Despre Teddy, câinele blocului nostru, salvat de pe stradă și decăpușat cu luni în urmă, v-am mai scris prin vară. Vă spuneam pe atunci că își caută stăpân. Și tare mi-aș fi dorit să-și fi găsit unul, numai al lui, dar n-a fost să fie. Ei bine, celor interesați de soarta pufoșeniei cu ochi stranii am să le spun că între timp a crescut singurel, dar că nu o duce chiar atât de rău. Are căsuța lui, are un țarc între blocul nostru și cel al vecinilor, dotat cu băncuțe și cu viță de vie, în care nu poate pătrunde fitecine. Ca să ajungi la cușca lui trebuie să străbați un drum anevoios, presărat cu baricade, un drum menit să-l apere „de oamenii răi”, după cum bine zic copiii din bloc. Mai precis, cineva ar trebui să sară două garduri și să treacă printr-o gaură din alt gard ca să ajungă la el.
Din păcate însă problema adopției lui rămâne deschisă, mai ales că în curând se va lăsa frigul și vecinii mei nu sunt de acord să îl găzduim în holul blocului pe perioada iernii. În plus, deși prin august tatăl uneia dintre fetițele care-l găsiseră se angajase că se va ocupa el de tratarea și de ciparea lui Teddy, până acum nu i-a făcut nimeni deparazitarea internă, nu l-au dresat și nici nu i-au făcut acte. Așadar, ca să o spun pe a dreaptă, acest câine amărât, și ilegalist pe deasupra, are acum multe familii care îl îngrijesc din când în când (de pildă, când plouă îl uită toată lumea), dar niciuna numai a lui. Părerea mea e că Teddy are nevoie de o familie care să vegheze asupra lui 24 de ore din 24, de una care să răspundă pentru sănătatea și pentru stare lui de bine.
Deci, dacă vă interesează, dacă chiar vreți un cățeluș simpatic, corcitură de Labrador, care nu trece de genunchi ca înălțime, care e cuminte și jucăuș și care iubește la nebunie copiii, putem sta de vorbă despre soarta lui.
