Zapis de trecere către o altfel de copilărie
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele, de când se băteau urșii în cozi și se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se, de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești, de când scria musca pe perete, mai mincinos cine nu crede.
Citește în continuare "Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte"
A fost odată ca niciodată un împărat mare și puternic, care îi bătuse pe toți vecinii lui, astfel că își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații învinși îi erau datori să-i dea câte un fiu ca să-i slujească timp de zece ani. La marginea împărăției lui mai trăia un alt împărat care, cât fusese tânăr, nu se lăsase doborât în luptă. Când cădea câte un pârjol asupra țării sale, el se făcea luntre și punte și-și scăpa țara…Citește în continuare „Ileana Sânziana”
S-a întâmplat odată ca un Negustor, odinioară foarte înstărit, irosindu-și averile, să fie nevoit să se mute într-o mică fermă de la țară, împreună cu cei trei fii și cele trei fiice ale sale. Fetele mai mari fură foarte nemulțumite de cele întâmplate, dar mezina, care se numea Frumoasa, încercă să-și mângâie tatăl și să transforme umila lor locuință într-o casă primitoare.
Citește în continuare "Frumoasa și Bestia"
Demult de tot, trăiau odată trei Prințese neasemuit de frumoase, care se numeau Roșcovana, Bruna și Bălăioara. Acestea se retrăseseră într-un conac de țară, împreună cu mama lor, o Prințesă ce își pierduse întreaga avere. Într-o bună zi, o bătrână sărmană veni în căsuța lor și le ceru ceva de pomană. Prințesa-Mamă, o bucătăreasă neîntrecută, o servi pe bătrână cu o mâncare gustoasă. După ce termină de mâncat, femeia, care era de fapt o Zână, îi spuse Prințesei-Mamă că bunătatea ei nu va rămâne nerăsplătită,…Citește în continuare „Prințesa Stea-Frumoasă”
Trăiau odată un Rege și o Regină care erau nespus de fericiți împreună. Singura lor mâhnire era că nu aveau încă un moștenitor. Dar într-o bună zi, pe când Regina stătea lângă o fântână, un crab mare răsări din apă, chiar lângă dânsa, și îi spuse:
– Mărită Regină, dorința îți va fi îndeplinită!
Apoi crabul se preschimbă într-o bătrână care ieși din fântână cu straiele uscate ca prin minune.
Citește în continuare "Căprioara Albă"
S-a întâmplat odată ca trei feciori de morar să primească moștenire după moartea tatălui lor o moară, un măgar și un motan. Moara i-a rămas celui mai vârstnic dintre feciori, măgarul mijlociului, iar motanul mezinului. „Ce folos de la un motan?” gândi, amărât, mezinul. Frații mei vor putea să-și câștige pâinea cu ușurință, dar eu voi muri de foame. „Nu fi trist, stăpâne!” îi zise într-o bună zi motanul, cu glas omenesc. „Fă-mi doar rost de o pereche de cizme, ca să pot umbla mai…Citește în continuare „Motanul încălțat”
Demult, tare demult, tocmai în îndepărtata Chină, trăia un împărat nespus de bogat. Palatul lui, construit în întregime numai din porțelanuri fine, era considerat cel mai frumos din lume. Palatul era împrejmuit de grădini întinse, pline de flori rare care îi sporeau frumusețea, iar de jur-împrejurul acestor grădini se întindea o pădure de pini ce adăpostea drumul până la mare. În acea frumoasă pădure de pini locuia o micuță privighetoare care cânta atât de frumos, încât, dacă ți se întâmpla s-o auzi, nu mai puteai să îi uiți vreodată cântul. Pescarii care își aruncau…Citește în continuare „Privighetoarea”
Într-o dimineață de vară, un croitoraș ședea plin de voioșie la masa lui de lucru de lângă fereastră. Cosea de zor, iar mâinile lui parcă alergau singure pe țesătură. Tocmai atunci se întâmplă să treacă pe stradă o țărancă, strigând cât o ținea gura:
– Magiun! Magiun bun de vânzare! Magiun! Hai la magiun!
Cuvintele femeii îi plăcură croitorașului și, scoțându-și căpățâna pe fereastră, îi zise:
– Ia vino sus la mine, mătușică dragă! Presimt c-o să-ți desfaci repede toată marfa…
Citește în continuare "Croitorașul cel viteaz"
A fost odată un om tare sărman, care avea un măgar ce de ani de zile îi tot căra la moară saci plini cu grăunțe. Dar, de la o vreme, bietului animal i se împuținaseră puterile și nu mai era bun de nicio ispravă. De aceea, stăpânul lui se hotărî să nu mai strice bunătate de nutreț pe dânsul…
Măgarul pricepu de îndată că nu îl așteaptă vremuri prea bune și, fără să mai stea mult pe gânduri, își luă copitele la spinare și plecă spre orașul Bremen. Nu știu ce îi venise lui în gând că acolo s-ar putea face muzicantul orașului. După ce merse el o bucată de vreme, iată că dădu peste un ogar care zăcea întins la marginea drumului, răsuflând din greu.
– Ce gâfâi așa? îl întrebă măgarul.
Citește în continuare "Muzicanții din Bremen"
O văz, ca prin vis. O văz limpede, așa cum era. Înaltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos. Cum deschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea:
– Ghici…
Citește în continuare "Bunica"