Clătite... şoriceşti
Clătite… şoriceşti

Având în vedere că nu ne-am descurcat grozav cu pozele la primul nostru post cu plăcinta cu mere, deşi plăcinta a ieşit grozav, vă asigur, ne-am gândit ca de data aceasta să facem mai puţine fotografii şi să încercăm o reţetă şi mai simplă. Mai precis, să resuscităm una mai veche de pe site: clătitele de post.

Citește în continuare "Clătite de post cu gem de afine sau miere de albine"

Remy
…but only the fearless can be great.

Pornind de la filmuleţul „Ratatouille„, care a rămas „the one” în topul preferinţelor familiei noastre în materie de filme Disney, care ne-a inspirat şi ne-a dat curaj să încercăm, am reînviat această mică rubrică a site-ului nostru în speranţa că ne vom distra copios, că îi vom amuza şi pe alţii şi, de ce nu, poate îi vom convinge pe unii dintre cititorii noştri să ne calce pe urme. Ni s-a părut un mod haios de a petrece mai mult timp împreună. Dacă aveţi şi alte idei ori reţete, vă rugăm să ne scrieţi.

Citește în continuare "Anyone can cook…"

PascăPasca e un dulce festiv pe care l-am iubit, dar care nu se prea făcea în Transilvania. Poate mă înşel, dar prima pască minune pe care am mâncat-o a fost în Moldova, la Bicaz, când mi-am făcut vacanţa la una dintre fostele mele colege de facultate…
Cum pe vremea aceea mâncam repede, fără să pun prea multe întrebări sau să cer reţete, mai jos v-am dat altă varianta. Pe asta însă a testat-o bunica, şi funcţionează! Să aveţi spor şi, mai ales, poftă!

Citește în continuare "Dulce de Paşte: Pasca"

Drob de mielMielul e singura carne după care cred că aş tânji o vremen dacă m-aş decide să devin vegetariană profesionistă. Bine, probabil m-aş obişnui până la urmă şi aş uita-o, dar cu siguranţă nu mi-ar fi uşor. E carnea care îmi place cel mai mult şi, aşa cum se întâmplă de obicei, şi cea pe care o mănânc cel mai rar. Mai precis o dată pe an: de Paşte… Asta era singura dată când la noi în familie se gătea friptură de miel ori drob.

Drobul pe care vi-l recomand mai jos nu e chiar reţeta mamei, dar e ceva asemănător, ceva care nu vă poate ieşi decât bine, dacă aveţi timp, chef şi puţină răbdare să-l preparaţi.

Citește în continuare "Delicioase de Paşte: Drob de miel"

Toata copilăria mea am urât peştele. Mai ales crapul. Mi se părea că avea mult prea multe oase. Până reuşeam să-l curăţ îmi pierea pofta de mâncare. Şi ca şi cum astea n-ar fi fost suficiente, pe atunci nu mâncam decât peşte! Ăsta era remediul pe care-l dibuiseră ai mei împotriva foametei de tristă amintire: tata pescuia, noi mâncam. Peştele era (şi este!) sănătos, nimic de zis: e un adevărat zăcământ de fosfor, noi eram toţi slabi fără să fim subnutriţi, dar faptul că eram nevoiţi să-l mâncăm aproape zilnic, gătit în zeci de feluri, parcă era prea mult… Aşa că, mărturisesc, atunci când am avut de ales, l-am ocolit vreo 10-15 ani sau cam aşa. De curând însă i-am redescoperit virtuţile şi am dat şi de o reţetă ieftină, delicioasă şi uşor de preparat. Dacă ţineţi post, o puteţi proba de Bunavestire, adică în 25 martie.

Citește în continuare "Dezlegarea la peşte: Plachia de crap"

Nevoia de dulce pe timpul postului creşte. E un lucru verificat şi unanim acceptat. Aşa că bucuraţi-vă de dulce măcar acum! Nu ezitaţi să vă îndulciţi fiecare zi măcar în această perioadă în care organismul vostru e şi aşa spoliat de multe dintre cele necesare. Celor care-şi fac griji pentru caloriile în plus, le-am pregătit un dulce de post, nu foarte… dulce: mere coapte, cu zahăr şi scorţişoară.

Citește în continuare "Mere coapte"

De luni începe Postul Paştelui, cel mai important si, după umila mea părere, cel mai greu de ţinut din an. Mai ales atunci când Paştele pică mult prea devreme, cum se întâmplă în anul acesta. Nu de alta, dar e foarte greu să nu mănânci „de dulce” când nu se găsesc de niciunele… Dacă te gândeşti bine, acum nu vezi pe la tarabe nici fructe, doar trufandale turceşti ori greceşti, îndopate cu E-uri, nici legume proaspete, doar cele de seră.

Oricum dacă sunteţi porniţi să mâncaţi doar ciuperci şi soia, cinste vouă! Iată şi câteva dulciuri de post, care cred că vă vor prinde bine. Am să încerc să postez în fiecare zi câte o reţetă nouă, dar nu promit nimic solemn… (Singurul lucru pentru care pot băga mâna-n foc este că vor fi apreciate şi de omuleţii care vă mişună prin ogradă, cerând non-stop dulciuri de supermarket.)

Citește în continuare "Dulce de post"

Tot ce-mi amintesc legat de prăjitura asta, în afara faptului că avea un gust extraordinar, e că bunica îmi cerea mereu s-o ajut. Mă ruga să sparg nucile şi să separ miezul, să scot sâmburii vişinelor ori să toc zahărul până se făcea pudră. Din ce cauză o făcea însă, n-am priceput niciodată foarte bine…

Singurele lucruri cu care mă învredniceam erau să-i consum cu neruşinare ingredientele şi să vorbesc întruna. Să-i spun de care dintre bunele mele prietene mă mai „despărţisem”, fiindcă-mi nesocotise ideile năstruşnice, ce note mai căpătasem la şcoală şi nu-i spusesem mamei, ce boroboaţe mai făcuse Cora, căţeluşa mea Tekel, şi câte şi mai câte asemenea. Desigur, toate le spuneam cu gura plină! Astfel că prăjitura bunicii era nespus de greu de terminat….

Citește în continuare "Dulce de vis, reţeta lunii februarie: Prăjitura „Zi şi noapte”"