Cărticica asta, cunoscută și publicată în limba română la una dintre editurile noastre de prestigiu, poartă de fapt numele de „Uriașul cel Prietenos” – prescurtat UCP.
Povestea în care un Uriaș aparent „oribil” răpește o sărmană fetiță, întinzând mâna și culegând-o pur și simplu din camera orfelinatului în care aceasta trăia, pare o istorioară deopotrivă incitantă, dar și greu de dus la bun sfârșit.
Ei bine, maestrul Roald Dahl nu numai că o va încheia cu succes, dar cu umorul și lejeritatea condeiului care-l caracterizează, ne va încânta la fiecare pas. Cartea asta e o bijuterie, n-o ocoliți! Se citește ușor și poate fi, la o adică, un adevărat pansament pentru suflet.
Ca de de obicei, Dahl nu va sta prea mult pe gânduri și va pune pe tapet teme dure, greu de explicat chiar și copiilor mai mărișori. De exemplu, e greu să le spui prichindeilor cum mor colegii lor de generație, nu-i așa? Ori, mai bine zis, unde dispar cei mici și, mai cu seamă, ce „li se întâmplă acolo unde ajung”?
Iată că Roald Dahl le oferă totuși o „explicație”: copiii sunt răpiți și sunt duși pentru totdeauna în Țara Uriașilor! Țară în care dacă au norocul să dea peste UCP, va fi bine, fiindcă el nu mănâncă decât legume și nu bea decât „sifosuc”. Dar dacă vor avea neșansa să ajungă în ghearele necruțătoare ale altor Uriași – Înghite-Hălci, Sfarmă-Oase, Prinde-Oameni, Molfăie-Copii, Stoarce-Carne, Înfulecă-Potroace, Zdrobește-Fete, Strânge-Sânge ori Băiatul-Măcelar – va fi vai și amar de ei.
Bine, o să-mi spuneți acum, că nimic nu e nou sub soare și că J. M. Barrie a făcut același lucru cu „Peter Pan în Grădina Kensington”: poveste în care micul Peter pleacă să trăiască printre păsări, zâne și spiriduși și nu se mai întoarce niciodată lângă îndurerata lui mamă. Și ați avea cu siguranță dreptate!
Diferența e însă că Dahl merge nițeluș mai departe. Fetița lui nu petrece într-un decor feeric, printre zânișoare și spiriduși, ci se ascunde mereu în buzunarului noului ei prieten pentru a scăpa de confrații acestuia. Și vă spun sincer – dacă Dahl n-ar fi avut atât de mult umor, povestea lui ar fi fost mai mult decât greu digerabilă…
Noroc că UCP este un personaj comic prin excelență, ca mai toate personajele cărții (și ale autorului în general!), iar noi putem să le oferim prichindeilor noștri șansa să râdă, să se destindă și mai ales să se liniștească. Să vadă că problemele așa-zise grave, își pierd din greutate atunci când sunt tratate cu seninătate și detașare, dar mai ales atunci când sunt privite din alt punct de vedere.
Pentru că da, autorul nu se oprește aici cu „trimiterile poveștii sale”, ci îi îndemnă pe copii ca înainte de a judeca să se pună în pielea celui pe care vor să-l judece. Altfel spus, îi îndeamnă la toleranță, la compasiune, la umanitate. Uriașii par oribili, veți vedea dacă veți avea curiozitatea să citiți povestea,
dar cu siguranță nu sunt atât de oribili ca oamenii. De ce? Păi, simplu, nu se omoară între ei! A, bine, mănâncă oameni. Asta e o regulă bună pentru Uriași și rea pentru oameni. Dar oare oamenii nu mănâncă vaci și porci? „Cu siguranță asta e o regulă bună pentru oameni, dar proastă pentru vaci și porci”…
Pentru că nu mai pot continua, închei sfătuindu-vă să citiți această poveste copiilor voștri. De asemenea, nu uitați de site-ul autorului, o adevărată capodoperă flash. Îl găsiți aici .
