Categorii Însemnări

Jurnal de festival

de Sînziana Popescu

Săptămâna trecută am fost prinsă cu Festivalul LittleLIT – poveștile se dau în spectacol, organizat de De basm și Teatrul Merlin din Timișoara. Reacționez de-abia acum pentru că am avut nevoie de puțin timp ca să-mi revin, fiind o săptămână sub semnul emoțiilor. Una în care am trecut de la nerăbdare și agitație, din pricina drumului infernal cu trenul spre Timișoara, pe care nu-l recomand nimănui, la bucuria maximă de a îmi vedea spectacolul pe scenă. Pentru că am deja la activ vreo zece spectacole pe scenele profesioniste din țara asta, fără să le includ pe cele de la Teatrul Național Radiofonic sau de pe alte meleaguri, mai senine, poate nu pare mare lucru că am mai asistat la încă o reprezentație, la un spectacol lectură, dar vă rog să mă credeți că după atâta vreme am învățat să recunosc un moment magic atunci când întâlnesc unul. Ce n-am învățat încă însă este să fac fotografii de calitate și să filmez cum se cuvine, adică să reușesc să și imortalizez astfel de clipe. Am strâns totuși câteva poze și gânduri pentru un foarte scurt jurnal de festival, așa, cât să mă laud peste niște ani nepoților cu trăsnăile pe care le-am făcut într-o capitală culturală europeană.

Luni – drumul cu trenul

Știu că mulți nu merg cu CFR-ul spre Timișoara, ci cu firme private, dar toți ajung să treacă pe la Orșova (adică acolo unde trenul se înclină amenințător spre Dunăre) pe aceleași șine.

Marți – „Trumpison, hoțul zăpezii, și Liga secretă a copiilor” la Teatrul Merlin din Timișoara

Cred că pozele vorbesc de la sine despre felul în care au reacționat copiii la text, dar și despre cât de surprinși erau să afle că autorul era viu, pe scenă și (încă) apt să le răspundă la întrebări.

Miercuri – Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”

Musai s-o vedeți dacă ajungeți pe acolo, pentru că este o expoziție foarte izbutită, care s-a realizat cu eforturi (umane) uriașe.

Joi – întâlnire cu elevii clasei a VI-a a școlii nr. 19 „Avram Iancu” din Timișoara

Aici m-am văzut cu copiii mai mari ca să le vorbesc despre seria Andilandi, ca să le recomand mini seriile radiofonice prezente pe platforma e-teatru și să le promit că în 2024 vor putea citi toată seria, cap-coadă.

Vineri – Dezbatere pe tema „Poveștile se dau în spectacol”

M-am descurcat, zic eu, în ciuda emoțiilor inerente. În plus, după cum se întâmplă de regulă în astfel de cazuri, dezbaterea este doar un pretext pentru discuțiile libere de după.

Sâmbătă – Atelierul „Cufărul cu povești prietenești” de la librăria Cărturești Operei din Timișoara

Când spun Cărturești, spun tot. De data asta n-am fost la Verona, în București, ci în Timișoara, dar m-am simțit ca acasă, printre prieteni, iar copiii adunați acolo, care ajunseseră câte unii cu jumătate de ceas înaintea începerii atelierului și mă așteptau cuminți pe scaune, au fost de vis.

Duminică – drumul de întoarcere

A fost lin, însorit, frumos, fără incidente, dar cu mașina. Le mulțumesc colegelor mele Adina Rosetti, Luminița Corneanu și Andreea Iatagan că nu m-au lăsat în Timișoara. 🙂

Dacă aveți răbdare, mă puteți asculta și într-o scurtă intervenție radiofonică legată de festival.

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *