Întrucât vremea… și vremurile ne-au fost potrivnice, ne-am decis „să plecăm” în vacanță în București și prin împrejurimi.
Știu că sună ciudat, poate chiar dezamăgitor, dacă nu trist de-a dreptul, dar după ce veți vedea pozele pe care le-am făcut, sigur vă veți schimba părerea. Culmea e că încă mai avem un oraș superb, cu monumente inedite, cu multe muzee, cu parcuri grozave și locuri de relaxare demne de vizitat nu numai de către turiști, ci și de noi, rezidenții, cei care nu prea avem timp să le bântuim în timpul anului.
Când ne-am decis să ne vizităm orașul și zonele interesante din împrejurimi n-am luat-o organizat. Singura chestie pe care ne-am propus-o a fost să fim în contratimp cu… turma. Mai precis, să luăm Bucureștiul la pas în weekend, când nu e mai-nimeni pe aici, și să-i colindăm împrejurimile când toți sunt cu treburi, pe acasă.
N-am prea reușit, dar noi ne-am propus. 🙂
Ziua 1 – Joi
De-abia ne dezmeticiserăm după eliberarea de la „galere”, deci am luat-o ușurel, spre parcurile pe care nu le mai văzusem de multișor. Așa am aflat că în Herăstrău s-a amenajat un loc haios pentru fitness, că au pus multe bănci frumoase (le-or fi adus de multișor, dar noi de-abia acum am aflat), că se închiriază biciclete (doar pentru adulți) și că parcul e dotat mai nou cu câteva cuști în care poți vedea păuni, iar lacul are acum lebede albe și negre care încă n-au ajuns în farfuriile nimănui. E tare frumos! Noi ne-am dat cu rolele, am băut sucuri naturale de la chioșcurile cu asemenea licori magice care par să fi împânzit parcul și ne-am bucurat de o zi liberă, așa cum demult n-am mai avut.
Ziua 2 – Vineri sau…
…”ziua Comana”. Asta ar fi din ciclul să nu vă aventurați pe acolo dacă nu v-ați dat cu Autan din creștet până-n tălpi. Recunosc, a fost ideea mea să vizităm Rezervația Naturală Comana, aflată la numai 35 de km de urbe. Și culmea e că acum, după ce am scăpat neperforați de țânțarii uriași ai bălții, mă aventurez chiar să vă recomand locul.
Zona este de o frumusețe tulburătoare. Mănăstirea Comana este, după cum zicea un scriitor tare drag mie – „un loc plăcut și numai al lor”, dar în care poți păși și tu liniștit, fără taxă și fără întrebări supărătoare. De balta Neajlovului n-am îndrăznit să ne apropiem prea tare, dar am înțeles repede de ce li s-a înfundat turcilor acolo. Nu numai din cauza românașilor noștri viteji, dar puțini la număr, ci și din pricina țânțarilor, care ar face cinste oricărui film cu vampiri în vogă. Iar pădurea Comana e de vis sau de coșmar, depinde din ce unghi privești lucrurile…
Mie mi-a plăcut, m-am simțit ca în Avatar live, dar Matei n-a îndrăznit să se dea jos din mașină de teama gâzelor cât casa, care se îndrăgostiseră parcă de broscuța noastră roșie ca o floare de mac. În plus, cosașii făceau un zgomot de nedescris, chiar înfricoșător după o vreme. Era ca și cum viața s-ar fi intensificat în pădurea asta de zece ori sau, dacă vreți, de parcă întreaga viața s-ar fi scurs dinspre marile orașe taman aici, în sălbăticie.
După ce am scăpat din pădure nedevorați și am compătimit un nene pe bicicletă, care se îndrepta golaș și voios spre lizieră, am descins în satul Comana să-l căutăm, știți voi, pe tatăl lui Apolodor. Din păcate el nu mai era acasă, plecase probabil spre Labrador, iar iedera înghițise și gardul, și placa memorială postată timid pe undeva prin zonă. N-am vizitat casa lui Gellu Naum pentru că noi suntem mai sfioși din fire, iar căsuța nu este încă una memorială în adevăratul sens al cuvântului. Dar, dacă vreți, voi o puteți face. În sat am cunoscut-o pe nepoțica lui, o prichinduță de vreo zece anișori care „se ocupă” de căsuță și care vă poate deschide poarta cu mare drag, oricând doriți.
Tot vineri am fost și în parcul Tineretului, partea nouă, cea cu locurile de fitness. A fost haios, dar prea cald. Dacă vă aventurați prin zonă într-o zi însorită, sfatul meu este să stați la umbră, în partea bătrână a parcului. E mai plăcut și mult mai sigur pentru pielea voastră. Și aici se închiriază biciclete, iar asfaltul pare ideal pentru role. Presimt că ne vom mai întoarce…
