Tărâmul lui Andilandi

Dacă nu aţi văzut încă filmul, eu zic că nu mai are rost să staţi în cumpănă. Faceţi un efort şi trageţi o fugă până la cinematograf. Vă pot asigura de faptul că prichindeii voştri nu vor fi singurii care se vor distra copios…

Îmi amintesc că atunci când a apărut primul film al seriei am avut o mică discuţie cu una dintre fostele mele colege pe tema inocenţei pierdute a basmelor. Îmi spunea că ei nu i-a plăcut Shrek (dacă se poate închipui aşa ceva), pentru că demitizează basmele clasice, basmele „aşa cum le ştia ea”, adică povestioarele acelea senine cu prinţese frumoase şi prinţi curajoşi, cu căpcăuni şi dragoni răi etc. I se părea, citez, de-a dreptul inadmisibil ca cineva să se şteargă la „popou” cu filele unei asemenea cărţi şi să scape nepedepsit. Ba mai mult chiar, să fe adulat de o lume întreagă: copii şi părinţi deopotrivă.

Pentru că suntem în Săptămâna Mare, m-am gândit că poate v-ar interesa să mai citiţi una-alta despre ceea ce s-ar cuveni să faceţi (sau să nu faceţi) în această perioadă.

Aici găsiţi de toate: tradiţii şi obiceiuri pascale, miracolul Învierii de la „a la z”, reţete delicioase şi multe, multe altele. Merită să aruncaţi o privire!

Cum până în iunie mai avem vreo două luni bune, hai să tragem puţin cu ochiul la ce le-a mai copt mintea regizorilor şi producătorilor celui de-a patrulea film al seriei. (Ca despre carte n-are sens să mai povestim, mai ales acum când toată lumea aşteaptă ultimul volum a lui Rowlling!)

Trailer-ul e cam sumbru, iar Daniel pare din ce în ce mai pătruns de misiunea încredinţată, dar cred (şi sper!) că filmul nu va fi o dezamăgire pentru amatorii de gen. Iar distribuţia e una cu adevărat promiţătoare.

Eu una am două motive serioase ca să-l văd. Primul se numeşte Alan Rickman, unul dintre actorii mei de suflet, iar al doilea e, desigur, Helena Bonham Carter, apărută mai nou în distribuţie, [...]

La o primă vedere, povestea asta pare una ca multe altele. Nimic spectaculos. Un băieţel
oarecare, îşi doreşte ce-şi doresc toţi micuţii de vârsta lui: un cămin, linişte,
siguranţă, altfel spus, o familie. În momentul în care protagonistul îşi găseşte
o familie, dar nu în prezent, ci într-un viitor îndepărtat, în anul 2037,
pentru el lucrurile încep să se complice niţel… Cunoaşte câini care poartă
ochelari, pentru că asigurarea lor nu acoperă preţul lentilelor de contact, întâlneşte
broaşte cântăreţe, modificate genetic, şi descoperă că familia pe care şi-o doreşte cu ardoare este una cu totul specială.

Până prin vară, când vom putea vedea şi noi filmuleţul (în martie de-abia apare în State), vă invit să savuraţi trailer-ul de mai jos. Merită!

…de Luc Besson, după o idee originală de Celine Garcia. Sincer, nu-mi dau seama dacă
povestea asta ar fi avut vreo şansă dacă cea care a avut “ideea originală” ar fi
şi pus-o în practică, dar ideea a fost bună. Iar desenele, ilustraţiile
copertelor, sunt absolut fabuloase! În rest, ce să vă spun, e greu să treci de
primele două pagini. Adormi şi tu, şi copiii, instantaneu! Reuşeşti să-i dai de
capăt doar dacă eşti nevoit să-i faci o recenzie, dar nici acesta nu mi se pare
un argument convingător.

De acest filmuleţ se pare că nu ne vom putea bucura decât prin vară, ceea ce mi se pare de-a
dreptul criminal. E suficient să urmăriţi trailer-ul, şi veţi înţelege imediat
de ce. Vă veţi îndrăgosti iremediabil de cele două simpatice rozătoare: tatăl,
un devorator înrăit de junk food şoricesc şi fiul, un mare amator de mâncăruri
fine, capabil să-şi pună viaţa în pericol pentru a le obţine. Până în vară însă, când vom merge cu toţii să-l vedem la cinematograf,
puteţi trage cu ochiul la un fragment delicios.

Tânărul actor britanic Daniel Radcliffe a semnat, în sfârşit, contractul cu Warner Brothers pentru rolul vrăjitorului Harry Potter, din următoarele două filme ale seriei. Ultimele de altfel! Astfel, zvonurile conform cărora Radcliffe urma să fie înlocuit datorită rolului său de adult din piesa fără perdea “Equus” au fost curmate din faşă. Deşi, potrivit declaraţiilor protagonistului e limpede ca lumina zilei că-şi doreşte foarte mult altceva…

Ce să vă spun?… Convingerea mea e că asta e riscul atunci când urmăreşti un personaj prea mult timp. Se plictiseşte până şi autorul, oricât de mult ar ţine la personajul cu pricina. Iar de actori, ce să mai vorbim? Unde mai pui că aceşti copii cresc, oricât de rău ne-ar părea… V-am ataşat şi o [...]

Când am încercat să citesc “Calul şi băiatul“, cel
de-al treilea volum al seriei Cronicile din Narnia, scris de C.S.Lewis, am
înţeles de ce producătorii următorului film al seriei omonime s-au oprit asupra
volumului nr.4: “Prinţul Caspian“. Nu pentru că le-ar plăcea lor s-o ia tot din
doi în doi (“Leul, şifonierul şi vrăjitoarea” a fost al doilea volum, nu
primul!), ci pentru că, pur şi simplu, nu toate cărticelele astea pot fi ecranizate. Nu-mi dau seama dacă asta e o calitate sau nu… Dar vă asigur că pe cele care au darul să se metamorfozeze
în scenarii, le citeşti mai uşor. E ca şi cum ai savura o poveste, şi-ai vedea
filmul cu ochii minţii.

Nu ştiu dacă aţi citit cărticica lui Luc Besson „Arthur and the minimoys”, editată şi la noi sub acelaşi nume, la Editura Rao. Deocamdată n-am să vă spun mare lucru despre ea, nici despre filmul pentru care se pare ca a fost scrisă (orice ar spune Besson!), pentru simplul motiv ca n-am facut încă cunoştiinţă cu povestea. Tot ce va pot asigura însă e că desenele cărţii sunt absolut delicioase, iar trailerul filmului facut după această mini-serie – pe care-l puteţi vedea şi aici, şi pe youtube.com, de unde tocmai l-am cules – promite o vizionare de zile mari.