Categorii Degustare de carte

Joi sunt invizibil

de Adriana Stefan

Astăzi este joi. Este ziua în care merg la magazin cu Adi. Fără mama. Adi este vărul meu și are opt ani. Eu sunt mai mic și nu merg niciodată singur pe stradă. Casa noastră este pe Strada Clepsidrei, iar ca să ajungi la magazin, trebuie să mergi tocmai până la intersecția cu Strada Livezii.
Eu am observat că, de câte ori vine Adi la noi, se întâmplă o chestie tare ciudată: devin invizibil. Nu știu cum și nu știu nici de ce.

Ca în fiecare joi, mama ne dă o sacoșă și o bancnotă de cinci lei, apoi se postează lângă fereastră, de unde ne urmărește cu privirea. Nici nu ieșim bine pe poartă, că dăm nas în nas cu tanti Vera. Ea este vecina cu vișinul. Toți copiii o cunosc și o iubesc. Mai ales atunci când se coc vișinele drăguțele. Tanti Vera îi zâmbește lui Adi. Pe mine nu mă vede. Cum vă spuneam!

Ne continuăm expediția de-a lungul trotuarului îngust, ocupat pe jumătate de mașinile vecinilor, parcate înghesuit. Moș Micu le păzește cu ochi de vultur. De când a ieșit la pensie, patrulează pe stradă de dimineață până seara. Cică ne păzește de hoți. Dar eu cred că o face mai mult din plictiseală. Moș Micu este morocănos de felul lui și pofticios din cale-afară. Mereu molfăie câte ceva, iar preferații lui sunt micii. De ce credeți că îi spun Moș Micu? Nici măcar nu știu cum îl cheamă de-adevăratelea. Nici Adi nu știe, dar măcar lui îi plac micii. Mie nu.

Moș Micu îi face cu mâna lui Adi. Pe mine nu mă vede.

Încă vreo zece pași și ajungem la magazinul „Vio și Cătăˮ. Nenea Vio descarcă niște lăzi cu franzele umflate, iar tanti Cătă tocmai desface o pungă plină cu acadele. Amândoi se opresc din treabă și-l felicită pe Adi pentru rezultatele bune de la școală. Și eu am rezultate bune la grădiniță.

Vărul meu cumpără două franzele, iar tanti Cătă îi dă bonus o acadea. Pe mine nu mă vede și nu-mi dă nimic. Ce păcat că sunt invizibil!

La întoarcere, lucrurile se petrec exact la fel: eu sunt și rămân invizibil, în timp ce Adi este în centrul atenției. Povestea asta mă frământă de-a binelea: cum să fac să mă vindec de invizibilitate?

Ajunși în fața casei, Adi îmi întinde acadeaua de la magazin. O iau îmbufnat și trântesc întrebarea care nu-mi dă pace:
– De ce pe mine nu mă vede nimeni?
– Cum așa? se miră el, punând mâna pe clanță.
– Păi, cred că sunt invizibil.
– Hmm, se încruntă el.
– Și se întâmplă de fiecare dată când suntem împreună!
– O fi din cauza vorbelor, zice Adi.
– Vorbelor, care vorbelor? mă răstesc la el, sugând nervos acadeaua marca „Vio și Cătăˮ.
– Hai să ți le spun la ureche, să fim siguri că nu fug de tine.

Adi se apleacă și îmi spune tot. Vecina cu vișinele coapte, drăguțele de ele, se întoarce agale de la piață. Ajunge în dreptul nostru.

– Bună ziua, tanti Vera! testez eu vorbelor tocmai aflate.
– Bună ziua, Mihuț! îmi răspunde ea bucuroasă. Ce mare te-ai făcut…
– Mulțumesc.

Ce minunăție! Bună ziua și mulțumesc m-au vindecat, se pare. Mari pișichere vorbelor astea!


Degustarea de carte a zilei a fost „Joi sunt invizibil” de Adriana Ștefan. Adriana a participat la cursurile de scriere creativă Children Books Sundays”, organizate de Club Revdepov-Asociaţia Brain Fitness, și este unul dintre membrii fondatori ai proiectului noipovesti.ro.

Portretul autorului

e de profesie economist și și-a descoperit pofta de a inventa povești de îndată ce a devenit mamă. Pentru că detaliile aceleiași povești variau destul de mult de la o zi la alta, publicul direct interesat (compus dintr-o fetiță și un băiețel) i-a cerut „să facă un efort și să nu le mai uite”. Așa că a început nu doar să inventeze povești, ci să le și scrie. Astfel, personajele ei nu-și mai schimbau brusc culoarea părului și nici nu se mai pomeneau, peste noapte, cu două surori în loc de una. Adriana a participat la întâlnirile „Children Books Sundays”, organizate de Revista de Povestiri, și este unul dintre membrii fondatori ai proiectului noipovesti.ro.

Alte pagini semnate de Adriana Stefan pe Tărâmul lui Andilandi.

Ți-a plăcut? Lasă-ne un comentariu.