Tărâmul lui Andilandi

Zapis de trecere către o altfel de copilărie

Privighetoarea

un basm de Hans Christian Andersen

T T T

Demult, tare demult, tocmai în îndepărtata Chină, trăia un împărat nespus de bogat. Palatul lui, construit în întregime numai din porţelanuri fine, era considerat cel mai frumos din lume.

Palatul era împrejmuit de grădini întinse, pline de flori rare care îi sporeau frumuseţea, iar de jur-împrejurul acestor grădini se întindea o pădure de pini ce adăpostea drumul până la mare.

În acea frumoasă pădure de pini locuia o micuţă privighetoare care cânta atât de frumos, încât, dacă ţi se întâmpla s-o auzi, nu mai puteai să îi uiţi vreodată cântul.

Pescarii care îşi aruncau plasele în mare, se opreau din munca lor când auzeau privighetoarea cântând. „Ce frumos cântă!” îşi dădeau ei cu părerea. Şi, ascultându-i muzica, de multe ori se întâmpla să uite de grijile zilnice.

În vremea aceea, foarte mulţi călători veneau din ţări îndepărtate să vadă regatul împăratului, admirându-i delicatul palat de porţelan şi frumoasele grădini care îl împrejmuiau. Dar atunci când se întâmpla să audă cântecul privighetorii, toţi spuneau: „Iată cel mai grozav lucru dintre toate frumuseţile de pe aici!”. Tot în acea vreme, poposiră la palat scriitori şi poeţi ce rămaseră uimiţi de frumuseţea palatului de porţelan. Şi-l copleşiră de îndată cu mii de laude! Dar atunci când se întâmplă să audă privighetoarea, se întrecură în laude şi mai meşteşugite. Îi închinară cărţi şi poeme care ajunseră peste tot în lume.

Împăratul Chinei citindAşa se întâmplă că într-una dintre zile însuşi împăratul deschise o asemenea carte şi zise: „Ce frumos! Carte aceasta spune că dintre toate minunăţiile regatul meu, cântecul privighetorii e cel mai grozav!” „Dar unde să fie această privighetoare, de eu n-am auzit-o niciodată cântând?”.

Împăratul îşi adună de îndată curtenii şi îi întrebă de privighetoare. Dar niciunul dintre aceştia nu auziseră de dânsa. Nici doamnele de onoare, nici bucătarii, nici măcar servitorii nu auziseră până atunci cântecul privighetorii. După cercetări îndelungate, împăratul află că unul dintre ucenicii bucătari ştia de dânsa.

„Oh, privighetoarea, o ştiu foarte bine! În fiecare seară când merg în vizită la bătrâna mea mamă, care locuieşte pe malul mării, o aud cântând în pădure. Şi are un cântec atât de dulce, încât de multe ori îmi dau lacrimile ascultând-o.”

Astfel, ajutorul de bucătar porni, împreună cu alţi curteni şi doamne de onoare, spre pădurea în care sălăşluia privighetoarea.

Au mers ei ce-au mers şi, la un moment dat, au dat de o pajişte întinsă şi plină de flori. Acolo păştea o văcuţă care, de cum îi văzu că se apropie, prinse a mugii straşnic.

„Aceasta trebuie să fie cântul privighetorii!” zise unul dintre curtenii mai înceţi la minte. „O, da’ parcă am mai auzit sunetul ăsta şi înainte”, îşi dădu cu părerea un altul, care îi era tovarăş într-ale deşteptăciunii.

„Ah, nu, zise ajutorul de bucătar. Aceasta e doar o văcuţă. Mai avem puţin de mers până să ajungem la privighetoare.”

Curând, trecură cu toţii pe lângă un iaz, unde câteva broaşte orăcăiau de zor, după cum le era felul.

„Ce drăguţ, zice un alt curtean, vocile lor seamănă cu clinchetul clopotelor de la biserică!”.

Auzindu-l, ajutorul de bucătar începu să râdă pe înfundate, şi îi zise. „Da’ nu este privighetoarea! Fiţi însă pe pace, o vom găsi curând!”.

Au mai mers ei încă puţin şi, într-un sfârşit, ajutorul de bucătar le spuse: „Iată privighetoarea!” Şi le arătă o pasăre micuţă, cenuşie, ce stătea pe o creangă aflată deasupra capetelor lor.

„Nu ne-am fi imaginat niciodată că privighetoarea e o pasăre atât de ştearsă!” şoptiră, dezamăgite peste măsură, doamnele de onoare.

Auzindu-le parcă, privighetoarea începu numaidecât să cânte, iar trilurile ei dulci umplură pădurea.

„Ah, ce minunat cântă!” spuseră atunci doamnele de la curte.

„Da, într-adevăr, au zis toţi curtenii!” „Cântecul ei seamănă cu clinchetul unor clopoţei de cristal!”

După aceea, ei îi spuseră privighetorii: „Bună ziua, privighetoare! Am venit să te rugăm să cânţi şi pentru împăratul nostru.”

„Şi vreţi să merg cu voi acum?” îi întrebă privighetoarea.

Lumea ascultând privighetoarea„Nu chiar acum, dar poţi veni în seara asta la palat să-i cânţi împăratului, dacă pofteşti”, îi zise unul din curteni.

„Dar cântecele mele sună mult mai bine în pădure” le spuse privighetoare, întristându-se dintr-odată. „Însă dacă împăratul doreşte, voi veni în seara aceasta la palat!”

Spre seară, palatul împăratului fu împodobit cu lampioane colorate şi cu ghirlande aurii şi argintii, în onoarea privighetorii. Iar în sala tronului, toţi curtenii stăteau în jurul împăratului, îmbrăcaţi în cele mai frumoase veşminte pe care le aveau. Lângă tronul împăratului era aşezată o stinghie de aur, pregătită anume pentru privighetoare.

În sfârşit, micuţa pasăre cenuşie îşi făcu şi ea apariţia! Intră în zbor pe fereastra deschisă, se aşeză pe stinghie şi începu să cânte. Iar cântecul ei era atât de frumos, ca o zi însorită de primăvară! Împăratul se aplecă către ea s-o asculte mai bine, în timp ce lacrimi grele începură să i se rostogolească pe obrajii palizi.

Când privighetoarea termină cântecul, împăratul fu de părere că niciodată nu i-a fost dat să audă ceva mai frumos.

El îi oferi în dar privighetorii lanţul său de aur, dar aceasta refuză spunându-i că lacrimile pe care acesta le vărsase erau cea mai mare recompensă pentru dânsa. Şi privighetoarea le mai cântă încă un cântec, chiar mai frumos decât primul, după care îşi luă zborul înapoi în pădure.

După încheierea reprezentaţiei, întreaga curte căzu de acord că aceasta fusese cea mai frumoasă seară petrecută împreună. Şi nimeni nu mai vorbea decât despre cântecul privighetorii! Câteva dintre doamnele de la curte încercară chiar să-i imite trilurile, dar zadarnică le fu truda. Împăratul anunţă atunci că privighetoarea va avea un loc al ei la curte şi-i oferi o colivie aurită şi zece servitori care să îi poarte de grijă.

De atunci, privighetoarea începu să cânte la curte în fiecare seară, iar curtenii erau vrăjiţi de cântecele ei. După puţină vreme însă, împăratul primi în dar o cutie mare de la împăratul Japoniei. Pe această cutie scria cu litere de aur: Privighetoarea.

„Trebuie să fie o altă carte despre minunata noastră pasăre” gândi în sinea lui împăratul, în timp ce deschidea cutiuţa.

Dar în cutie, ce să vezi? Sta ascunsă o privighetoare făcută numai din aur şi din pietre preţioase!

Uimit peste măsură de aşa o minunăţie, împăratul o atinse, iar pasărea, ca prin farmec, începu să cânte.

Iar cântul ei era la fel de frumos ca al privighetorii adevărate…

„Ce minunăţie!” strigară curtenii. „Va cânta în duet cu privighetoarea adevărată”.

Aşa încât, de voie, de nevoie, cele două păsări începură să cânte împreună. Vezi însă că pasărea mecanică putea să cânte numai un singur cântec, pe care îl tot repeta la nesfârşit. Iar privighetoarea adevărată cânta altfel de fiecare dată.

Desen cu privighetoarea mecanica„Ce muzică drăguţă şi ritmată cântă această privighetoare!” zise maestrul de ceremonii al curţii despre cântecul privighetorii mecanice. Şi curtenii fură de îndată de acord ca noua privighetoare să cânte singură. Mai ales că aceasta era şi mult mai arătoasă decât cea adevărată.

Împăratul ceru să mai asculte şi privighetoarea adevărată, măcar o dată, însă aceasta dispăru pe fereastra deschisă şi se întoarse în căsuţa ei din pădure.

„Ce pasăre nerecunoscătoare!” strigară, într-un glas, curtenii. „Ei, dar nu-i nimic! Acum avem cea mai bună privighetoare din lume!” mai adăugară ei.

După această întâmplare, adevărata privighetoare fu izgonită din regat, iar privighetoarea din aur şi pietre preţioase îi luă locul în colivia aurită, cântându-şi melodia în fiecare seară.

Trecu aşa un an. Privighetoarea de aur cânta în fiecare seară, iar curtenii ajunseseră să îi ştie cântecul pe dinafară. Într-o seară însă, când împăratul deschise ca de obicei colivia privighetorii, în loc să cânte, pasărea scoase un sunet supărător. Privighetoarea de aur se stricase!

Împăratul îşi chemă de îndată toţi meşterii din regat să examineze pasărea şi s-o facă să cânte din nou.

Însă meşterii nu se pricepură s-o repare decât pe jumătate: de acum, ea nu mai putea să cânte în fiecare seară, ci numai o dată pe an. Ştirea îi întristă nespus pe curteni, dar până la urmă se împăcară şi cu gândul acesta.

Privighetoarea cea adevărată cântă în pădureMai trecură astfel alţi cinci ani şi o gripă cumplită se abătu asupra regatului. Împăratul însuşi se îmbolnăvi foarte grav şi căzu pe patul de moarte. Curtenii, care-l iubeau mult, se întristară. Din păcate însă, nu mai era nimic de făcut pentru dânsul. Împăratul zăcea în pat, atât de palid şi de lipsit de vlagă, încât cu toţii se aşteptau ca el să moară dintr-o clipă în alta. Unii chiar începuseră să-l creadă deja mort şi aduceau osanale succesorului său la tron.

În tot acest timp, împăratul zăcea singur în dormitorul lui superb, în patul lui de aur cu colivia privighetorii aurite alături. Abia mai putea respira, de parcă o greutate imensă i-ar fi apăsat pieptul.

La un moment dat, când deschise ochii, împăratul văzu moartea stând lângă patul său, cu coroana lui de aur pe cap, iar în jur se auzeau numai voci ameninţătoare şi crude.

„Măcar de aş putea asculta puţină muzică, să nu mai aud vocile astea chinuitoare…” mormăi împăratul.

Se întoarse către privighetoarea de aur de lângă el şi îi spuse: „Cântă pentru mine, te rog!”. Dar pasărea de aur rămase tăcută. Iar odaia îi păru împăratului atât de tăcută şi de rece…

Deodată, o muzică dulce intră prin fereastra deschisă. Era privighetoarea adevărată, care auzise de boala împăratului şi venise să îi cânte. Privighetoarea cântă despre primăvară, despre vremea când mugurii se sparg în frunze verzi şi bobocii florilor se deschid.

În timp ce asculta trilurile privighetorii, împăratul simţi cum sângele începe să-i alerge mai iute prin vene, iar culorile îi apărură din nou în obrajii palizi. Atunci vocile înspăimântătoare pe care împăratul le auzise înainte încetară, iar chipul morţii dispăru de parcă nici n-ar fi fost vreodată acolo.

Privighetoarea cântă din ce în ce mai frumos, iar împăratul, când se simţi din nou în putere, o întrebă:

„Cum aş putea să îţi mulţumesc vreodată? Te-am izgonit din regatul meu, iar tu ai venit să-mi salvezi viaţa. Cere-mi orice şi vei avea!”

„Vreau doar să mă laşi să cânt în fiecare seară la fereastra ta. Prin cântecul meu vei afla tot ce se întâmplă în regatul tău – şi bune, şi rele, dar să nu laşi pe nimeni să afle că o micuţă pasăre îţi şopteşte toate acestea.”

„Foarte bine”, zise împăratul.

A doua zi, la răsăritul soarelui, când toţi servitorii se aşteptau să-l găsească pe împărat mort în patul său, fură nespus de uimiţi să-l vadă cum apare în sala tronului şi le spune zâmbitor: „Bună dimineaţa!”

Descărcaţi povestea „Privighetoarea”
în format PDF

povestea în format PDF
8 pagini A4
4 ilustraţii color
391 KB

Etichete: ,

Hans Christian Andersen (1805-1875) este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai citiţi autori de basme. Poveştile respectabilului scriitor danez au fost traduse în peste 150 de limbi.

Alte pagini semnate de

Comentarii

38 comentarii la "Privighetoarea"

Lasă un răspuns

Frumos

de ce citesc copii basme pe internet? din vina voastra? ganditiva.

Janina, în limba română avem câteva reguli:
– folosim câteva litere speciale, numite diacritice: ă, â, î, ş, ţ
– începem propoziţiile cu literă mare
– punem trei de i atunci când scriem copiii (pluralul articulat al substantivului copil)
– punem o liniuţă între gândiţi şi ; adică aşa: gândiţi-vă

Şi acum, ca să-ţi răspundem la întrebare, nu din vina noastră citesc copiii basme pe internet, ci datorită nouă (printre mulţi alţii). Lectură plăcută! 🙂

Frumos.

Să știi, gigaset, că e mai frumos să citești decât să stai toată ziua la TV. Dacă citești, când faci un text, te ajută. Îți aduci aminte de expresiile frumoase și le scrii în text, ca să pară mai frumos. Și, în plus, îți dezvolți mintea.

În fiecare seară fetele mele adorm citindu-le o poveste. Asta se întâmplă de când avea cea mare 2 ani. Apreciez faptul că găsesc textul unor povești pe net. Mulțumim!

Felicitări! Este cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru copiii dvs.

Ne bucurăm că vă plac poveștile de pe site-ul nostru. Le-am ales cu drag și cu grijă. Și vă sugerăm să le vizitați și de pe telefon sau de pe tabletă. E mai comod… în pat. 🙂

M-am simțit din nou copil citind această frumoasă poveste!

Minunat. Asta era ideea! 🙂

wpDiscuz