploaia de la ora cinci. M-am simțit fix ca-n copilărie, când în ziua asta de mare sărbătoare nimic nu-mi putea strica buna dispoziție. Colindam grădinile orașului la cules de corcodușe și de mere verzi, cu vreo doi lei în buzunar pentru o înghețată mică și o bomboană cogeac (lollipops-urile de odinioară), că socată aveam într-o sticluță, de la mama, și mă jucam cu copiii din bloc „Èšară, țară vrem ostași”, „Rațele și vânătorii” ori intram la cinematograful din oraș fără bilet, pe ușa din dos, pentru că o cunoșteam pe una dintre plasatoare. Apoi ne jucam iar de-a „Hoții și vardiștii” până seara târziu, când reveneam în sfârșit acasă, murdară și plină de julituri, de nu mă mai recunoșteau aparținătorii. Astea erau zilele de 1 iunie din copilăria mea, zile cu soare, în care eram capabilă să mă bucur pentru fiecare mărunțiș, să țopăi de fericire din te miri ce nimic.

Citește în continuare "O zi cu soare"

Dacă doriți să mă ascultați vorbind despre literatura pentru copii, basmele de ieri și de azi, cărți favorite, editorii și ilustratorii cu care am lucrat ori despre cum scriu și cât publică scriitorii români vs. colegii lor străini, aveți mai jos un foarte scurt fragment din emisiunea „Acolade”, produsă de Radio România Cultural. Gazda emisiunii – Cristian Bleotu, căruia îi mulțumesc pentru invitație.

Citește în continuare "Povești șoptite… la radio"