Nina era foarte atașată de bunica Elsa și îi plăcea să-și petreacă după-amiezele în casa acesteia. Bunica Elsa îi pregătea mereu ciocolată caldă cu frișcă și biscuiți în formă de stea cu zahăr colorat. Și Nina avea voie să se joace cu hainele, cu pălăriile și cu bijuteriile bunicii.
Ninei îi plăcea mai ales un colier roșu, cu mărgele mari, de lemn. Chiar și bunica Elsa credea că acel colier era deosebit și era foarte mândră de el. Îl primise în dar de la o prietenă din Argentina. Era un colier prețios! Și atunci când Nina îl purta, își închipuia că ar fi o scriitoare, o arheoloagă, o femeie-om de știință ori o actriță.
Dar astăzi, Nina nu reuși să-l găsească nicăieri. Caută prin caseta cu bijuterii. Căută în sertarul mănușilor, în coșul de pălării, în caseta pentru bigudiuri, în coșul mașinii de cusut, în cutia cu scule și chiar în suportul pentru umbrele…
Îl caută și aici, și acolo, dar colierul ia-l de unde nu-i.
– Unde să fie oare? I-or fi crescut picioare? Poate că i-a fost dor de Argentina…
Nina era tare abătută. Colierul dispăruse, iar ea nu se mai putea juca cu el… Observându-i amărăciunea, bunica Elsa deschise ușa unui dulap și scoase de acolo un pachețel.
– Nina, nu mai sta bosumflată! Uite! îi zise ea, oferindu-i o cutie albastră. Aș fi vrut să aștept până de ziua ta de naștere, dar…
– Ce este?
– Deschide și vei afla!
Nina apucă pachetul, deznodă în mare grabă funda galbenă și descoperi acel dar neașteptat: era chiar colierul roșu! Copila își îmbrățișă bunica. Era în culmea fericirii!
– Bunico, cum ai știut? întreabă Nina.
– Bunicile ghicesc întotdeauna dorințele nepoților, nu-i așa? Este superputerea noastră! răspunde bunica Elsa, și sărută copila pe frunte.
Degustarea de carte a zilei a fost „Superputerea bunicii Elsa” de Sara Salone. Mai multe detalii despre traducerile Sarei găsiți pe marile magazine online din întreaga lume.
