Lupul și umbrela
A fost odată o poveste cu o bunică, o nepoată, un vânător și un lup. Povestea care urmează e altfel: cu o bunică, o nepoată, un vânător și un lup, dar… și cu o umbrelă. Iar umbrela e foarte importantă.
Într-o zi, îngrijorată că nu mai primise de o săptămână nicio veste de la bunica, Scufița Roșie a rugat-o pe mama să pregătească un coș cu bunătăți pentru bunicuța, ca a doua zi să i-l ducă și să afle ce s-a întâmplat.
Scufița Roșie s-a trezit dis-de-dimineață să se pregătească de plecare. Era o dimineață întunecată de toamnă, vântul fugărea pe cer nori cenușii și printre ei nu răzbătea nicio rază de soare.
– Cred că va ploua, zise mama cu teamă.
– Chiar dacă va ploua, eu tot mă duc, răspunse Scufița Roșie gata de plecare. ÎMI IAU UMBRELA!
– Dar știi, îi spuse mama, să nu…
-… să nu mă opresc prin pădure după zmeură ori flori că dau de lup, completă Scufița Roșie și o porni la drum.
Nori negri se îmbulzeau pe cer și ea mergea cât putea de repede. Nu se uita nici în stânga, nici în dreapta, de teamă să n-o apuce ploaia.
Când ajunse în locul unde drumul urca direct spre pădure și se putea zări pe coama dealului căsuța bunicii străjuită de cei trei stejari bătrâni, Scufița Roșie se opri câteva clipe să-și tragă răsuflarea. Se bucură că mai avea puțin de mers, dar când s-o pornească mai departe, apăru în calea ei o arătare ciudată și fioroasă. Se strecura alene dintr-un tufăriș, gâfâind din greu la fiecare mișcare. Își târa anevoie burta umflată, care atârna de atâta greutate, măturând țărâna cu ea. Se vedea că arătarea se îndopase prea mult, iar ce mâncase nu-i priise la burdihan. Dar se apropia încet-încet de Scufița Roșie, cu ochii sclipind de poftă.
Cerul se întunecase a ploaie de părea că se înserase în plină amiază și nu se putea vedea prea bine. „Ar putea fi lup”, își zise Scufița Roșie dându-se înapoi cu groază, gata s-o ia la fugă. Tremura de spaimă și din coșul care-i atârna la braț, câteva plăcinte săriră în iarbă.
– Miroși frumos, a ceva foarte delicios! spuse monstrul lingându-se pe bot cu poftă, iar gândurile i se citeau clar în ochii galbeni.
Scufița Roșie, speriată că monstrul o putea prinde dintr-un salt, se îndepărtă în grabă. Deși îi era teamă, nu-și pierdu totuși cumpătul și, ca să mai câștige timp, încercă să-l provoace la vorbă.
– Domnule, dacă nu vă supărați, sunteți un balaur sau o jivină ucigașă? întrebă ea politicos, îndreptând spre el umbrela ca pe un deget arătător.
La sfârșitul cărții apar și niște discuții aprinse pe tema întâmplării, pe care mi-am permis să le strecor și aici.
Degustarea de carte a zilei a fost „ANA ȘI LUPUL – Scufița Roșie pentru cititori profesioniști” de Francisca Stoenescu, cu ilustrațiile autoarei și design de Ana-Maria Marin. Mai multe detalii despre acestă carte găsiți pe site-ul editurii Paralela 45, precum și în librăriile Cărturești.
