Tărâmul lui Andilandi

Zapis de trecere către o altfel de copilărie

Degustare de carte

„Degustare de carte” este o rubrică dedicată autorilor români contemporani care mai scriu uneori și pentru copii ori numai pentru copii. Unii sunt mai vizibili, alții sunt la prima poveste, publicată online sau prin diverse reviste de profil, dar nu sunt foarte mulți. Așa că m-am gândit că ar fi bine să-i cunoașteți, să le degustați poveștile în tihnă, stând comod în fața calculatorului, nu în picioare, într-o librărie aglomerată, și să le cumpărați cărțile în cunoștință de cauză. De preferință, nu doar la ocazii, târguri ori înainte de sărbători, ci pe tot parcursul anului.


Cocoșii

„Cocoșii” de Mihaela Pațachia

Știi cum se pregătesc cocoșii de luptă? Îți voi spune eu. Cocoșii sunt crescuți special cu vitamine pentru a deveni cât mai puternici și apți pentru lupte, dar eu nu vorbesc despre luptele care au loc pentru supremație. Vorbesc despre luptele din ring. Acele lupte organizate de oamenii care vor un alt tip de divertisment. Da, există și oameni care se distrează văzând doi blegi luptându-se într-un ring. Eu sunt unul dintre blegomanii ăia care luptă în fiecare zi pentru viața lui. Mă cheamă Creastă mare.

Citeşte mai departe »

Superputerea bunicii Elsa

Nina era foarte ataşată de bunica Elsa și îi plăcea să-și petreacă după-amiezele în casa acesteia. Bunica Elsa îi pregătea mereu ciocolată caldă cu frișcă și biscuiți în formă de stea cu zahăr colorat. Și Nina avea voie să se joace cu hainele, cu pălăriile și cu bijuteriile bunicii.

Citeşte mai departe »

Prieteni înaripați

Canarul nu putea dormi. Lui nu i se întâmplase asta niciodată până acum. Avea o colivie frumoasă, hrană gustoasă, o stăpână veselă care îi spunea o mulțime de povești și de întâmplări de la ea din clasă sau de la joacă, avea chiar și un nou prieten. Ei, dar chiar prietenul acesta era motivul pentru care nu mai putea dormi!

Citeşte mai departe »

Creionul magic

Pe sub bretonul ei cârlionțat, ca de caniș, Ama visa adesea cu ochii larg deschiși. Avea micuța noastră un mare ideal: să aibă „un ceva“ al ei, cu totul și cu totul special. Visa la un miracol, o minune

Citeşte mai departe »

Tărâmul Timpului

Soarele primăverii îmbia oamenii la plimbare. Cu mic cu mare, lumea ieşea la picnic în natură. Copiii se bucurau de libertatea de mişcare: pe role, cu bicicleta, sport în aer liber. Rareş şi Ioana, însoţiţi de câinele acesteia, Blacky, au pornit spre parc. Şi-au luat rachetele de tenis.

Citeşte mai departe »

Spiridușii luminii

Era liniște în clasa de pe frunza de nufăr. În băncile din coji de alune stăteau micii cărăbuși, gărgărițe, albine, bondari și fluturi. Nimeni nu mișca o antenuță. În afară de Carla, un pui de libelulă care zbura zănatic printre bănci, mai-mai să le dărâme.

Citeşte mai departe »

Pentru Petrică, iepurașul meu cu ochii roșii

Habar n-am cum sunt părinţii voştri, dar am să încep acest post pe blogul meu prin a vă spune că ai mei sunt grozavi. Pentru ei am fost mereu centrul universului. Îmi cumpără cele mai tari jocuri, mă ajută la lecţii, mă însoţesc la locurile de joacă şi au grijă ca vacanţele mele să fie unele de neuitat.

Citeşte mai departe »

ANA ȘI LUPUL – Scufița Roșie pentru cititori profesioniști

A fost odată o poveste cu o bunică, o nepoată, un vânător și un lup. Povestea care urmează e altfel: cu o bunică, o nepoată, un vânător și un lup, dar… și cu o umbrelă. Iar umbrela e foarte importantă

Citeşte mai departe »

Narcisa, urmașa lui Păcală

— Te voi conduce eu până-n pădurea care mărginește satul jumătăților de oameni. În pădurea asta este o dihanie urâtă, zise Păcală.

— Cu atât mai bine că împărțim o parte din drum, străbunicule.

— Stai să-mi iau traista cu oase, și un purcel din ogradă, zise Păcală.

— De ce ne trebuie un purcel? zise Narcisa.

— O să vezi mai târziu

Citeşte mai departe »

Pumn-de-Fier

Mihai nu s-a putut abține să nu desfacă cutia Lego. A întins pungile pe covorul din camera sa, le-a privit o clipă, apoi le-a băgat la loc. Nu avea acum timp de asta. În schimb, cu revistele a zăbovit mult în pat înainte ca Mama să vină să-l sărute de noapte bună și să-i stingă lumina. Apoi, pe întuneric, a venit și Tata. Cu siguranță a auzit foșnetul sub pernă când Mihai a întors capul să-i ofere fruntea, dar n-a zis decât „Să dormi bine!” și a ieșit

Citeşte mai departe »