Harry Nr. 6

Când vine vorba de Harry Potter, sincer, habar n-am ce înțeleg specialiștii prin „iubitorii genului” ori prin „fani înrăiți”. Vă spun asta fiindcă săptămâna trecută, când în sfârșit am ajuns și eu la filmul cu pricina, am văzut în sală oameni de toate vârstele, inclusiv un cuplu haios de câte 60 de ani bucata. Și oamenii nu păreau să fii încurcat sălile.

Mie una nu mi-a displăcut filmul și nu mi s-a părut nici pe departe „cel mai boring din serie”, ci, mai degrabă, cel mai apropiat de spiritul cărții. Au început chiar să-mi placă noii protagoniști – le spun noi pentru că sunt de nerecunoscut, atât de mult au crescut. Mi-a plăcut faptul că filmul nu abuzează de efecte speciale, că e mai amuzant și mai liric decât precedentele. În plus, nu vă lăsați amăgiți de prezentarea lor cu „Sex, drugs and rockn-roll”, pentru că eu am luat plasă. Chestia asta m-a determinat să amân vreo lună vizionarea, gândindu-mă că au făcut praf cartea, dar vă spun că e doar marketing „a la carte”. Dintre toate tentativele de până acum filmul „Harry Potter și Prințul Semipur” e cel mai fidel cărții. În rest, în loc să dai de un loc plin de „horny teenagers”, găsești doar două povestioare timide de dragoste, nițică acțiune și un Ron mai haios ca niciodată.