Teoretic (și practic), acest website ar trebui să prezinte și idei despre lucruri interesante de făcut în timpul liber, în familie. Uneori apucăm să facem poze și să le postăm aici. Alteori doar ne simțim bine și vă povestim cum a fost și ce-am făcut. Adesea însă găsim asemenea filmulețe minunate și ne grăbim să le popularizăm… De această dată ne-a atras atenția experimentul unui băiețel și al ingeniosului său tătic, care au trimis în spațiul cosmic un balon meteorologic dotat cu o cameră video și au filmat atât ascensiunea, cât și o bună parte din coborâre.
Trăznaia lor s-a cocoțat dincolo de nori până la o altitudine de 19 mile (peste 30 km) și a venit înapoi pe Pământ unde a fost recuperată cu ajutorul unui telefon dotat cu GPS, aflat în același „montaj experimental”. O chestie dătătoare de idei, nu-i așa?