Sînziana Popescu | blog

Zapis de trecere către o altfel de copilărie

Două vorbe despre Martinel

de Sînziana Popescu

T T T

Credit foto: http://infois.ro/?p=26415

Copii lăsați singuri acasă

Mulți m-au întrebat ce mi-a venit să scriu ceva diferit de seria Andilandi, mai ales că nici pe aceasta n-am terminat-o încă? Sau de ce n-am continuat cu piesele de teatru pentru cei mici, cum îi obișnuisem până atunci, ori măcar cu poveștile pentru prichindei, cu multe ilustrații, care se pare că mai nou au lipici la public? Cum de mi-a venit ideea să scriu despre un pui de căpșunar într-o carte pentru copii?

De regulă, la astfel de întrebări răspund cu „ideea mi-a venit din țara ideilor”, pentru că, de fapt, habar n-am de unde-mi vin ideile. Deci vă rog mult să nu mă mai întrebați asta. 🙂 Chiar dacă aș afla, nu v-aș spune și nici n-aș da năvală într-acolo. Aș lăsa ideile în pace, să mă viziteze când au ele chef, în ritmul lor. Așa că tot ce vă pot spune, nu neapărat cu certitudine, dar măcar cu un dram de încredere, este că romanul „Experimentul Martinel” a apărut grație unui cumul de factori.

În primul rând, prin 2013, am vrut să văd dacă sunt în stare să scriu ceva pentru copii, pe limba lor, dar de actualitate, diferit de tot ceea ce scrisesem până atunci și, dacă se poate, să nu mă pierd pe drum. Altfel spus, mi-am propus să fac un mic experiment. Și întâmplarea a făcut să primesc tocmai atunci un fel de comandă din partea unei edituri. Bine, editorii mă rugaseră să termin un volum de povestiri, dar eu i-am informat că mi-a venit o idee mai bună, apoi le-am trimis manuscrisul… Privind în urmă, ca strategie, înțeleg că n-a fost tocmai înțelept ce am făcut eu atunci, mai ales că nu s-a legat nimic, dar asta n-ar fi fost nici prima, nici ultima oară când schimbam brusc macazul. În plus, deși romanul a fost refuzat de acea editură, trei dintre povestirile volumului nefinisat / netrimis / nepropus de atunci s-au transformat între timp în cărticele bogat ilustrate, apărute la alte trei edituri, iar acum, iată, răsare și „Martinel… cel mare” (încă oscilez între cele două titluri).

Alt motiv pentru care cred că am ajuns să scriu o astfel de carte ar fi că zona în care locuiesc eu, deși a crescut mult în ultimii ani, era destul de sărăcăcioasă atunci când ne-am mutat acolo și, forțând puțin nota, aș putea spune că am avut un astfel de „Martinel” în vecini. Ba chiar am scris și altceva despre el, într-o povestire publicată cu mult timp înainte la editura LiterNet („Răzvan, prieten de ocazie”). Apoi, cel din urmă „factor”, dar nu și cel mai puțin important, ar fi că am lucrat suficient de mult în presă pentru ca articole de acest gen să nu treacă pe lângă mine, ci prin mine. Și poate chiar să lase urme.

Desigur, eu v-am trimis aici către un reportaj călduț, în care copiii sunt totuși ajutați de comunitate, de biserică, de cineva, nicidecum spre povești cu copii abuzați, trăind prin canale sau înfundând pușcăriile atunci când mai cresc nițel, deși am citit destule astfel de istorii. Suficient de multe cât să întrevăd amploarea fenomenului și miza pe care o ridică. Dar fiți pe pace, romanul „Experimentul Martinel” nu e unul crâncen, dimpotrivă. E o poveste cu happy end, iar protagonistul e poate cel mai bine creionat personaj care m-a vizitat până acum și cu siguranță este tot ceea ce eu nu sunt (încă), dar m-aș bucura să ajung – o persoană solară, blândă, puternică. Pe scurt, ușor de îndrăgit. 😉 Încă mai probează hăinuțele de gală în culise, dar îl veți cunoaște în curând. Mi-am zis doar să arunc eu buzduganul în numele lui, dat fiind că acest băiețel nu va veni însoțit de vreun cal năzdrăvan ori de o pasăre măiastră.

Credit foto: http://infois.ro/?p=26415

Etichete: ,

Sînziana Popescu este creatoarea seriei Andilandi, despre aventurile în Celălalt Târâm ale unor copii "încercaţi" de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puţini dintre vizitatorii noştri o cunosc şi drept autoare de teatru pentru copii.

Alte pagini semnate de

Comentarii

Fii primul care comentează!

Lasă un răspuns

wpDiscuz