La est de est

Dragă prietene,

Mie îmi place să plec de acasă, să văd locuri noi. Chiar și pe strada vecină apare mereu câte ceva, dar când pleci departe cu părinții e cel mai frumos.

E pentru prima dată când am fost foarte departe cu avionul. Am zburat până în Coreea de Sud. Atât de multe ore am zburat, încât părea că trăim în avion. Am mâncat, am dormit, am citit, m-am jucat și tot mai eram în zbor, deasupra norilor și printre stele.

Coreea e o țară foarte îndepărtată și împărțită în două. De aceea se vorbește despre Coreea de Sud și Coreea de Nord. Oamenii din sud și din nord sunt la fel și chiar vorbesc aceeași limbă. Sunt unele familii care sunt despărțite de graniță care nu se pot întâlni niciodată. E interzisă chiar și vizita. Se spune despre aceste țări că sunt foarte diferite, deși ele sunt gemene.

În sud, unde am fost eu, e foarte frumos. Am văzut lanurile de orez care au o culoare verde, imposibil de găsit la noi. Oricât am încercat acasă să amestec culorile, nu am reușit să fac exact verdele din Coreea.

Apoi mi-am făcut un prieten nou, o fetiță pe nume Min-Ge, cu care m-am jucat mult și de la care am învățat câteva cuvinte în coreeană. Ea mi-a spus că „namu” înseamnă copac în coreeană.

La ei sunt copaci bătrâni de peste 700 de ani, despre care se spune că sunt sacri. Când mergi să-i vezi poți să-ți pui dorințe, scrise pe hârtiuțe mici pe care apoi le legi de copac. Împreună cu Min-Ge ne-am pus o dorință și așteptăm să ni se îndeplinească. Vei afla ce dorință ne-am pus dacă ea devine reală.

Prima experiență ciudată în această țară de departe a fost mâncarea. Mereu și mereu orez. La orice masă se mănâncă orez. Chiar și prăjitura e tot cu orez. Și uneori și crema de fasole roșie! În schimb nu se mănâncă orez cu lapte. Chiar nu le place! Nu-i așa că e puțin ciudat? Mie îmi place la nebunie orezul cu lapte pe care mama mi-l face câteodată.

(…)

Scrierea lor, dragă prietene, arată foarte frumos, dar complicat. Arată ca niște desene abstracte compuse din linii și cerculețe. Am încercat să-mi scriu numele, Min-Ge mi-a arătat cum se poate scrie orice în coreeană, fiindcă poți nota orice sunet din lume.

Atunci i-am spus ce înseamnă numele ei pe românește, dar nu s-a mirat deloc. A zâmbit puțin și mi-a spus că numele meu Nikida înseamnă „asta e înălțimea ta” în coreeană. Ne-am amuzat jucându-ne cu numele noastre și uneori, în loc să ne scriem numele pe litere, făceam un desen, o minge sau o siluetă. De fapt scrisul și desenul sunt același lucru. Noi ne înțelegem prin desen mai ușor decât prin scris.

(…)

Și am mai adus o piatră. De fiecare dată când plec undeva, aduc o piatră cu mine. Aceasta e unică, arată ca o inimă. E din mare, de lângă mormântul unui rege coreean.

Acel rege a vrut să fie pus în mare după moarte și pe locul acela sunt stânci și pietre. În felul ăsta, chiar și după moarte el apără și veghează țara. Pietricica mea ca o inimă am găsit-o pe țărm, când mă plimbam pe-acolo.

---

Degustarea de carte a zilei a fost „La est de est”, o poveste scrisă și ilustrată de Anuța Vârsta. Mai multe detalii despre această carte bilingvă, tradusă în coreeană de Sung Jae Revo Kim, găsiți pe pagina editurii.