Tărâmul lui Andilandi

Zapis de trecere către o altfel de copilărie

Real Learning, Real Fun!

Mărturisesc că am primit încă de luna trecută un cd cu programul FasTracKids, de la directoarea grădiniţei lui Matei, doamna Cristiana Boca, dar, spre ruşinea mea, l-am rătăcit. Apoi am plecat cu mic, cu mare într-o binemeritată vacanţă şi am rătăcit până şi amintirea programului cu pricina.

De vreo câteva zile însă, întorşi cu forţe proaspete din concediu, ne-am propus să studiem problema – Matei şi cu mine. Să vedem dacă merită să-l înscriem de la toamnă sau nu. Totul suna promiţător…

Imagine din timpul unui "curs"Conceput în Statele Unite ale Americii de psihologi şi educatori de talie mondială, programul FasTracKids îşi propune un obiectiv ambiţios: să fructifice la maximum oportunităţile de cunoaştere deschise copiilor în perioada cuprinsă între 3 şi 8 ani. Perioadă în care se formează 80% din conexiunile interneuronale ale creierului uman.

Programul abordează douăsprezece teme de studiu: comunicare, tehnologie, creativitate, scopuri şi obiective în viaţă, literatură, artă şi teatru, biologie, matematică, ştiinţele naturii, astronomie, ştiinţele pământului şi economie. Şi nu oricum, ci asezonate cu distracţie la maximum, aşa după cum anunţă şi sloganul lor: „Real Learning, Real Fun!”.

Vi se pare prea stufos? Nicio grijă, copiii nu vor fi suprasolicitaţi – programul e structurat în sesiuni de câte 2 ore, 1 dată pe săptămână, timp de 2 ani. Fiecărei teme îi sunt alocate opt lecţii. Numărul maxim de copii într-o grupă este de 16, astfel încât un profesor să nu aibă în grijă mai mult de opt copii. Deci se păstrează o măsură-n toate.

În lectiile FasTracKids, copiii îşi vor îmbogăţi cunoştinţele prin experimente, prezentări filmate la fiecare sesiune de curs, discuţii, jocuri de rol, activităţi practice şi jocuri atractive. Sălile de curs sunt dotate cu Fastrackids Learning Station® – un sistem inovativ format din ecran interactiv (touch screen), videoproiector, computer şi camere de filmat, similar cu cel folosit în prestigioasele universităţi Harvard, Oxford sau MIT.

Ce să vă spun? Pe noi ne-au convins. Din cauza programului FasTracKids, Matei mă întreabă deja când începe grădiniţa. Ceea ce, pentru un omuleţ care-şi doreşte „o vacanţă fără sfârşit”, nu e puţin lucru.

Programul FasTracKids debutează la 3 septembrie 2007, iar înscrierile se pot face deja la sediul Centrului Step by Step din strada Ghe. Dem Teodorescu 16 Bis.

Etichete:

Sînziana Popescu este creatoarea seriei Andilandi, despre aventurile în Celălalt Târâm ale unor copii "încercaţi" de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puţini dintre vizitatorii noştri o cunosc şi drept autoare de teatru pentru copii.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu

Lăsaţi un răspuns




Puteți folosi următoarele tag-uri XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Utilizatori de Twitter
Vă puteţi introduce datele personale în forma de mai sus sau vă puteţi autentifica cu contul de Twitter apăsând pe butonul de mai jos.