Categorii Însemnări

Luna Literaturii Europene bate la ușă

de Sînziana Popescu

Dragi prieteni ai Tărâmului lui Andilandi, nu știu dacă ați aflat, dar din 20 octombrie începe la București „Luna Literaturii Europene”, organizată de Institutul Cultural Român și EUNIC România. Adică între 20-26 octombrie vor avea loc ateliere pentru copii și părinți, concursuri și campanii de sensibilizare asupra necesității accesului la cultură al persoanelor din zonele defavorizate. Scriitorii asociației De basm, printre care am bucuria să mă număr și eu, vor susține ateliere de lectură și scriere creativă pentru elevi, părinți, bibliotecari și profesori, menite să promoveze lectura în rândul copiilor și tinerilor. Mai jos puteți accesa comunicatul nostru de presă și programul evenimentelor.

Pentru organizarea atelierului pe care-l voi coordona la Grădinița Bambi Step by Step (Poveștile Păsării Măiestre), din 22 octombrie, mii de mulțumiri și gazdelor, în mod special, doamnei Valentina Chelan.

Tot în cadrul evenimentelor prilejuite de sărbătorirea Lunii literaturii europene, De Basm și Institutul Cultural Român lansează, începând cu 9 octombrie, campania online „Cărți Tatuate”.

Ideea de la care a plecat această campanie este că tatuajele reprezintă semne pe care iubirile, experiențele și speranțele noastre ni le-au lăsat pe piele. Întrebarea-provocare pe care o lansăm prin acest proiect este dacă, în mod similar, iubirea pe care o avem față de cărți, experiențele pe care le-am avut prin intermediul lor și speranțele pe care ele ni le-au sădit în suflete n-ar trebui înscrise, la rândul lor, undeva. Dacă fiecare carte pe care am iubit-o nu ne tatuează pentru totdeauna sufletul, lăsând urme nevăzute care ne fac să fim cine suntem.

Provocarea pe care o aruncăm copiilor și adulților deopotrivă este să conceapă un „tatuaj” cu acea carte din copilărie care i-a impresionat cel mai tare, să-l trimită într-un mesaj pe adresa de Facebook a asociației, motivându-și într-un text scurt alegerea. Mai jos aveți și câteva exemple de astfel de tatuaje realizate de ilustratoarea Livia Coloji.

Și pentru că nu există greșeli atunci când ne exprimăm iubirea sincer, m-am încumetat să fac și eu o încercare cu Peter Pan. 🙂 Vă îndemn și pe voi să faceți același lucru și să ne vizitați pe pagina De basm, pentru că acolo veți găsi tot mai multe astfel de tatuaje simpatice.

Cele mai reușite tatuaje vor fi premiate cu cărți puse la dispoziție de Editura Institutului Cultural Român și de editurile partenere care au răspuns cu generozitate apelului și s-au alăturat campaniei: Editurile Arthur, Cartier, Univers, Cartea Copiilor, Frontiera. Cele mai frumoase și mai interesante cărți pentru copii și adolescenți vor ajunge la cei care iubesc cărțile și literatura.

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercaţi” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noştri o cunosc şi drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Ți-a plăcut? Lasă-ne un comentariu.