Ați apucat să vedeți „Planet 51„? Dacă nu, dați o raită pe la cinematograf în weekend, că merită. Nu pentru vocile vedetelor, că nu prea au cu ce se făli la capitolul ăsta, ci pentru ideea filmului.
„Planet 51” e un fel de „Planeta maimuțelor” pentru copii. Nu apare nicio maimuță în film, fiți pe pace, și poate comparația e ușor forțată, dar nu mi-a venit alta în minte. Asta pentru că și în filmulețul de animație cu extratereștri, la fel ca în pelicula cu maimuțe, omul devine din vânător, vânat. Sau dacă vreți, din explorator, explorat, din experimentator, experiment. Rocadă care sunt absolut convinsă că va avea mare priză la copiii noștri și nu numai. Asta pentru că veți rămâne cu toții cu o pildă de neuitat. Și anume că omul, cel care s-a temut și a așteptat o viață întreagă extratereștrii (ba a mai făcut și o sumedenie de filme pe tema asta), s-a trezit dintr-odată că el, și nimeni altul, e extraterestrul. El e amenințarea! El e cel hulit și hăituit de o planetă întreagă!
Bineînțeles, în final nu moare nimeni. Astronautul Chuck Baker, dat în urmărie de către autoritățile planetei 51, cele care vor să pună antenuțele pe el și să efectueze experimente, știți voi de care :), va primi până la urmă sprijin din partea unui „localnic” care îl ajuta să își caute nava și să plece odată acasă. The end.
Pardon, poftiți și trailerul…
