Categorii Însemnări

Viața ca o poveste, piesă radiofonică pentru copii

de Sînziana Popescu
Aici am debutat pe "scândură"...

Promisesem deunăzi să caut toate piesele mele pentru copii disponibile online și să le afișez pe www.andilandi.ro. Și iată că am mai descoperit una, prima mea piesă „serioasă” – Viața ca o poveste. Cu textul ăsta e poveste lungă, așa că vă fac un rezumat.

După ce în 1996 a obținut pedigree-ul de rigoare (adică premiul secțiunii de dramaturgie pentru copii și adolescenți a Concursului „Camil Petrescu”), textul a fost montat, într-o primă formă, în 1997, la Teatrul Național din Târgu-Mureș. Teatru în care ai mei „funcționau” pe atunci ca actori și în care îi știam, desigur, pe toți actorii și pe toți regizorii încă de la „grădi”. Motiv pentru care piesa a și ajuns pe scenă, normal.

Vă spun însă sincer acest lucru tocmai pentru a nu vă închipui cumva că Ministerul Culturii, care mă premiase și pe mine, s-ar fi îngrijit vreodată să „mărite” textele selectate. Să le înlesnească drumul spre scenă sau măcar să le recomande unor teatre pentru a fi introduse în repertoriu. Nici gând! La Concursul „Camil Petrescu”, organizat de minister an de an, piesele doar se premiază, eventual se și publică într-o antologie. Și cu asta… basta! Mai departe, e musai ca dramaturgul să se „descurce”, tovarăși. Iar eu, rușine să-mi fie, m-am descurcat. Mea culpa!

Culmea este însă că în ciuda unor aparente avantaje, spectacolul a fost destul de departe de ceea ce mi-am dorit. A avut succes, s-a jucat vreo două stagiuni cu casa închisă, nimic de zis, dar spectacolul radiofonic, realizat de Radio România Cultural trei ani mai târziu, va rămâne mereu spectacolul meu de suflet cu acest text.

Regia este semnată de domnul Mihai Lungeanu – care asistase la premiera de la Mureș și îmi ceruse textul după spectacol, iar coloana sonoră originală este compusă de George Marcu. Din distribuție fac parte: Dorina Lazăr, Adriana Trandafir, Dorina Chiriac, Petrică Lupu și mulți alții. Audiție plăcută tuturor!

Oare mai trebuie să spun că și această piesă se găsește în volumul Teatru pentru prichindei, mari, mici și mititei (Mediamorphosis, 2008)? Probabil că nu. Dar, dacă ați avut răbdare să citiți mica istorie a montării acestei piese, sper că n-o să vă deranjeze această mică publicitate mai mult sau mai puțin mascată.

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *