Pinguinul călător

„Iată-l pe Apolodor, fost pe vremuri călător, să reținem cel puțin, faptul că e pinguin”… Nu știu ce ați reținut voi din cele două cărticele ce poartă semnătura regretatului Gellu Naum, dar sper că sunteți de acord cu mine când spun că odată citite, sunt foarte greu, aproape imposibil, de uitat.

Eu nu numai că am reușit să le țin minte, dar, citindu-le la nesfârșit, seară de seară, am reușit să le învăț pe dinafară. Mă puteți trezi oricând în toiul nopții și sunt în stare să vă spun că lângă micul pinguin „stă Amedeu, cel mai cumsecade leu, cântăreț la clarinet și din când în când poet” ori că „blondul din fotografie este cangurul Ilie”.

Desigur, pentru performanța cu care tocmai mă laud trebuie să-i mulțumesc în primul rând băiețelului meu, Matei, mare fan Apolodor. Și tot lui trebuie să-i fiu recunoscătoare că a remarcat lipsa marelui călător de pe „site-ul nostru”…

Cum de nu mi-a venit până acum ideea să vă recomand cărticele astea, Dumnezeu știe. Probabil pentru că noi ne-am obișnuit atât de mult cu ele încât poveștile lui Naum au devenit așa, un fel de rugăciuni de noapte bună.

Oricum, mai bine mai târziu decât niciodată! Dacă n-ați auzit încă de „Prima și A doua carte despre Apolodor” ori, mai rău, nu le-ați citit încă prichindelului vostru, e cazul să faceți cunoștință cu ele. E momentul să aflați că Apolodor „nu era nici scamator, nici acrobat, nici dansator, făcea și el ce-i mai ușor, cânta la cor”. Bag mâna-n foc că o să vă îndrăgostiți iremediabil de poveștile lui Naum.