Săptămâna trecută am sărbătorit pe Facebook prima mea ieșire „la rampă” ori, mai bine zis, apariție „pe sticlă”. Și a ieșit așa de bine, încât am uitat să postez înregistrarea și pe site. Dar nu-i nimic, mai bine mai târziu decât niciodată. 😉
Lectura mea a făcut parte din proiectul inițiat de Editura Nemi, proiect în care scriitorii citesc de la distanță celor mici cât timp #stămacasă! 💛Sper să vă placă fragmentul în care Vlad Ionescu, eroul primului volum al seriei #Andilandi, își cunoaște Calul Năzdrăvan, cel care îi va fi tovarăș de nădejde pe tot parcursul peripețiilor sale în lumea personajelor mitologice românești.
Așadar, poftiți în poveste! 😉