Categorii Degustare de carte

Miercuri sunt bucuros

de Adriana Stefan

Astăzi este miercuri. Este ziua în care tata mă ia de la grădiniță. Îl aștept cu nerăbdare. Mă prefac că sunt atent la plastilina modelată de Smaranda și la dinozaurii din mâinile lui Mihai. Mă prefac că petele de acuarelă de pe mâneca dreaptă sunt interesante. De fapt, eu pândesc momentul în care apare tata. El deschide ușa încet, ca să nu ne sperie, apoi, odată ce Doamna l-a zărit, pășește hotărât și spune un curajos „Bună ziua”.

În momentul acela eu țâșnesc de la locul meu, cu gând să-i sar în brațe. Dar să știți că nu o fac. Nu imediat. Pentru că mai am de aranjat una-alta înainte de plecare: o carte, un scaun… Scot pe furiș limba la Mihai și zâmbesc, și mai pe furiș, către Smaranda. Acum sunt gata!

Mă precipit spre cuierul de la intrare și încep să mă îmbrac. Tata, ușor stângaci, vrea să mă ajute, dar nu prea se descurcă. Poate pentru că vorbește, în același timp, cu Doamna. Îmi îndeasă căciula pe cap, zgâriindu-mi ușor fruntea cu eticheta, apoi îmi încheie alandala nasturii hainei. Doamna îi povestește cum mi-am vărsat acuarelele pe mânecă. Tata izbucnește în râs. Profit de această clipă de neatenție, pentru a-mi smulge căciula din cap și a-mi descheia haina. În sfârșit, ieșim afară! Îi sar tatei în brațe.

Pe drumul spre casă eu molfăi un covrig cu mac, în timp ce tata vorbește la telefon. Pentru el nu s-a încheiat ziua de serviciu, chiar dacă a plecat de la atelier. Nea Fănel îl sună mereu miercurea, că nu prea se descurcă singur cu clienții. Cu șlefuirea lemnului, în schimb, se descurcă de minune!

În casă este frig. Ne descălțăm și tata se apucă să aprindă focul în soba din bucătărie. Nu prea îi iese. Tușește de la fumul fără foc și zice ceva de lemnele ude. Apoi răspunde la telefon. Poftim! Iar îl sună Nea Fănel! Vorbesc despre niște scaune și o masă din lemn de stejar… apoi pierd șirul conversației.

– Tata, pot să încerc și eu să aprind focul?

– Nu.

– Te rooog!…

– Nea Fănele, ți-am spus, doar, că domnul Petre vrea și o bibliotecă din lemn de cireș…

Nu știu ce să fac. Hârtia din sobă a ars toată, iar lemnele au rămas încremenite, înnegrite de fum. Cotrobăi în lada de lângă sobă, iau un ziar vechi de când lumea și îl mototolesc. Tot în ladă mai găsesc și niște surcele. Îmi imaginez că sunt un indian din America și construiesc un cort. Wigwam îi zice. Știu de la Doamna. Îl construiesc cu migală. În sobă. Sunt concentrat și plin de cenușă pe mâini.

– Domnul cu chibritul este la dispoziția dumneavoastră, apare tata lângă mine.

– O fi bun cortul ăsta la ceva? întreb eu, neîncrezător.

– Foarte bun pentru soba noastră!

Tata scapără un chibrit și o flacără timidă își face loc printre surcelele din sobă. Închid portița metalică și ascult. Prin ea răzbat zgomotele unui foc care începe să trosnească. Am reușit!

Tata lasă telefonul deoparte și-mi propune să jucăm un „Nu te supăra, frate!”. Nu i-am spus-o încă, dar îl iubesc tare mult.

 

Dacă ți-a plăcut acestă poveste, citește și celelalte povești ale seriei: „Luni sunt arțăgos”, „Marți sunt generos”, „Joi sunt invizibil”, „Vineri sunt furios” „Sâmbătă sunt haplea” și „Duminică sunt ocupat”.

 


Degustarea de carte a zilei a fost „Miercuri sunt bucuros” de Adriana Ștefan. Adriana a făcut parte din echipa pe care am coordonat-o în cadrul cursului de scriere creativă „Children Books Sundays”, organizat de Club Revdepov-Asociația Brain Fitness, și este unul dintre membrii fondatori ai proiectului noipovesti.ro.

Portretul autorului

e de profesie economist și și-a descoperit pofta de a inventa povești de îndată ce a devenit mamă. Pentru că detaliile aceleiași povești variau destul de mult de la o zi la alta, publicul direct interesat (compus dintr-o fetiță și un băiețel) i-a cerut „să facă un efort și să nu le mai uite”. Așa că a început nu doar să inventeze povești, ci să le și scrie. Astfel, personajele ei nu-și mai schimbau brusc culoarea părului și nici nu se mai pomeneau, peste noapte, cu două surori în loc de una. Adriana a participat la întâlnirile „Children Books Sundays”, organizate de Revista de Povestiri, și este unul dintre membrii fondatori ai proiectului noipovesti.ro.

Alte pagini semnate de Adriana Stefan pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *