Tărâmul lui Andilandi

Zapis de trecere către o altfel de copilărie

Prăjitura de Crăciun

o poveste de Sînziana Popescu

T T T

Peisaj de iarnă din vremuri de mult apuse

Peisaj de iarnă din vremuri de mult apuse

Era seara de Ajun. În familia Anei era forfotă mare. Mama trebăluia ca de obicei prin bucătărie, dând o ultimă tuşă de maestru delicioaselor mâncăruri ce urmau să stea a doua zi pe masă. Tata tocmai se întorsese de la cumpărături, încărcat ca un măgăruş, iar Ruxandra, sora mai mare a Anei, isprăvise curăţenia în camera ei. „Uau! Chiar că e o zi mare dacă Ruxi a pus mâna să facă şi altceva în afară de manichiură!” îşi zise Ana în sinea ei, chicotind şi urmărindu-şi sora cum înfuleca o felie de pizza, drept recompensă că terminase curăţenia. Apoi Ana îl căută şi pe frăţiorul lor, Mihai. Nu-l zări însă din prima clipă, pentru că Mihai era tare scump la vedere. După ce terminase de aranjat hainele în dulap – ceea ce, între noi fie vorba, putea fi socotită una dintre cele mai năstruşnice aventuri – se şi zăvorâse acolo, pentru a-şi savura în tihnă rezerva de dulciuri.

„Să-l spun, să nu-l spun?” gândi Ana, care se oprise în dreptul dulapului, cu un zâmbet poznaş în colţul gurii.

– Mihai! strigă micuţa, cât putu ea de tare. Dacă mănânci prea multe dulciuri, ai să faci carii!

– …

– Nu te spun, stai liniştit.

„Dulapul” răsuflă uşurat.

– Mă întrebam doar, adăugă Ana, ce prăjitură ar fi mai bine să îi lăsăm pe pervaz Moşului? Tu trebuie să ştii, doar eşti expert în materie!

– Batoanele Snickers, veni pe nerăsuflate răspunsul.

– Vorbeam de prăjituri…

– Kinder Pingui, îşi mai încercă Mihai încă o dată norocul.

– Nu cred! Trebuie să fie ceva special, ceva făcut în casă! zise Ana, în timp ce se îndepărta îngândurată de dulapul cu pricina.

– Madlene? Croasante? Napolitane Joe? insistă vocea din dulap, care nu se împăca cu gândul că nu ghicise întrebarea, aflată la mintea oricărui devorator de dulciuri care se respectă.

Dar Ana nu îl mai asculta. Se îndrepta către camera Ruxandrei, ferm hotărâtă să rezolve problema. Mai ales că nu mai avea prea mult timp la dispoziţie. Trebuia să afle care era prăjitura favorită a Moşului şi să i-o lase pe pervaz înainte de ora de culcare. În anii trecuţi nu prea ţinuse cont de obiceiul ăsta şi nu era ea foarte sigură, dar bănuia că-l supărase pe Moş Crăciun. Şi că, din cauza asta, credea Ana, el nu îi respectase toate punctele de pe lista de „revendicări”. Îi adusese un joc lego, în loc de role, o trusă de doctor, în locul unui foarfece adevărat, cu care şi-ar fi dorit să croiască rochiile păpuşilor… În fine, încurcase cam mult borcanele, cel puţin de Crăciunul trecut. Aşa că, acum, Ana îşi propusese să facă totul ca la carte.

Îşi luă inima-n dinţi şi ignorând semnul cu „Acces interzis”, ce trona pe uşa Ruxandrei, bătu şi intră.

– Ruxi? Ştii cumva care e mâncarea favorită a lui Moş Crăciun?

– Pizza! răsună de îndată răspunsul.

– Pardon, prăjitură! Voiam să spun prăjitură, adăugă Anuţa, uşor intimidată de sora ei mai mare.

– Moşul nu mănâncă dulciuri! E diabetic… Nu ştiai?

– Nu…

– Şi oricum, e în permanenţă la regim, adăugă Ruxi, abia stăpânindu-şi râsul. N-ai remarcat că se îmbracă mereu în roşu? Vrea să pară mai suplu!

Ana nu se aşteptase la un asemenea răspuns, aşa că făcu ochii mari şi rămase cu guriţa căscată.

– Glumeşti, nu?…

Drept răspuns Ruxandra începu să râdă în hohote. „Ce ţi-e şi cu adolescenţii ăştia!”, gândi fetiţa, întocmai ca un om mare, în timp ce ieşea din camera Ruxandrei.

Ana era puţin dezamăgită, într-adevăr, dar nu se lăsă păgubaşă, ci „atacă” următorul obiectiv. Acesta tocmai se aşezase liniştit în fotoliu să-şi citească ziarul.

– Tati! Spune-mi repede ce prăjitură să-i las lui Moş Crăciun pe pervaz!

– O felie de tort cu ciocolată?…

– Nu e ziua lui, tati! strigă Ana, din ce în ce mai supărată. E ziua noastră, a tuturor copiilor! Noi suntem sărbătoriţii! Noi primim cadouri, nu el!

– Corect!

– Dar e frumos să-i lăsăm şi lui ceva bun de mâncare. Poate e obosit după atâta drum şi trebuie să ajungă la toţi copiii.

– Eşti sigură că nu vrea ceva de băut? întrebă tati, care simţindu-se încolţit, privi spre Moşul albastru care îi făcea cu ochiul de pe ecranul televizorului, dansând cu o sticlă de bere-n mână.

– Tati! – răsună din bucătărie glasul încărcat de reproş al mamei.

Auzind-o, Ana nu mai stătu nicio clipă pe gânduri şi luă cu asalt ultima „redută”. Aceea pitită în bucătărie…

– Mami! Tu ştii care e prăjitura favorită a Moşului? întrebă micuţa, plină de speranţă.

– Pateurile Bonjur! – zise încrezătoare mama.

Apoi, scoase din pungile aduse de tati de la supermarket cutia cu pateuri semipreparate.

– Mă ajuţi să le pun la cuptor?

Ana nu-i răspunse, dar fugi din bucătărie, supărată foc. „Nimeni, dar absolut nimeni din familia asta nu ştie ce prăjitură i-ar plăcea lui Moş Crăciun!” – îşi spuse, amărâtă, fetiţa. „Ce mă fac acum? A mai rămas atât de puţin timp, iar eu nu ştiu ce să-i las pe pervaz!”

În clipa aceea însă intră pe uşă bunica. Ţinea în mână o tavă acoperită cu un ştergar. Dar chiar şi aşa, înfofoliţi cum erau, mirosul cozonacilor de pe tavă se răspândi în jur, chemându-i la raport pe toţi ai casei.

– Buni, ne-ai adus cozonaci?! strigară într-un glas toți ai casei, care dădură năvală în hol pentru a ajunge cât mai aproape de bătrână şi de nepreţuita ei tavă cu bunătăți.

– Păi, cum altfel? Nu vă aduc în fiecare an doi: unul cu mac, unul cu nucă? răspunse, cu blândeţe, bunica.

Ana îi privi pe toţi membrii familiei ei, adunaţi laolaltă în jurul tăvii cu cozonaci, şi aproape că îi dădură lacrimile de bucurie. Acesta era răspunsul mult-căutat: cozonacul! Moş Crăciun se va bucura cu siguranţă să guste o felie din prăjitura pe care ei o mâncau cu atâta plăcere în fiecare an, din prăjitura lor de Crăciun. Mai rămânea de rezolvat o singură problemă: care era cozonacul preferat al lui Moş Crăciun? Cel cu mac sau cel cu nucă?…

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Sînziana Popescu este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercaţi” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noştri o cunosc şi drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret.

Alte pagini semnate de

Comentarii

Fii primul care comentează!

Lasă un răspuns

wpDiscuz