Cărăușii ce ne-au călcat ținuturile au fost mulți și au venit înspre noi încă din vremile în care bunicii bunicilor voștri erau pui de om, întocmai cum sunteți voi acum, iar încercările lor au fost grele, parcă tot mai grele, pe măsură ce lupta dintre lumină și întuneric se întețea. Dar dintre toate cele istorisite până acum, parcă „Zborul lui Petru peste Tărâmul Balaurilor” a fost cea mai stranie, dar și cea mai frumoasă călătorie. Oare cine va fi următorul Cărăuș?
Citește în continuare "Cărăușii Păsării Măiestre"Vreți să-l cunoașteți pe Petru, Cărăușul ce a ajuns la noi zburând peste mări și țări? Încercările lui din Tărâmul lui Andilandi, pustiit acum de Balaurii lui Mar, sunt nenumărate. Mai jos, aveți doar câteva mici fragmente, cât să vă faceți o idee… despre ce vă așteaptă.
Citește în continuare "El e Petru, zburător peste Tărâmul Balaurilor"Îi mai știți pe Zmei? Pe nobilii lor, Craiul Aram, Crângu, Pogan, Samca și Coaja, ce puteau să zboare și-și iubeau la nebunie armele fermecate și aurul? Sau pe bastarzii ce le îngrijeau caii înaripați, cum era, de pildă, Scatolcea? Dar pe Pâca, Zmeoaica cu super-puteri, v-o mai amintiți? Mai știți cum a ars ea odată Grădina Blajinilor, transformându-se într-o pară de foc? Ia să vedem ce au mai pus la cale acum!
Citește în continuare "Zmeii sunt gata pentru lansarea celui de-al patrulea roman al seriei Andilandi"Întrucât se apropie data lansării celui de-al patrulea roman al seriei Andilandi, m-am gândit că poate n-ar strica să vă fac cunoștință cu câțiva dintre Balaurii din „Zborul lui Petru peste Tărâmul Balaurilor”. Poftiți un mic fragment:
Citește în continuare "O întâlnire cu Balaurii din cel de-al patrulea roman al seriei Andilandi"
Dacă la Târgul de carte de la Bologna romanul nostru a fost doar găzduit la standul României, prin bunăvoința Ministerului Culturii, iată că acum ni s-a oferit marea șansă să-l și prezentăm în fața copiilor italieni și români din Italia. Și nu oriunde, ci la cel mai important târg de carte din această țară: Salone del libro di Torino. Invitația a venit din partea Institutului Cultural Român, așa că profit de ocazie ca să mulțumesc din suflet întregii echipe de la ICR Veneția, în mod special doamnei Aurora Firța, dar și prietenilor noștri din țară: Ioana Drăgan, Dana Berdilă, Nicoleta Vuțescu, tuturor celor care au crezut în această carte și care au considerat că merită să fie susținută și promovată așa cum se cuvine în Italia.
Citește în continuare "Il viaggio di Vlad… la Torino"
După cum vă spuneam într-un post mai vechi, am cochetat, nu de puține ori, cu ideea să pun punct seriei Andilandi. Însă întrebarea legată de data apariției celui de-al patrulea volum continua să revină cu insistență. Eram întrebată „când apare” următoarea carte, nu „dacă mai apare ceva”, așa că m-am decis să continui seria Andilandi, care va include în final șapte romane și trei volume de povestiri. Primul volum de povestiri (Istorioare cu cosițe) a și fost publicat deja în 2013. Și asta nu e tot.
Citește în continuare "Il viaggio di Vlad nel Mondo-di-là sau traducerea în limba italiană a primului volum al seriei Andilandi"Întrucât cel de-al treilea volum al seriei Andilandi (Drumul Anei prin Valea Plângerii) a apărut în decembrie 2010, micii mei cititori mă tot întreabă de atunci când voi publica și cea de-a patra carte a seriei. Au întrebat o dată, de două ori, de nouă ori, până când m-am gândit că s-ar cuveni totuși să acord o mai mare importanță problemei în cauză. La început am cochetat cu ideea să pun punct aici acestui proiect din două motive. Unu: l-am gândit ca pe o trilogie….Citește în continuare „Istorioare cu cosițe, o nouă apariție în Seria Andilandi”

Exact cum vă spun: a doua ediție a seriei Andilandi ajunge peste tot în lume. Sunt sigură că din 2011 încoace ați mai auzit anunțul acesta de vreo câteva ori, dar acum nu mai vorbim de cărți Kindle, ci de cărți în format convențional, deci pe hârtie. Întrucât mulți dintre fanii seriei Andilandi din alte țări nu agreau ideea cărților electronice, iar la cărțile pe hârtie nu mai aveau acces nici măcar cei din țară, pentru că primul tiraj al seriei se epuizase, Editura Mediamorphosis s-a gândit să scoată o a doua ediție pe hârtie și să o distribuie direct pe Amazon (și prin multe alte librării online de prin întreaga lume, în curând).
Citește în continuare "A doua ediție a seriei Andilandi ajunge peste tot în lume"Cu titlu excepțional, ca dar de Crăciun, cele trei volume Kindle ale seriei Andilandi sunt disponibile în mod gratuit timp de trei zile (24 – 27 decembrie 2011) pe diversele site-uri Amazon. În funcție de țara din care v-ați înregistrat contul Amazon (utilizatorii din România sunt redirecționați automat către site-ul american), puteți descărca până pe 27 decembrie „Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm”, „Aventura gemenilor dincolo de Poiana Vie” sau „Drumul Anei prin Valea Plângerii”. Pentru detalii vă pot îndruma către pagina de Facebook a…Citește în continuare „Dar de Crăciun – seria Andilandi disponibilă gratuit în fomat Kindle”

Pe scurt, azi am aflat că „Drumul Anei prin Valea Plângerii”, al treilea volum al seriei Andilandi, poate fi cumpărat și de pe Amazon, în format electronic, pentru toate dispozitivele care „citesc” Kindle. Lucru care se referă fie numai la aparatul în sine, fie la diverse telefoane mobile (iPhone, Android și Blackberry) ori la PC-uri sau Mac-uri.
Citește în continuare "Drumul Anei pe Amazon… Kindle"