Toata copilăria mea am urât peştele. Mai ales crapul. Mi se părea că avea mult prea multe oase. Până reuşeam să-l curăţ îmi pierea pofta de mâncare. Şi ca şi cum astea n-ar fi fost suficiente, pe atunci nu mâncam decât peşte! Ăsta era remediul pe care-l dibuiseră ai mei împotriva foametei de tristă amintire: tata pescuia, noi mâncam. Peştele era (şi este!) sănătos, nimic de zis: e un adevărat zăcământ de fosfor, noi eram toţi slabi fără să fim subnutriţi, dar faptul că eram nevoiţi să-l mâncăm aproape zilnic, gătit în zeci de feluri, parcă era prea mult… Aşa că, mărturisesc, atunci când am avut de ales, l-am ocolit vreo 10-15 ani sau cam aşa. De curând însă i-am redescoperit virtuţile şi am dat şi de o reţetă ieftină, delicioasă şi uşor de preparat. Dacă ţineţi post, o puteţi proba de Bunavestire, adică în 25 martie.

Citește în continuare "Dezlegarea la peşte: Plachia de crap"

Nevoia de dulce pe timpul postului creşte. E un lucru verificat şi unanim acceptat. Aşa că bucuraţi-vă de dulce măcar acum! Nu ezitaţi să vă îndulciţi fiecare zi măcar în această perioadă în care organismul vostru e şi aşa spoliat de multe dintre cele necesare. Celor care-şi fac griji pentru caloriile în plus, le-am pregătit un dulce de post, nu foarte… dulce: mere coapte, cu zahăr şi scorţişoară.

Citește în continuare "Mere coapte"

Sărbătoarea creştină a celor 40 de Sfinţi Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradiţional şi a generat sărbătoarea tradiţională românească „Mucenicii” sau „Măcinicii”.

Povestea – Ziua de 9 martie este ziua în care Biserica Ortodoxa îi sărbătorește pe cei 40 de Mucenici, adică pe cei 40 de martiri creștini uciși în cetatea Sevastiei la începutul creștinismului. Aceștia erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman Licinius. Aflând despre credința lor, guvernatorul Armeniei, pe numele său Agricolae, i-a obligat să se închine idolilor. Ei au refuzat, așa că au fost aruncați în închisoare, unde au fost bătuți și schingiuiți timp de opt zile. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. În aceea noapte, se povestește că s-au petrecut mari minuni, apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și patruzeci de cununi strălucitoare s-au coborât deasupra capetelor mucenicilor. Văzând aceasta, guvernatorul a poruncit ca ei să fie scoși din lac și lăsați să moară pe câmp, după ce le-a zdrobit fluierele picioarelor, pentru ca să nu poată fugi.

Datini agricole străvechi

În această zi, în vremuri vechi, în toate comunitățile rurale exista obiceiul de a se scoate plugul la arat. Toate plugurile din sat se aliniau pe islaz, unde, în fața mulțimii adunate acolo, era chemat preotul care făcea o slujbă de sfințire a apei și de stropire a fiecărui plug în parte. După împlinirea acestui ritual, plugarii mergeau pe câmpul ce trebuia arat și trăgeau doar o brazdă simbolică, după care se ospătau pe brazdă și eliberau și hrăneau și animalele de la car. Din păcate acest „obicei al plugului” a dispărut azi, pentru că tractorul a luat locul carelor cu boi sau cai.

În această zi, se curăță gospodăria, dându-se foc gunoaielor strânse numai cu foc adus din casă, „pentru a aduce căldura din casă şi afară”. În credinţa populară, în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor moşilor, zile calde. De aceea, în această zi se respectă numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: se lovește pământul cu bâte sau maiuri, se rostesc descântece, „pentru ca să iasă căldura şi să intre gerul”, iar copiii sar peste foc.

Citește în continuare "9 martie: Mucenicii"

1 martie: Mărţişorul

Sărbătoare tradiţională românească a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei, a victoriei binelui împotriva răului. Cu această ocazie femeile primesc mici cadouri, obiecte decorative (mărţişoare), legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de noroc şi bunăstare. Roşul este considerat culoarea primăverii, iar albul culoarea iernii. Se asociază de obicei florilor timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.   


Nu ştiu ce amintiri vă trezesc vouă „Mucenicii”, dar mie îmi lasă gura apă chiar şi acum, că m-am apucat doar să scriu despre ei… Dacă aveţi chef de dulce la sfârşitul primei săptămâni de post, faceţi o încercare cu prăjiturelele astea. N-o să vă ia mult să le preparaţi, şi cu siguranţă n-o să vă pară rău.

Citește în continuare "Reţete de post: Mucenici"

De luni începe Postul Paştelui, cel mai important si, după umila mea părere, cel mai greu de ţinut din an. Mai ales atunci când Paştele pică mult prea devreme, cum se întâmplă în anul acesta. Nu de alta, dar e foarte greu să nu mănânci „de dulce” când nu se găsesc de niciunele… Dacă te gândeşti bine, acum nu vezi pe la tarabe nici fructe, doar trufandale turceşti ori greceşti, îndopate cu E-uri, nici legume proaspete, doar cele de seră.

Oricum dacă sunteţi porniţi să mâncaţi doar ciuperci şi soia, cinste vouă! Iată şi câteva dulciuri de post, care cred că vă vor prinde bine. Am să încerc să postez în fiecare zi câte o reţetă nouă, dar nu promit nimic solemn… (Singurul lucru pentru care pot băga mâna-n foc este că vor fi apreciate şi de omuleţii care vă mişună prin ogradă, cerând non-stop dulciuri de supermarket.)

Citește în continuare "Dulce de post"

Simbolul Dragobetelui, așa cum a fost votat de public
Simbolul Dragobetelui, așa cum a fost votat de public

Sărbătoarea de Dragobete (24 februarie) este echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day (14 februarie), mai cunoscută sub numele de Ziua îndrăgostiţilor. Personaj mitologic original, Dragobetele, se diferenţiază fundamental de blajinul Sfânt Valentin din tradiţia catolică. Dragobetele nostru e un bărbat tânăr şi frumos, un neastâmpărat, mereu pus pe şotii.

Citește în continuare "Sfântul Valentin vs Dragobete"

Tot ce-mi amintesc legat de prăjitura asta, în afara faptului că avea un gust extraordinar, e că bunica îmi cerea mereu s-o ajut. Mă ruga să sparg nucile şi să separ miezul, să scot sâmburii vişinelor ori să toc zahărul până se făcea pudră. Din ce cauză o făcea însă, n-am priceput niciodată foarte bine…

Singurele lucruri cu care mă învredniceam erau să-i consum cu neruşinare ingredientele şi să vorbesc întruna. Să-i spun de care dintre bunele mele prietene mă mai „despărţisem”, fiindcă-mi nesocotise ideile năstruşnice, ce note mai căpătasem la şcoală şi nu-i spusesem mamei, ce boroboaţe mai făcuse Cora, căţeluşa mea Tekel, şi câte şi mai câte asemenea. Desigur, toate le spuneam cu gura plină! Astfel că prăjitura bunicii era nespus de greu de terminat….

Citește în continuare "Dulce de vis, reţeta lunii februarie: Prăjitura „Zi şi noapte”"

În câteva sate din judeţele Ialomiţa şi Teleorman se mai practică şi astăzi un ceremonial dedicat cinstirii viţei de vie. La 1-2 februarie are loc „Arezanul” sau „Gurbanul viilor”. În dimineaţa acestei zile bărbaţii satului, însoţiţi de preot, pornesc în sănii trase de cai, spre podgorii, strigând: „Hai să mergem la Gurbanu!” Ajunşi la vii, proprietarii asistă la slujba religinoasă de sfinţire a plantaţiilor.

Apoi, fiecare dezgroapă sticlele cu vin îngropate la butucul unei viţe de vie, le destupă, stropesc via, şi taie câteva corzi pe care le vor răsuci în jurul căciulilor şi taliei.

Citește în continuare "2 februarie: Arezanul"