
De curând, Spiridușii Moșului (infiltrați la Editura Mediamorphosis) s-au grăbit să-mi facă o mare bucurie. Spun că s-au grăbit, pentru că încă nici n-a venit Crăciunul dar ghetuțele mele sunt pline de daruri. Nu știu ce le-a venit, dar cred că anul acesta au realizat și ei, în sfârșit, că eu rămâneam mereu ultima pe lista lor de priorități în familia mea, deși am fost mereu tare, tare cuminte. Așa că s-au dat de trei ori peste cap și mi-au găsit o traducătoare potrivită pentru cărticica mea de teatru, Daniela Ursache. Apoi au folosit desenele Ioanei Smara Popescu (sora mea) pentru a ilustra noile cărticele pe hârtie, precum și pe cele pentru Kindle, care mi se par chiar reușite.
Însă Spiridușii nu s-au mulțumit cu atât. Din câte am auzit eu, mai nou au început să le distribuie peste tot în lume. Le-au azvârlit peste mări și țări. Deci sper să ajungă și la voi, oriunde sunteți acum, și să vă bucurați de ele împreună cu frații, părinții, bunicii și prietenii voștri. Sărbători fericite!
Cărțile le puteți găsi mai jos:
- volumul pe hârtie (format broșat) – la Barnes and Noble sau la Book Depository (cu livrare gratuită).
- volumul electronic – în format Kindle US, Kindle UK etc.
- variantele Kindle US pentru fiecare piesă în parte – Life Like a Fairytale, Mr. Chocolate Man, Slipping into a Plum, When the Toys Say Bye