Categorii Cronici şi recomandări

Să creştem mici

de Sînziana Popescu
Coperta cărţii
La intrarea în librăria unde se lansa cartea am fost întrebată dacă mă simt mică sau mare. Am răspuns mică din reflex. Şi am primit o... floare.
La intrarea în librăria unde se lansa cartea am fost întrebată dacă mă simt mică sau mare. Am răspuns mică din reflex. Şi am primit o… floare.

De mult îmi propusesem să resuscitez rubrica de cronici şi recomandări a site-ului, aşa că nu pot decât să mă bucur că mi s-a oferit acum ocazia să o fac în stil mare, mulţumită ultimei apariţii semnate de Laura Grünberg. „Să creştem mici” e o poveste şui, atipică, nonconformistă, scrisă cu foarte mult haz, care mi-a căzut cu tronc, recunosc, dar care nu e tocmai uşor de prezentat. Nu de alta, dar am remarcat că atunci când oamenii vor să spună câteva cuvinte despre povestea Laurei, animaţi fiind de cele mai bune intenţii, ajung totuşi să vorbească mai mult despre ei decât despre carte. Aşa că, probabil din prea mult entuziasm, ţin neapărat să ne spună că ei sunt „pufoşi”, „plutitori” sau măcar „comuni/medii” (adică pozitivii din povestea ei), se disculpă care mai de care că n-ar avea nimic în comun cu „ofuscaţii”, „paraziţii” şi „avuţii” (aka negativii) sau, mai rău, cu negativii absoluţi, „omarii”, dar cam uită să ne spună şi cu ce fel de carte avem de-a face. Nu toţi, e drept. La lansare, cineva ne-a spus că „Să creştem mici” nu e o poveste, ci un joc, o colecţie de teste psihologice (sociologice) hazlii, teste care ar trebui citite şi „rezolvate” în familie, că aşa ar fi mai haios.

Din cauza asta, deşi am citit cartea Laurei pe nerăsuflate şi mi-am făcut toate testele fără să trişez, deci ştiu cum stau, n-am să mă dau acum mai pufoasă decât sunt, n-am să vă spun nici dacă băiatul meu mai e încă „omic” ori ba sau dacă eu şi soţul meu suferim de „omarită acută sau cronică”. Deşi e foarte tentant… Am să vă spun însă că după umila mea părere de cronicar amator, „Să creştem mici” este o poveste, şi încă una foarte frumoasă, cu tâlc, dar nu este o poveste la vedere. Dacă vrei să o descoperi, trebuie să ai răbdare. Cel mai bine cred că ar descrie-o un citat din „Apolodor” de Gellu Naum, care sună cam aşa…

„Şi, în pachet, un pacheţel
Legat cu funde elegante
Şi-n pacheţel găsise el
Vreo patruzeci de diamante.”

Coperta cărţii

Dacă desfaci primul pacheţel al poveştii dai de un soi de manual simpatic, un fel de „sociologia distractivă” – mie mi-a amintit întrucâtva, ca stil, de savuroasa serie „biologia, chimia, fizica distractivă” din vremea copilăriei mele. Apoi, dacă mai desfaci un pacheţel dai de multe citate frumoase şi de câteva teste. Citatele te vor momi să citeşti sau să reciteşti volumele din care provin, iar testele sunt sarea şi piperul întregii cărţi. Vă spun asta pentru că ştiu eu câţiva omuleţi (mici şi mari, mai plutitori de felul lor) care mai întâi şi-au făcut testele, ca să vadă „dacă au crescut excesiv sau nu” şi de-abia apoi au purces la lectura propriu-zisă. Iar la sfârşit, după ce desfaci şi ultima fundiţă, eu zic că dai şi de diamant. Adică de povestea celor trei copii (Simon, Dani şi Emy) care îşi dau seama că se întâmplă ceva ciudat cu adulţii din jurul lor, care se îmbolnăvesc pe capete de „omarită” (boala crescutului excesiv) şi pornesc într-o adevărată cruciadă de salvare a lumii în care trăim. Povestea e însoţită şi de o bandă desenată realizată de Alexandru Ciubotaru, Ciubi pentru fani şi prieteni, care cu modestie şi integritate profesională s-a mulţumit doar să ataşeze banda lui desenată la sfârşitul cărţii Laurei pentru a nu îi ştirbi din „echilibru”, pentru a nu îi afecta „compoziţia”. Între noi fie vorba, sunt sigură că s-a prins şi el de figura cu pacheţel în pacheţel şi s-a gândit că singurul mod în care poţi înfrumuseţa un întreg e să îi alături altul… mai mic.

Imagini din interiorul benzii desenate

Aşadar, vă recomand călduros cartea „Să creştem mici”, publicată la Editura Arthur. În plus, v-aş sfătui să căutaţi şi „Poveste cu un gând strănutat”, semnată tot de Laura Grünberg şi publicată la Editura Paralela 45. Istorioara lui Gând cel Bun (eroul din „Poveste cu un gând strănutat”) este un adevărat regal, despre care sper să am ocazia să vă povestesc altă dată.

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercaţi” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noştri o cunosc şi drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Ți-a plăcut? Lasă-ne un comentariu.