Zapis de trecere către o altfel de copilărie
Având în vedere că nu ne-am descurcat grozav cu pozele la primul nostru post cu plăcinta cu mere, deși plăcinta a ieșit grozav, vă asigur, ne-am gândit ca de data aceasta să facem mai puține fotografii și să încercăm o rețetă și mai simplă. Mai precis, să resuscităm una mai veche de pe site: clătitele de post.
Citește în continuare "Clătite de post cu gem de afine sau miere de albine"
Pornind de la filmulețul „Ratatouille„, care a rămas „the one” în topul preferințelor familiei noastre în materie de filme Disney, care ne-a inspirat și ne-a dat curaj să încercăm, am reînviat această mică rubrică a site-ului nostru în speranța că ne vom distra copios, că îi vom amuza și pe alții și, de ce nu, poate îi vom convinge pe unii dintre cititorii noștri să ne calce pe urme. Ni s-a părut un mod haios de a petrece mai mult timp împreună. Dacă aveți și alte idei ori rețete, vă rugăm să ne scrieți.
Citește în continuare "Anyone can cook…"Pasca e un dulce festiv pe care l-am iubit, dar care nu se prea făcea în Transilvania. Poate mă înșel, dar prima pască minune pe care am mâncat-o a fost în Moldova, la Bicaz, când mi-am făcut vacanța la una dintre fostele mele colege de facultate…
Cum pe vremea aceea mâncam repede, fără să pun prea multe întrebări sau să cer rețete, mai jos v-am dat altă varianta. Pe asta însă a testat-o bunica, și funcționează! Să aveți spor și, mai ales, poftă!
Mielul e singura carne după care cred că aș tânji o vremen dacă m-aș decide să devin vegetariană profesionistă. Bine, probabil m-aș obișnui până la urmă și aș uita-o, dar cu siguranță nu mi-ar fi ușor. E carnea care îmi place cel mai mult și, așa cum se întâmplă de obicei, și cea pe care o mănânc cel mai rar. Mai precis o dată pe an: de Paște… Asta era singura dată când la noi în familie se gătea friptură de miel ori drob.
Drobul pe care vi-l recomand mai jos nu e chiar rețeta mamei, dar e ceva asemănător, ceva care nu vă poate ieși decât bine, dacă aveți timp, chef și puțină răbdare să-l preparați.
Citește în continuare "Delicioase de Paște: Drob de miel"Toata copilăria mea am urât peștele. Mai ales crapul. Mi se părea că avea mult prea multe oase. Până reușeam să-l curăț îmi pierea pofta de mâncare. Și ca și cum astea n-ar fi fost suficiente, pe atunci nu mâncam decât pește! Ä‚sta era remediul pe care-l dibuiseră ai mei împotriva foametei de tristă amintire: tata pescuia, noi mâncam. Peștele era (și este!) sănătos, nimic de zis: e un adevărat zăcământ de fosfor, noi eram toți slabi fără să fim subnutriți, dar faptul că eram nevoiți să-l mâncăm aproape zilnic, gătit în zeci de feluri, parcă era prea mult… Așa că, mărturisesc, atunci când am avut de ales, l-am ocolit vreo 10-15 ani sau cam așa. De curând însă i-am redescoperit virtuțile și am dat și de o rețetă ieftină, delicioasă și ușor de preparat. Dacă țineți post, o puteți proba de Bunavestire, adică în 25 martie.
Citește în continuare "Dezlegarea la pește: Plachia de crap"Nevoia de dulce pe timpul postului crește. E un lucru verificat și unanim acceptat. Așa că bucurați-vă de dulce măcar acum! Nu ezitați să vă îndulciți fiecare zi măcar în această perioadă în care organismul vostru e și așa spoliat de multe dintre cele necesare. Celor care-și fac griji pentru caloriile în plus, le-am pregătit un dulce de post, nu foarte… dulce: mere coapte, cu zahăr și scorțișoară.
Citește în continuare "Mere coapte"Indiferent dacă sunt umplute cu gem de afine, de cireșe amare sau cu miere și nucă măcinată, clătitele de post nu sunt cu nimic mai prejos decât suratele lor de dulce. Dacă mai aveți îndoieli – voi ori micuți voștri „devoratori de dulciuri” – puteți să vă convingeți și singuri că am dreptate preparându-le.
Citește în continuare "Clătite de post"Nu știu ce amintiri vă trezesc vouă „Mucenicii”, dar mie îmi lasă gura apă chiar și acum, că m-am apucat doar să scriu despre ei… Dacă aveți chef de dulce la sfârșitul primei săptămâni de post, faceți o încercare cu prăjiturelele astea. N-o să vă ia mult să le preparați, și cu siguranță n-o să vă pară rău.
Citește în continuare "Rețete de post: Mucenici"De luni începe Postul Paștelui, cel mai important si, după umila mea părere, cel mai greu de ținut din an. Mai ales atunci când Paștele pică mult prea devreme, cum se întâmplă în anul acesta. Nu de alta, dar e foarte greu să nu mănânci „de dulce” când nu se găsesc de niciunele… Dacă te gândești bine, acum nu vezi pe la tarabe nici fructe, doar trufandale turcești ori grecești, îndopate cu E-uri, nici legume proaspete, doar cele de seră.
Oricum dacă sunteți porniți să mâncați doar ciuperci și soia, cinste vouă! Iată și câteva dulciuri de post, care cred că vă vor prinde bine. Am să încerc să postez în fiecare zi câte o rețetă nouă, dar nu promit nimic solemn… (Singurul lucru pentru care pot băga mâna-n foc este că vor fi apreciate și de omuleții care vă mișună prin ogradă, cerând non-stop dulciuri de supermarket.)
Citește în continuare "Dulce de post"Tot ce-mi amintesc legat de prăjitura asta, în afara faptului că avea un gust extraordinar, e că bunica îmi cerea mereu s-o ajut. Mă ruga să sparg nucile și să separ miezul, să scot sâmburii vișinelor ori să toc zahărul până se făcea pudră. Din ce cauză o făcea însă, n-am priceput niciodată foarte bine…
Singurele lucruri cu care mă învredniceam erau să-i consum cu nerușinare ingredientele și să vorbesc întruna. Să-i spun de care dintre bunele mele prietene mă mai „despărțisem”, fiindcă-mi nesocotise ideile năstrușnice, ce note mai căpătasem la școală și nu-i spusesem mamei, ce boroboațe mai făcuse Cora, cățelușa mea Tekel, și câte și mai câte asemenea. Desigur, toate le spuneam cu gura plină! Astfel că prăjitura bunicii era nespus de greu de terminat….
Citește în continuare "Dulce de vis, rețeta lunii februarie: Prăjitura „Zi și noapte”"
