– „Ce bine au să meargă trebile în pădure
Pe împăratul tigru când îl vom răsturna
Și noi vom guverna,
Zicea unei vulpi ursul, c-oricine o să jure
Că nu s-a pomenit
Un timp mai fericit”.
Un șoarece de neam, și anume Raton,
Ce fusese crescut sub pat la pension,
Și care în sfârșit, după un nobil plan,
Petrecea retras într-un vechi parmazan,
Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
V-am spus, cum mi se pare, de nu o-ți fi uitat,
Că lupul se-ntâmplase s-ajungă împărat.
Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui
Ceea ce a urmat sub stăpânirea lui.
Leul, de multă vreme, ridicase oștire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dânșii o veche prigonire,
Și gâlcevire mare, pentru un mic folos.
Cu urechea
pleoștită, cu coada-ntre picioare,
Câinele, trist și jalnic, mergea pe o cărare.
După îndestul umblet, iată că-l întâlnește
Un măgar, și-l oprește:
– „Unde te
duci? îi zise,
Ce rău ți s-a întâmplat?
Știi,
parcă te-a plouat,
Așa stai de mâhnit”.
Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urșii, leii și alte câteva,
Care cred despre sine că prețuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o întâmplare:
Și eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n țări civilizate
Este egalitate.
Un bou ca toți boii, puțin la simțire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Și decât toți frații mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.
Rumegând
cocenii de pe lângă jug,
S-a-ntrebat odată boul de la plug:
– Doamne, pe când alții huzuresc mereu,
Pentru ce eu singur să muncesc din greu?…
La-ntrebarea asta, un prelung ecou
I-a răspuns din slavă:
– Pentru
că ești bou…
