Tărâmul lui Andilandi

Zapis de trecere către o altfel de copilărie

Tărâmul Timpului

de Claudia Groza Lazăr

„Povești iscusite pentru minți strălucite” de Claudia Groza Lazăr, cu ilustrații de Alina Alintăuș

Tărâmul Timpului – din volumul „Povești iscusite pentru minți strălucite”

Soarele primăverii îmbia oamenii la plimbare. Cu mic cu mare, lumea ieşea la picnic în natură. Copiii se bucurau de libertatea de mişcare: pe role, cu bicicleta, sport în aer liber.
Rareş şi Ioana, însoţiţi de câinele acesteia, Blacky, au pornit spre parc. Şi-au luat rachetele de tenis.

– De-abia aştept să fac mişcare. Să mă dezmorţesc!
– Trei minute de încălzire înainte şi suntem pregătiţi, continuă Ioana.
– Ham, ham… lătră Blacky, alergând bucuros în toate direcţiile.

Fugind după câine, Rareş s-a agăţat într-un tufiş. Ceasul de la mână s-a desprins şi a căzut într-o groapă.
– Nuuuu…. ceasul de la bunica! Sper să nu se fi spart.
– Mă aplec să-l iau, rosti Ioana.

Copila s-a aşezat în genunchi. A început să caute. Cutii de bomboane, pixuri, şerveţele şi alte ciudăţenii i se prindeau de degete. Ceasul nu era şi gata.
– Parcă l-a înghiţit timpul. Nu este de găsit!
– Încerc şi eu, adăugă Rareş.

Degetele-i scormoneau pământul. O forţă din adâncuri – forţa gravitaţională -, îl trase cu putere pe băiat.
– Hei, Rareş… staaai!
Ioana l-a prins de picioare. Blacky s-a agăţat cu dinţii de pantalonii fetei şi astfel au fost teleportați într-un muzeu subteran. Cel puţin aşa părea!

– Uff… ce călătorie ameţitoare! şopti micuţa, scuturându-şi pantalonii de praf.
Rareş a apucat-o de mână. Blacky s-a aşezat cuminte în faţa lor.
– Cred că suntem în muzeul ceasurilor, îngăimă speriat băiatul.
– Bine aţi sosit pe Tărâmul Timpului. O tânără minionă, firavă, cu păr ondulat, le zâmbea. Sunt domnişoara Secundă.
– Ştiţi… mi-am pierdut ceasul. Este un cadou preţios de la bunica. A alunecat într-o groapă… şi pur şi simplu nu l-am mai găsit, bâigui cu voce stinsă de emoţie, Rareş.
– Am fost răpiți? Aveţi habar cine ne-a adus aici? întrebă curioasă şi supărată Ioana.
– Liniştiţi-vă! Nu vi se va întâmpla nimic. Domnul Timp vrea să vă cunoască, răspunse majordomul Minut. Urmaţi-mă!

Ceasuri de mână, ceasuri de perete, clepsidre, orologii, ceasuri deşteptătoare… de forme, culori şi mărimi diferite erau frumos ordonate pe rafturi.
– Priveşte! Sunt instrumente de măsurat timpul din cele mai vechi timpuri până azi! exclamă Ioana.
– Observ, dar nu-mi zăresc ceasul, murmură Rareş.
– Ce copii frumoşi! Sunteţi aşteptaţi, dragii mei, grăi doamna Oră, aşezându-se între cei doi copii.
Majordomul Minut a deschis uşa biroului domnului Timp.
– De când vă aşteptam, micuţilor!

Domnul Timp, un bătrân înalt, cu barbă albă, îmbrăcat cu haine din alte vremuri, a venit să-şi îmbrăţişeze oaspeţii.
– Să înţeleg că ai plănuit această vizită? se încruntă Ioana.
– Voiam să vă cunosc de ani buni. Însă nu găseam niciodată momentul potrivit, confirmă domnul Timp. Se ivea de fiecare dată ceva urgent de rezolvat.
– Tu mi-ai furat ceasul?
– Hahahaha. Ce să fac cu el? A fost un şiretlic pentru a vă avea invitaţi de onoare.
– Dar… noi voiam să jucăm tenis. E primăvară, zise Rareş.
– Şi… timpul zboară. Părinţii noştri se vor îngrijora.
– Nu vă gândiţi la asta. Doar eu sunt Domnul Timp. Eu organizez orele, minutele, secundele. Voi face o magie şi voi încetini ritmul rotaţiilor Pământului.
– Nu vom mai alerga atât de repede, se auziră voci tinere dintr-un colţ al încăperii.
– Da, vă veţi odihni puţin, dragele mele. Ele sunt domnişoarele Zile. Alături, locuiesc cuminţi Săptămânile.

Uşa unui dulap din lemn de vişin, migălos sculptat, s-a deschis larg, lovind peretele.
– Ioana! Rareş! Noi suntem Lunile, iar acest dulap se numeşte An.
Ioana se amuza teribil.
– Ce lume interesantă! Voi aveţi prieteni?
Luna Mai sări de la locul ei şi dansând în jurul mesei încărcată cu tot felul de bunătăţi, răspunse:
– Bineînţeles. Prietenii noştri sunt: Domnişoara Vreme, Domnişoarele Fructe, Florile, Ploaia, Zăpada, Vântul, Planetele. Off… oamenii ăştia! Habar nu au despre nimic.

O clepsidră a tușit. Toţi ochii s-au îndreptat spre ea.
– Stăpâne, iartă-mă, dar avem o problemă. Nu am văzut acest ceas şi m-am rostogolit peste el. L-am spart.
– Hei… dar este ceasul pe care l-am pierdut. Avea valoare sentimentală, murmură Rareş şi lacrimi mari au pornit în avalanşă pe obraz.
– Clepsidră, ai grijă de acum înainte. Fii mai atentă! Puteai să te răneşti.
Doamna Oră l-a îmbrățișat pe Rareş şi l-a încurajat.
– Avem ceasornicar în lumea Timpului. Îţi va repara ceasul. Nu fi trist.
– Haideţi să ne ospătăm din bucatele oferite de natură de-a lungul unui An: seminţe, fructe, legume! grăi pe un ton apăsat, domnul Timp.

An după an până la zece,
Deceniul ne întrece.
Noi creştem, învăţăm şi ne bucurăm,
Cântăm, zâmbim, ne-mbrăţişăm.
Citim cărţi de-acum sute de ani,
Când Secolul ori Veacul se-mplineşte.
Istoria Milenii dospeşte.
Timpul ne iubeşte,
Moda o reînnoieşte,
Pământul învârteşte
Natura o înverzeşte.

Spiriduşul – ceasornicar lucra de zor în atelierul său la ceasul lui Rareş. Picături de sudoare se prelingeau de pe fruntea ridată.
– Este un model nou, electronic. Tehnologia avansează rapid. Voi fi concediat dacă nu-mi fac bine treaba. Am reuşit, am reuşit! strigă spiriduşul, alergând cu ceasul deasupra capului.
– Mulţumesc, zise Rareş, punând ceasul la încheietura mâinii stângi.
– Vă sunt recunoscător că m-ați vizitat. Urcând pe Scara Orelor, veţi cunoaşte alţi prieteni: Domnişoara Dimineaţă, Doamna Amiază şi Doamna Seară. Copii, să preţuiţi timpul. Nu-l risipiţi stând, ci fructificaţi-l în activităţi utile pentru trup, minte şi suflet.
– La revedere, domnule Timp! spuseră cei doi prieteni în cor, agitându-şi mâinile în aer şi urcând treaptă după treaptă.
*
– Ce ameţit mă simt… spuse Rareş.
– Mie mi s-a făcut somn, îngăimă Ioana.
Cei doi copii au pornit spre parc. Blacky alerga nerăbdător. Timpul trecea în zbor spre zări albastre. Tic-Tac, Tic-Tac…


Degustarea de carte a zilei a fost poveste „Tărâmul Timpului”, din volumul „Povești iscusite pentru minți strălucite” de Claudia Groza Lazăr, cu ilustrații de Alina Alintăuș. Mai multe detalii despre acest volum găsiți pe pagina dedicată de pe Facebook sau pe site-ul autoarei.

Etichete: ,
Portretul autorului Claudia Groza Lazăr este profesoară de biologie, bloggeriță, scriitoare de literatură pentru copii și „mamă de Ana și Horia”, gemeni năzdrăvani.

Alte pagini semnate de

Lăsaţi un răspuns




Puteți folosi următoarele tag-uri XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>