Ca tot părintele de copil plimbat prin străinătățuri și adus în buricul târgului doar pentru manifestații, mă trezesc într-o bună și frumoasă dimineață că-mi zice că n-ar vrea să se plimbe prin orașul lui, pentru că „e urât”, „murdar” și „plin de oameni necivilizați”. Pam-pam! Ce-mi rămâne de făcut? Păi, nu multe, dar sunt dispusă să-mi asum niște riscuri pentru a-i demonstra contrariul. Cu civilizatul oamenilor o las baltă, pentru că n-am cum să-i educ chiar pe toți (m-am prins de ceva vreme!), dar țin morțiș să-i demonstrez că locuiește într-un oraș superb, căruia nu degeaba i se spunea pe vremuri Micul Paris.
Cum procedez? Îl iau de o aripă și îl duc la plimbare. La început, dondăne tot drumul, normal, apoi se înmoaie nițel la o terasă din Piața Unirii, cu sucuri și prăjiturele, și o pornim pâș-pâș spre Patriarhie și spre Centrul Vechi. N-am ajuns prea departe, știu, și nici nu cred că l-am dus chiar prin toate locurile frumoase din zonele menționate, dar după vreo două ore de plimbat și admirat & studiat clădiri, mi-a zis că vrea să se facă arhitect. Mai ales că pe vreo două vile a și remarcat semnăturile unor arhitecți de renume și i s-a părut „cool”.
Nu știu cât are să-l țină faza asta cu arhitectura, mai ales că în fiecare zi vrea să facă altceva, și îl înțeleg perfect (nici eu, la vârsta lui, habar n-aveam ce vreau de la viață), dar mă bucur că i-am deschis apetitul pentru plimbări prin București. To be continued…
Notă: Poz(n)ele noastre sunt tulburi, știm, dar sperăm să vă facă totuși poftă de o plimbărică prin Capitală. Poate chiar reușiți să faceți voi unele mai izbutite. Până la urmă asta era ideea articolului, să vă facă să ieșiți din casă, că poze „tari” mai găsim și pe site-uri de turism.
