Tărâmul lui Andilandi

O escaladă dureroasă

Da, Disney se pregăteşte să dea gata şi povestea asta la anul. Filmuleţul de mai jos nu e trailer-ul, din păcate, ci doar un film făcut despre cât de departe au ajuns până acum cu desenatul. Pentru că desenează cu mânuţele, nu din taste şi butoane, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Cred că măcar poveştile clasice merită asta, chiar dacă aşteptarea noastră va fi mai lungă.

Locul unde s-au ascuns bestiile…

Cautând filme pentru copii (unde altundeva decât pe YouTube?), am dat peste un trailer incitant şi deja am început să scotocesc cum pot face rost şi de cartea după care s-a făcut filmul.

Referinţe despre roman am găsit, evident, pe Wikipedia şi cred că voi găsi şi cartea de vânzare pe Amazon. N-am prins decât ideea ei şi deja a început să mă roadă curiozitatea. Sună promiţător, nu-i aşa?

No toy gets left behind! Vă sună cunoscut?

…sau altfel spus, “Când jucăriile spun pa!” varianta Disney. Nu, n-am scris eu scenariul, deşi tare mi-ar fi plăcut să scriu ceva, orice, pentru compania cu pricina, dar ideea filmuleţului e cam aceeaşi cu cea a piesei mele de teatru: copilul (Andy) creşte şi îşi donează vechile jucării unei grădiniţe, unde jucăriile lui vor fi dezmembrate, stricate de nişte copii peste măsură de “agitaţi”. Protagoniştii îşi vor lua lumea în cap, aşa cum era şi firesc de altfel, părăsind terenul dezastrului.

Johnny Depp în rolul Pălărierului Nebun

Cea de-a doua producţie Disney care va ajunge la noi în luna martie e noua variantă la “Alice in Wonderland”. Cum filmul e marca Tim Burton, nu vă spun prea multe despre el. Doar ştim cu toţii ce-i poate pielea! Pelicula se anunţă în acelaşi stil gotic, pictural, sumbru şi cu acelaşi duo (Depp – Bonham Carter), duo de care poate unii s-au plictisit deja.

Nu ştiu dacă aţi aflat, dar umblă vorba prin târg că Disneyienii au în pregătire trei filmuleţe haioase pentru prichindei. O voi lua cronologic, în ordinea în care vor apărea pe ecranele noastre. Prima producţie Disney, mult-aşteptată şi mult-comentată e “The Princess and the Frog”, o ecranizare şui a clasicei “The Frog Prince”. De ce e comentat filmul asta?

În ultimele zile, am tot căutat să vă recomand „ceva” care să ne amintească tuturor de parfumul de neuitat al Sărbătorilor copilăriei. Cum n-am găsit nimic îndeajuns de bine făcut ca să mă mulțumească, am să-mi încerc norocul cu „Imperiul magic al domnului Magorium”. N-am văzut încă filmul, aşa că nu vă pot garanta o vizionare de calitate. Dar cred că promite.

V-am vorbit atât de mult de filmul ăsta că până la urmă am uitat să şi scriu câteva rânduri despre el… N-am povestit despre el la momentul oportun, imediat după premieră adică, pentru că nu mi s-a părut demn de reclama ce i s-a făcut… Sincer, mi s-a părut uşor dezechilibrat, centrat pe un personaj foarte bine realizat, Dolores Umbridge, dar atât. Personajele pe care le-am îndrăgit – şi de care ne-am ataşat în timp – ori au crescut (mă gândesc la copii), ori s-au pierdut pe drum.

Când am văzut afişul filmului, aş fi fost în stare să bag mâna-n foc că voi ateriza la un fantasy „a la carte”. Un film făcut după reţeta, arhicunoscută deja, a unui asemenea lung-metraj de succes: unul, doi sau trei puşti ajung într-o lume stranie, ameninţată de forţele răului, pe care o vor salva în final. (Mă simt de parcă aş scrie o carte de bucate!)

De data asta însă, surpriza a fost totală. Nu numai că n-am văzut un fantasy „tip”, dar n-am ajuns nici măcar la o comedie pentru publicul tânăr. „Podul din Terabithia” e o dramă în toată regula, o poveste amăruie, plină de învăţăminte despre relaţiile dintre părinţi şi copii şi, mai ales, despre felul în care pot fi crescuţi frumos cei mici, chiar şi [...]

Prin primăvară vă recomandam filmuleţul acesta, sfătuindu-vă să mai aveţi puţintică răbdare până-n iunie, când urma să apară şi pe ecranele noastre.
Şi se pare că n-am greşit foarte tare cu previziunile…

Povestea e într-adevăr una neaşteptată, moralizatoare (dar în porţii mici şi eficiente) şi, nu în ultimul rând, optimistă, senină. Eu zic că o să vă placă şi vouă, şi micuţului vostru.

Istorioara micului orfan Lewis care îşi găseşte o familie adoptivă, dar nu în prezent, ci într-un viitor îndepărtat, în anul 2037, e una care merită oareşce atenţie.

Deja am văzut filmul, aşa că vă pot spune că… trailerul e foarte bine făcut. Dacă ar fi să ne luăm după el, am putea crede că la cinematograf ne aşteaptă o aventură de zile mari, cu replici picante şi personaje atent creionate. Din păcate însă, ceea ce găsiţi în trailer e cam tot ce are pelicula în dotare.

Bine, dacă mai pui la socoteală şi vreo douăzeci de monştrii, nu e tot. Dar nu ştiu cine s-ar duce la cinema numai ca să vadă o sumedenie de dihănii hidoase, desprinse parcă din viziunile unei persoane cu grave tulburări de personalitate.

În rest, vă spun sincer, nu recomand acest filmul. Nici copiilor voştri – s-ar putea să aibă coşmaruri, nici nostalgicilor – desenul asta nu are nicio legătură cu [...]