Îmi amintesc că atunci când a apărut primul film al seriei am avut o mică discuție cu una dintre fostele mele colege pe tema inocenței pierdute a basmelor. Îmi spunea că ei nu i-a plăcut Shrek (dacă se poate închipui așa ceva), pentru că demitizează basmele clasice, basmele „așa cum le știa ea”, adică povestioarele acelea senine cu prințese frumoase și prinți curajoși, cu căpcăuni și dragoni răi etc. I se părea, citez, de-a dreptul inadmisibil ca cineva să se șteargă la „popou” cu filele unei asemenea cărți și să scape nepedepsit. Ba mai mult chiar, să fe adulat de o lume întreagă: copii și părinți deopotrivă.
Ce să-i spui? Cum s-o convingi că n-are dreptate? Să-i demonstrezi că n-are pic de umor? Sau s-o anunți că lumea se schimbă și că atunci când nu mai poți ține pasul cu ea e primul semn de bătrânețe?
N-am încercat s-o deturnez, nu merita efortul, era oricum o persoană greu de deturnat în general, în schimb la a doua vizionare a filmului am încercat să urmăresc prichindeii din sală, să văd la ce râd. Și țin să vă spun că au râs nu numai la gagurile standard, a la cascadorii râsului, ci și la chestii mai pretențioase, pe care credeam că le prindem doar noi, aștia mai bătrâni și mai copți.
Așa că, dragilor, concluzia mea a fost următoarea: copilul meu n-are nicio legătură cu copilul din mine. Poate aduce puțin cu el, dar îi plac alte filme, citește alte cărți și ascultă muzica generației lui. Iar Shrek I, II și III vor rămâne cu siguranță un etalon al acestei generații. Pentru cei care n-au dat încă de trailer-ul de la „Shrek The Third”, l-am postat mai jos. Vizionare plăcută!
