Canarul nu putea dormi. Lui nu i se întâmplase asta niciodată până acum. Avea o colivie frumoasă, hrană gustoasă, o stăpână veselă care îi spunea o mulțime de povești și de întâmplări de la ea din clasă sau de la joacă, avea chiar și un nou prieten. Ei, dar chiar prietenul acesta era motivul pentru care nu mai putea dormi!

Pe sub bretonul ei cârlionțat, ca de caniș, Ama visa adesea cu ochii larg deschiși. Avea micuța noastră un mare ideal: să aibă „un ceva“ al ei, cu totul și cu totul special. Visa la un miracol, o minune

Soarele primăverii îmbia oamenii la plimbare. Cu mic cu mare, lumea ieşea la picnic în natură. Copiii se bucurau de libertatea de mişcare: pe role, cu bicicleta, sport în aer liber. Rareş şi Ioana, însoţiţi de câinele acesteia, Blacky, au pornit spre parc. Şi-au luat rachetele de tenis.

Era liniște în clasa de pe frunza de nufăr. În băncile din coji de alune stăteau micii cărăbuși, gărgărițe, albine, bondari și fluturi. Nimeni nu mișca o antenuță. În afară de Carla, un pui de libelulă care zbura zănatic printre bănci, mai-mai să le dărâme.

Teatru radiofonic în culori

Ieri, 1 Iunie, s-a încheiat prima stagiune de audiții din cadrul proiectului „Teatru radiofonic în culori”, care a împlinit deja un anișor și care a fost realizat de Teatrul Național Radiofonic și de librăria Cărturești Verona.

Habar n-am cum sunt părinţii voştri, dar am să încep acest post pe blogul meu prin a vă spune că ai mei sunt grozavi. Pentru ei am fost mereu centrul universului. Îmi cumpără cele mai tari jocuri, mă ajută la lecţii, mă însoţesc la locurile de joacă şi au grijă ca vacanţele mele să fie unele de neuitat.

A fost odată o poveste cu o bunică, o nepoată, un vânător și un lup. Povestea care urmează e altfel: cu o bunică, o nepoată, un vânător și un lup, dar… și cu o umbrelă. Iar umbrela e foarte importantă

Dragi prichindei, părinți și bunici, vineri, 1 iunie, începând cu ora 11.00, în mansarda librăriei Cărtureşti Verona, vă așteptăm la o nouă audiție-atelier din cadrul proiectului „Teatru radiofonic în culori”, care împlinește un an și care a fost realizat în parteneriat de Teatrul Național Radiofonic și librăria Cărturești Verona.

— Te voi conduce eu până-n pădurea care mărginește satul jumătăților de oameni. În pădurea asta este o dihanie urâtă, zise Păcală.

— Cu atât mai bine că împărțim o parte din drum, străbunicule.

— Stai să-mi iau traista cu oase, și un purcel din ogradă, zise Păcală.

— De ce ne trebuie un purcel? zise Narcisa.

— O să vezi mai târziu

Mihai nu s-a putut abține să nu desfacă cutia Lego. A întins pungile pe covorul din camera sa, le-a privit o clipă, apoi le-a băgat la loc. Nu avea acum timp de asta. În schimb, cu revistele a zăbovit mult în pat înainte ca Mama să vină să-l sărute de noapte bună și să-i stingă lumina. Apoi, pe întuneric, a venit și Tata. Cu siguranță a auzit foșnetul sub pernă când Mihai a întors capul să-i ofere fruntea, dar n-a zis decât „Să dormi bine!” și a ieșit