Mașinuța Curcubeu – Lilla Regnbagsbilen a dat o raită azi și pe la Bookerini – Târgul de carte pentru copii, unde s-a cunoscut cu copii simpatici foc, cărora le-a spus povestea ei și a prietenului ei, Matei. Arina Stoenescu (pionier press – Suedia) și cu mine le-am citit această poveste copiilor prezenți, în limba română și în limba elfilor (a.k.a. suedeză), apoi le-am făcut cunoștință cu prietenii noștri, mascota Asociației Harap Alb (ilustrată de Vero Neacșu), dar și cu Șoricelul Poliglot #LittleLit, iar în final i-am îndemnat pe cei prezenți să scrie și să ilustreze povestea lor despre „cel mai bun prieten”.

Citește în continuare "Cu Mașinuța Curcubeu la BOOKerini"

Azi am trecut și prin Buzău cu „Mașinuța Curcubeu / Lilla RegnbÃ¥gsbilen”. Mai precis, pe la școlile din Cilibia și Nicolae Titulescu, unde am ținut două ateliere LittleLit, organizate de Debasm & Agenția Împreună, la care am participat „împreună” cu prietena mea, Arina Stoenescu – editor Pionier press. A fost foarte frumos și sperăm ca micuții ilustratori și scriitori în devenire să ne mai primească pe la ei și altă dată. Și, pentru că #LittleLit și Bookerini nu s-au terminat încă, profit de ocazie să vă invit duminică, la Biblioteca Națională a României, la o lectură bilingvă, de la ora 11.00. Vă așteptăm cu drag!

Citește în continuare "Cu Mașinuța Curcubeu prin Buzău"

Ieri am avut primul meu atelier din cadrul Festivalului LittleLit, la Clubul de EducaÆ«ie Alternativã de la Școala „Petrache Poenaru”, unde m-am văzut cu niște copii tare isteți, simpatici și frumoși, cu care am vorbit câte ceva despre seria fantasy Andilandi (publicată la Editura Nemi) și despre mitologia românească, dar și despre alte cărți pe care le-am scris, despre spectacolele de teatru & radiofonice.

Citește în continuare "Atelier LittleLit la Clubul de Educație Alternativă"

Departe, dincolo de capătul pământului se află împărăția pisicilor nemuritoare. Nimeni nu a îndrăznit să pună piciorul pe acele meleaguri, pentru că, după cum se știe, ele se întind între lumea noastră și lumea umbrelor.

Într-una din zile, tocmai în acea împărăție, se născu un pisoi negru tot, cu botul roșu și ochii mari și galbeni. Văzându-l așa de frumos, ursitoarea lui a vrut să-i ofere ceva deosebit și i-a dăruit graiul omenesc. Nicicând în împărăția pisicească nu s-a mai auzit de un asemenea dar, nici o pisică nu a fost înzestrată cu puterea de a înțelege și vorbi omenește. Ursitoarea era mândră de fapta ei, și nu mai putea de dragul pisoiului, în schimb, împărăteasa pisicilor s-a mâniat tare mult și a chemat-o pe ursitoare la ea.

Citește în continuare "Motanul Pisicescu"

În acest weekend, între 7-9 iunie, are loc cea de-a VI-a ediție „Șotron. Festivalul copilăriei” – un eveniment organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași, un tur de forță al activităților cultural-educative dedicate publicului tânăr, desfășurate într-o atmosferă relaxată și plină de surprize. „Șotron” este cel mai mare festival din zona Moldovei care se adresează copiilor și părinților deopotrivă și care, în anul 2018, a avut peste 270 de activități ce au antrenat 4.000 de participanți, 85 de parteneri și 1.500 de premii.

Citește în continuare "Seria Andilandi la „Șotron. Festivalul copilăriei”"

 

Dragi prieteni ai Tărâmului lui Andilandi din Iași și din împrejurimi, vă dau de știre că în acest an voi participa la „Șotron. Festivalul copilăriei”, care se va desfășura în perioada 7-9 iunie 2019, în grădina Muzeului „Mihail Sadoveanu”. Evenimentul dedicat seriei fantasy „Andilandi” (Editura Nemi) va avea loc sâmbătă, 8 iunie, de la ora 11:00, în Muzeul „Mihail Sadoveanu”.

Citește în continuare "Andilandi la „Festivalul copilăriei”"

Azi la prânz m-am văzut cu elevii de la școala nr. 194 (Marin Sorescu), pentru că, după cum vă spuneam și într-un post mai vechi, în paralel cu turneul oficial de promovare am dat startul și unui „school tour”. Le mulțumesc pentru invitație copiilor și doamnei Carolina Niță. Pentru mine a fost o mare bucurie să mă întâlnesc cu niște puști atât de haioși și de isteți, interesați de mitologia românească și care citiseră câteva dintre basmele clasice culese de Petre Ispirescu, ba chiar și…Citește în continuare „Cu Andilandi la școala nr. 194 „Marin Sorescu””


ANDILANDI la Librăria „La Două Bufnițe” din Timișoara

Primul popas din cea de-a doua jumătate a turneului a fost la Timișoara. Mai precis, la Librăria „La Două Bufnițe”, unde m-am simțit de minune, mai ales că am avut și ajutoare de nădejde. I-am avut alături pe ilustratoarea Livia Coloji, pe librari și pe prietenii de la Hambarul cu carte.

Citește în continuare "Andilandi în turneu: runda a doua Timișoara, București, Galați"

Următorul popas? La Galați. Deci, dragi gălățeni, nu uitați că sâmbătă, de la ora 12.00, vă dau întâlnire la Librăria Donaris, ca să vorbim despre primele două volume ale seriei fantasy Andilandi, publicate de curând la Editura Nemi. Alături de mine vor fi (și vor vorbi despre aceste cărți) Amira și Cătălina Coman de la Portia de citit. De-abia aștept să ne cunoaștem! 😉