Pentru că în poza de grup m-am ascuns în spatele Liviei Coloji, doar râdeam prea bine încercând să zic și eu, în rând cu lumea, „Et pourquoi?” cu accent de broscuță, cu gândul la cartea lui Michel Van Zeveren, și pentru că nici Brandi Anderson Bates nu se vedea prea bine, m-am gândit să postez poza asta cu noi, luminoase și zâmbicoase, în amintirea unui weekend de poveste.
Mulțumesc Brandi Anderson Bates / Citim Împreună România Reading Together Romania pentru că m-ai invitat anul trecut la prima ediție a atelierului (Mini-doză de grandoare) și le mulțumesc celor din juriul din acest an că m-au selectat să particip la această a doua ediție (Incubatorul de povești colorate / Cu Alte Cuvinte/Cultural diversity in children’s books), că mi-au oferit șansa să-l cunosc pe scriitorul belgian Michel Van Zeveren, de la care am avut de învățat foarte multe lucruri. Am un carnețel doldora de notițe și de sfaturi, pe care chiar îmi doresc să le pun în practică începând de azi.
Anul trecut, invitata de onoare a fost Jane G Meyer, care pe mine m-a ajutat mult. În urma discuțiilor cu ea s-a născut un proiect care a intrat în planul editorial al unei edituri de la noi. Nu știu precis când va fi publicată cartea, cum va arăta versiunea finală a textului, nici cine anume o va ilustra, dar ce știu sigur este că pentru mine lucrurile au avut finalitate și cred că astfel de ateliere ne sunt foarte utile nouă, celor care ne străduim să scriem și să desenăm pentru cel mai haios, dar și cel mai exigent public din lume. Mă bucur că mi-am revăzut prietenii, scriitori și ilustratori pe care-i știu și cu care am mai lucrat, dar și că am cunoscut oameni noi, foarte talentați, că ne-am citit și comentat unii altora poveștile, ca într-un cenaclu literar veritabil.
Le doresc și celor de la Editura Cartea Copiilor multă baftă cu concursul, să dea lovitura cu cartea câștigătoare, să fie bine primită de părinți și copii (nu neapărat în ordinea asta 😀 ), dar și în școlile și grădinițele noastre. Și aici nu mă refer doar la grădinițele de top, ci și la cele publice, pentru că, până la urmă, noi ne dorim să creștem împreună niște copii care gândesc și visează, nu care memorează și sunt antrenați să acumuleze informații, și care vor percepe lectura ca pe o formă de distracție, nu ca pe o corvoadă.
