Toata copilăria mea am urât peștele. Mai ales crapul. Mi se părea că avea mult prea multe oase. Până reușeam să-l curăț îmi pierea pofta de mâncare. Și ca și cum astea n-ar fi fost suficiente, pe atunci nu mâncam decât pește! Ä‚sta era remediul pe care-l dibuiseră ai mei împotriva foametei de tristă amintire: tata pescuia, noi mâncam. Peștele era (și este!) sănătos, nimic de zis: e un adevărat zăcământ de fosfor, noi eram toți slabi fără să fim subnutriți, dar faptul că eram nevoiți să-l mâncăm aproape zilnic, gătit în zeci de feluri, parcă era prea mult… Așa că, mărturisesc, atunci când am avut de ales, l-am ocolit vreo 10-15 ani sau cam așa. De curând însă i-am redescoperit virtuțile și am dat și de o rețetă ieftină, delicioasă și ușor de preparat. Dacă țineți post, o puteți proba de Bunavestire, adică în 25 martie.
Citește în continuare "Dezlegarea la pește: Plachia de crap"Nevoia de dulce pe timpul postului crește. E un lucru verificat și unanim acceptat. Așa că bucurați-vă de dulce măcar acum! Nu ezitați să vă îndulciți fiecare zi măcar în această perioadă în care organismul vostru e și așa spoliat de multe dintre cele necesare. Celor care-și fac griji pentru caloriile în plus, le-am pregătit un dulce de post, nu foarte… dulce: mere coapte, cu zahăr și scorțișoară.
Citește în continuare "Mere coapte"
Sărbătoarea creștină a celor 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradițional și a generat sărbătoarea tradițională românească „Mucenicii” sau „Măcinicii”.
Povestea – Ziua de 9 martie este ziua în care Biserica Ortodoxa îi sărbătorește pe cei 40 de Mucenici, adică pe cei 40 de martiri creștini uciși în cetatea Sevastiei la începutul creștinismului. Aceștia erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman Licinius. Aflând despre credința lor, guvernatorul Armeniei, pe numele său Agricolae, i-a obligat să se închine idolilor. Ei au refuzat, așa că au fost aruncați în închisoare, unde au fost bătuți și schingiuiți timp de opt zile. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. În aceea noapte, se povestește că s-au petrecut mari minuni, apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și patruzeci de cununi strălucitoare s-au coborât deasupra capetelor mucenicilor. Văzând aceasta, guvernatorul a poruncit ca ei să fie scoși din lac și lăsați să moară pe câmp, după ce le-a zdrobit fluierele picioarelor, pentru ca să nu poată fugi.
Datini agricole străvechi
În această zi, în vremuri vechi, în toate comunitățile rurale exista obiceiul de a se scoate plugul la arat. Toate plugurile din sat se aliniau pe islaz, unde, în fața mulțimii adunate acolo, era chemat preotul care făcea o slujbă de sfințire a apei și de stropire a fiecărui plug în parte. După împlinirea acestui ritual, plugarii mergeau pe câmpul ce trebuia arat și trăgeau doar o brazdă simbolică, după care se ospătau pe brazdă și eliberau și hrăneau și animalele de la car. Din păcate acest „obicei al plugului” a dispărut azi, pentru că tractorul a luat locul carelor cu boi sau cai.
În această zi, se curăță gospodăria, dându-se foc gunoaielor strânse numai cu foc adus din casă, „pentru a aduce căldura din casă și afară”. În credința populară, în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor moșilor, zile calde. De aceea, în această zi se respectă numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: se lovește pământul cu bâte sau maiuri, se rostesc descântece, „pentru ca să iasă căldura și să intre gerul”, iar copiii sar peste foc.
Citește în continuare "9 martie: Mucenicii"
Sărbătoare tradițională românească a primăverii, a prospețimii, a bucuriei, a victoriei binelui împotriva răului. Cu această ocazie femeile primesc mici cadouri, obiecte decorative (mărțișoare), legate cu un șnur alb-roșu, ca simboluri aducătoare de noroc și bunăstare. Roșul este considerat culoarea primăverii, iar albul culoarea iernii. Se asociază de obicei florilor timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.
Indiferent dacă sunt umplute cu gem de afine, de cireșe amare sau cu miere și nucă măcinată, clătitele de post nu sunt cu nimic mai prejos decât suratele lor de dulce. Dacă mai aveți îndoieli – voi ori micuți voștri „devoratori de dulciuri” – puteți să vă convingeți și singuri că am dreptate preparându-le.
Citește în continuare "Clătite de post"Nu știu ce amintiri vă trezesc vouă „Mucenicii”, dar mie îmi lasă gura apă chiar și acum, că m-am apucat doar să scriu despre ei… Dacă aveți chef de dulce la sfârșitul primei săptămâni de post, faceți o încercare cu prăjiturelele astea. N-o să vă ia mult să le preparați, și cu siguranță n-o să vă pară rău.
Citește în continuare "Rețete de post: Mucenici"De luni începe Postul Paștelui, cel mai important si, după umila mea părere, cel mai greu de ținut din an. Mai ales atunci când Paștele pică mult prea devreme, cum se întâmplă în anul acesta. Nu de alta, dar e foarte greu să nu mănânci „de dulce” când nu se găsesc de niciunele… Dacă te gândești bine, acum nu vezi pe la tarabe nici fructe, doar trufandale turcești ori grecești, îndopate cu E-uri, nici legume proaspete, doar cele de seră.
Oricum dacă sunteți porniți să mâncați doar ciuperci și soia, cinste vouă! Iată și câteva dulciuri de post, care cred că vă vor prinde bine. Am să încerc să postez în fiecare zi câte o rețetă nouă, dar nu promit nimic solemn… (Singurul lucru pentru care pot băga mâna-n foc este că vor fi apreciate și de omuleții care vă mișună prin ogradă, cerând non-stop dulciuri de supermarket.)
Citește în continuare "Dulce de post"
Sărbătoarea de Dragobete (24 februarie) este echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day (14 februarie), mai cunoscută sub numele de Ziua îndrăgostiților. Personaj mitologic original, Dragobetele, se diferențiază fundamental de blajinul Sfânt Valentin din tradiția catolică. Dragobetele nostru e un bărbat tânăr și frumos, un neastâmpărat, mereu pus pe șotii.
Citește în continuare "Sfântul Valentin vs Dragobete"Tot ce-mi amintesc legat de prăjitura asta, în afara faptului că avea un gust extraordinar, e că bunica îmi cerea mereu s-o ajut. Mă ruga să sparg nucile și să separ miezul, să scot sâmburii vișinelor ori să toc zahărul până se făcea pudră. Din ce cauză o făcea însă, n-am priceput niciodată foarte bine…
Singurele lucruri cu care mă învredniceam erau să-i consum cu nerușinare ingredientele și să vorbesc întruna. Să-i spun de care dintre bunele mele prietene mă mai „despărțisem”, fiindcă-mi nesocotise ideile năstrușnice, ce note mai căpătasem la școală și nu-i spusesem mamei, ce boroboațe mai făcuse Cora, cățelușa mea Tekel, și câte și mai câte asemenea. Desigur, toate le spuneam cu gura plină! Astfel că prăjitura bunicii era nespus de greu de terminat….
Citește în continuare "Dulce de vis, rețeta lunii februarie: Prăjitura „Zi și noapte”"În câteva sate din județele Ialomița și Teleorman se mai practică și astăzi un ceremonial dedicat cinstirii viței de vie. La 1-2 februarie are loc „Arezanul” sau „Gurbanul viilor”. În dimineața acestei zile bărbații satului, însoțiți de preot, pornesc în sănii trase de cai, spre podgorii, strigând: „Hai să mergem la Gurbanu!” Ajunși la vii, proprietarii asistă la slujba religinoasă de sfințire a plantațiilor.
Apoi, fiecare dezgroapă sticlele cu vin îngropate la butucul unei vițe de vie, le destupă, stropesc via, și taie câteva corzi pe care le vor răsuci în jurul căciulilor și taliei.
Citește în continuare "2 februarie: Arezanul"