Măgărușul Laur – fragmente

Carevasăzică, într-o minunată zi de duminică, s-a născut pe o frunză de laur, un măgăruș dolofan, cu ochii albaștri și coama de aur. Ei, mă rog, coama era gălbuie, dar Chița Măgărița, proaspăta mămică, văzându-și puiul pe coșcogea frunza de laur era mai-mai să orbească de fericire. Așa că a strigat din toate puterile celorlalte animale din staul care erau strânse ca să facă botezul proaspătului născut:

– I-haaa! Am un măgăruș de aur!

Departe, dincolo de capătul pământului se află împărăția pisicilor nemuritoare. Nimeni nu a îndrăznit să pună piciorul pe acele meleaguri, pentru că, după cum se știe, ele se întind între lumea noastră și lumea umbrelor.

Într-una din zile, tocmai în acea împărăție, se născu un pisoi negru tot, cu botul roșu și ochii mari și galbeni. Văzându-l așa de frumos, ursitoarea lui a vrut să-i ofere ceva deosebit și i-a dăruit graiul omenesc. Nicicând în împărăția pisicească nu s-a mai auzit de un asemenea dar, nici o pisică nu a fost înzestrată cu puterea de a înțelege și vorbi omenește. Ursitoarea era mândră de fapta ei, și nu mai putea de dragul pisoiului, în schimb, împărăteasa pisicilor s-a mâniat tare mult și a chemat-o pe ursitoare la ea.