Fazan
Număr de participanți. Minimum doi copii.
Cum se procedează. Jocul începe când unul din copii spune în gând alfabetul. Apoi, când un alt jucător spune „stop”, litera la care a ajuns cel care spunea alfabetul va fi cea cu care trebuie să înceapă primul cuvânt.
Unul dintre micuți spune un cuvânt format din cel puțin trei litere și care începe cu litera la care „s-a oprit” alfabetul. Următorul copil trebuie să formeze un alt cuvânt a cărui primele două litere să fie identice cu ultimele două litere ale primul cuvânt ales.
În momentul în care un jucător nu mai știe ori nu mai poate construi vreun cuvânt
cu silaba primită, el primește un „F”. Astfel, fiecare jucător va avea dreptul la cinci greșeli, penalizate, pe rând, cu „F”, „A”, „Z”, „A”, „N”, după care va fi exclus din joc. În acest joc nu se folosesc niciodată nume proprii ori prepoziții. Și nu se repetă niciodată cuvintele!