Categorii Degustare de carte

Hominideii

de Sînziana Popescu

Pe vremea când am auzit întâia oară povestea Planetei Homa şi a minunaţilor omuleţi verzi ce o populează eram doar o copilă, iar istorioara Hominideilor, pățanie ce i-a făcut pe de-a-ntregul cunoscuţi comunităţii noastre, mi-a fost spusă atunci de către o foarte bună… prietenă de joacă.

Prietenă care o aflase la rândul ei de la un prieten comun şi tot aşa, de ajunsesem să nu mai ştim cu exactitate cine de la cine o auzise mai întâi. Asta în ciuda faptului că ne cunoşteam cu toţii de atâta vreme, fiind tovarăşi de joacă din fragedă pruncie.

Dar ce mai conta? Povestea ni se păruse atunci aşa de amuzantă şi de plină de învăţăminte, încât, în scurtă vreme, ne-am îndrăgostit cu toţii de ea şi ne-o spuneam unul altuia, cu înfloriturile de rigoare, de parcă ar fi fost cine ştie ce noutate. Şi ca să vă spun drept, amintindu-mi acum de perioada cu pricina, mă gândesc că, dacă n-am fi povestit-o noi, copiii, cu siguranţă n-am fi considerat păţania micilor Hominidei atât de interesantă. Ba mai mult decât atât! Dacă întâmplarea ar fi făcut ca ea să ne fi fost spusă de vreun adult, poate că mulţi dintre noi ar fi găsit-o cam prea… moralizatoare.

Din cauza aceasta am să încerc să v-o povestesc şi vouă acum întocmai aşa cum am păstrat-o în amintire. Asta deşi am crescut între timp. Lucru pe care nu prea am cum să vi-l ascund şi pentru care, desigur, îmi cer şi mii de scuze!

Pentru început, va trebui să vă dau câteva lămuriri despre locul în care a început totul. Văzută din spaţiu, Planeta Homa era o planetă cam tot atât de frumoasă şi de verde pe cât e Pământul nostru de frumos şi de albastru. Dacă, din pură întâmplare, ar fi ajuns cineva în galaxia din care Homa încă mai face parte (una foarte îndepărtată nouă), ar fi numit-o: „Frumoasa planetă verde!”.

Pe Homa trăiau, în bună pace şi armonie, micii Hominidei – la fel de verzi şi de drăgălaşi precum era şi pământul pe care călcau.

Celor mai curioşi dintre voi, care deja se întreabă poate cam cum arătau Hominideii, am să le răspund că erau înalţi şi voinici cât boabele de mazăre ce cresc prin grădinile noastre. Că erau veseli, că aveau – la fel ca şi noi – fraţi şi surori şi că păpau, fără să spună nici pâs, absolut tot ce li se punea în farfurie.

Asupra acestui ultim aspect ţin să insist, pentru că trebuie să vă mărturisesc că şi eu m-am lăsat destul de greu convinsă la început. Dar acesta era adevărul gol-goluţ! Închipuiţi-vă, Hominideii mâncau totul din farfurie! Iar atunci când pe Homa începu să se găsească din ce în ce mai puţină mâncare, o linişte desăvârşită se aşternu la mesele lor. Nu se mai auzea decât clinchetul tacâmurilor pe farfurioarele de tablă. Ori scârţâituri, atunci când se întâmpla ca acestea să fie şterse cu vreo cojiţă de pâine uscată (şi verde!).

În acele vremuri grele, când planeta sărăcise din motive mult prea triste pentru a fi amintite aici, trei Hominidei se hotărâră s-o salveze. Ei se numeau Hominidel, Hominidoi şi Hominiduţa!


Degustarea de carte a zilei este „Hominideii” – scrisă și ilustrată de Sînziana Popescu. Cartea poate fi descărcată GRATUIT de pe Liternet.ro Mai multe detalii despre cărțile autoarei găsiți în librăriile Cărturești, pe site-urile editurilor Pandora M, pionier press, Mediamorphosis și de pe paginile de susținere ale cărților (Tărâmul lui Andilandi, Experimentul Martinel, Mașinuța Curcubeu și Pentru Petrică, iepurașul meu cu ochii roșii)

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercaţi” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noştri o cunosc şi drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Ți-a plăcut? Lasă-ne un comentariu.